7.8 C
București
vineri, 31 martie, 2023

Agenția de Cadastru a eliberat online, în octombrie 2018, peste 53.000 de extrase de carte funciară, de 2,5 ori mai multe decât în octombrie 2017

Dată:

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară – ANCPI – anunță, într-un comunicat transmis marți, că a eliberat online, în luna octombrie 2018, peste 53.000 de extrase de carte funciară. Numărul documentelor eliberate online luna trecută este de două ori și jumătate mai mare față de luna octombrie a anului trecut, când utilizatorii platformei www.epay.ancpi.ro au solicitat aproximativ 21.000 de extrase.

Documentele, care sunt acceptate în prezent de mai multe instituții bancare și nebancare, pot fi obținute în doar câteva minute.

Peste 4.000 de utilizatori

„În luna octombrie 2018, pe platforma www.epay.ancpi.ro au fost înregistrați peste 4.000 de utilizatori care au plasat peste 35.000 de comenzi și au plătit 1,14 milioane de lei pentru serviciile oferite de ANCPI online, respectiv pentru eliberarea extraselor de carte funciară pentru informare și a extraselor de carte funciară pentru autentificare”, menționează instituția.

În prezent, numărul de imobile înregistrate în sistemul informatic integrat de cadastru și carte funciară este de aproximativ 12 milioane, reprezentând tot atâtea cărți funciare.

Cifra reprezintă aproape 30% din numărul total estimat de imobile din România.

Cât costă extrasul de carte funciară

Extrasul de carte funciară pentru informare eliberat online de platforma http://epay.ancpi.ro costă 20 de lei.

Extrasul de carte funciară pentru autentificare costă 40 de lei și poate fi solicitat doar de către notarii publici în vederea întocmirii actelor notariale prin care se transmite, se modifică sau se constituie un drept real imobiliar.

„Pe perioada valabilităţii acestuia nu se pot efectua înscrieri în cartea funciară, cu excepția celei pentru care a fost solicitat extrasul”, precizează ANCPI.

Documentele solicitate online sunt eliberate pe loc dacă actele respective sunt disponibile în format electronic. „În situația în care cartea funciară nu este introdusă în sistemul electronic, angajații oficiilor de cadastru și publicitate imobiliară fac conversia documentului în format electronic și îl expediază solicitantului”, explică instituția.

Extrasul de carte funciară generat prin sistemul informatic al ANCPI conține informațiile din cartea funciară active la data generării. Acesta este valabil în condițiile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 455/2001, coroborat cu art. 3 din OUG. nr. 41/2016, exclusiv în mediul electronic, pentru activități și procese administrative prevăzute de legislația în vigoare.

Valabilitatea poate fi extinsă și în forma fizică a documentului, fără semnătură olografă, cu acceptul expres sau procedural al instituției publice ori entității care a solicitat prezentarea acestui extras.

Extrasele sunt acceptate de 14 bănci

Informațiile conținute de document pot fi verificate la adresa www.ancpi.ro/verificare, folosind codul de verificare online disponibil în antet, care este valabil 30 de zile lucrătoare de la momentul generării documentului.

Extrasele de carte funciară eliberate online sunt acceptate de 14 bănci, dar și de instituții financiare nebancare importante. Lista acestora este afișată pe site-ul www.ancpi.ro (http://www.ancpi.ro/files/Statistici_home_page/Institutii_16.04.2018.pdf).

În prezent, este în curs de definitivare un document prin care cele peste 570 de birouri din toată țara ale Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date vor accepta extrasele de carte funciară eliberate online de ANCPI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI NOI ȘTIRI

EDITORIALE, COMENTARII

BAROMETRUL MEDIULUI DE AFACERI

Articolele din aceeași categorie

O altfel de dezbatere în România: o televiziune online prezintă adevăruri neştiute despre conflictul din regiune

Scriitorul Calistrat Atudorei a găzduit sâmbătă seara la ROC TV o dezbatere curajoasă care sparge cenzura din România prezentând lucruri de obicei cenzurate şi...

Dezbatere despre energia şi siguranţa României

Emisiunea-dezbatere, intitulată ”Unde se înclină balanța războiului din Ucraina”, a fost dedicată celor mai arzătoare teme ale momentului: rachetele din Polonia, criza energetică și...

În ciuda contextului economic dificil, industria berii continuă să fie un stimul important pentru economia românească

 Marți, 18 octombrie, a avut loc a X-a ediție a evenimentului anual al industriei berii ”Berea Face Cinste României”, derulat sub titlul "Mai mult...

Lansarea proiectului DigiL@b+

Proiectul „DigiL@b+” este implementat în perioada octombrie 2022 – decembrie 2023 de către Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR) în parteneriat cu Blocul Național...

10 milioane de produse vândute și peste 55.000 de clienți în București și Ilfov într-un an de activitate

Lansat în 2021 cu o investiție de peste 5 milioane de euro în tehnologie, operațiuni și depozit propriu frigorific, Freshful a atras într-un an...

Ambasador CSR, echipa Groupama sprijină comunitățile locale

Pentru a avea o contribuție cât mai relevantă la nivelul comunităților și pentru a încuraja voluntariatul, Groupama, liderul pieței de asigurări din România, implementează...