-3 C
București
sâmbătă, 17 ianuarie, 2026

Industriașii pot să-și ia adio de la forța de muncă ieftină! Olandezii oferă salarii fabuloase pentru mecanicii, sudorii, lăcătușii sau tehnicienii recrutați din România

Dată:

O agenție de recrutare pentru joburi în Olanda le oferă salarii nete lunare de la 6.800 de lei (68 de milioane de lei vechi) până la 13.000 de lei (130 de milioane de lei vechi) românilor calificați în diverse meserii din domeniul industrial, arată anunțul unei burse de locuri de muncă analizat de REVISTA PATRONATELOR. În aceste condiții, angajatorii – cel puțin cei din industrie – pot să-și ia adio de la forța de muncă ieftină pe care s-au bazat în ultimii ani.

Bursa de joburi industriale pentru Olanda, care se va desfășura pe 8 aprilie în Bacău, arată irezistibil de bine pentru românii calificați ca mecanici, sudori, electricieni, lăcătuși sau tehnicieni și alarmant de rău pentru eventualii angajatori care încă mai cred că forța de muncă este ieftină în România.

Iată câteva exemple din oferta olandeză:
mecanici montatori („flange mechanics”): 12-12,50 euro/oră net, adică 480-500 de euro pe săptămână, echivalentul unui salariu – net! – de 9.500 de lei (95 de milioane de lei vechi) lunar
tubulatori („pipefitters”): 14-14.50 euro/oră net, adică aproximativ 550 de euro pe săptămână, echivalentul unui salariu de peste 10.500 de lei (peste suta de milioane de lei vechi) lunar
sudori („141/111”, potrivit anunțului): 16-17 euro/oră net, adică peste 650 de euro pe săptămână, echivalentul unui salariu care se apropie de 13.000 de lei (130 de milioane de lei vechi) lunar
– cu salarii de 12-14 euro/oră net mai sunt ofertate posturi de electricieni industriali, lăcătuși, sudori în CO2 sau mecanici de asamblare
tehnicienii de asamblare/pre-asamblare (asamblare ușoară după schiță) ar urma să aibă cele mai… ăă… mici salarii: 9-10 euro/oră net, adică 360-400 de euro pe săptămână, echivalentul unui venit net de cel puțin 6.800 de lei (68 de milioane de lei vechi) lunar.

Notă: Calculele de mai sus corespund unui volum de muncă de 40 de ore pe săptămână, iar echivalentul salariului lunar în moneda românească este calculat la cursul valutar acutal de 4,75 lei/euro. Am exprimat sumele și în lei vechi ca să fie mai clară magnitudinea ofertei salariale venite din Olanda.

„Căutăm în mod constant profesioniști”

Organizatorii bursei de joburi pentru Olanda menționează, în oferta afișată zilele acestea, următoarele: „Pe 8 Aprilie 2019 vom fi în Bacău pentru a-ți prezența o paletă largă de joburi în domeniul tehnic, pentru proiecte variate cu începere imediată în domeniul petrochimic. Totodată, venim să îți prezentăm proiectele noastre în derulare pe alte specializări (confecții metalice, energie regenerabilă etc.) pentru care căutăm în mod constant profesioniști. Dacă te regăsești în lista de mai jos, și vorbești limba engleză, vino să ne cunoști!”.

Potrivit ofertanților, „limba engleză și experiența anterioară sunt obligatorii, iar interviurile constau într-o probă scrisă în limba engleză (noțiuni tehnice și de siguranță la locul de muncă) și o discuție scurtă direct cu partenerii olandezi”.

Ce trebuie să știe candidații admiși:
– toate proiectele se desfășoară pe teritoriul Olandei;
– se semnează contract de muncă olandez cu plata salariului săptămânal (din a doua sau a treia săptămână de la începerea lucrului)
– agenția de recrutare
(căreia nu-i dăm, acum, numele) se ocupă și plătește toate formalitățile legate de începerea muncii (traininguri specifice, cazare, transport) la o rotație de 12 săptămâni la muncă și 2 acasă.

Dacă nici acesta nu este un semnal de alarmă pentru angajatorii din industrie (și nu numai), dar mai ales pentru patronate, atunci nicio discuție ulterioară despre criza forței de muncă din România nu-și va mai avea rostul. Companiile membre ale patronatelor așteaptă măsuri concrete de răspuns, gata cu declarațiile plângăcioase ale liderilor!

REVISTA PATRONATELOR va urmări îndeaproape evoluția acestei oferte, ca și a eventualelor răspunsuri la provocarea angajatorilor străini.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI NOI ȘTIRI

EDITORIALE, COMENTARII

BAROMETRUL MEDIULUI DE AFACERI

Articolele din aceeași categorie

Motivul real din spatele anulării alegerilor din decembrie 2024

deși susține că a avut „zero finanțare”, autoritățile – ANAF, AEP, SRI, DIICOT – au găsit suficiente indicii care contrazic această versiune: donații masive în bani cash și prin intermediari (inclusiv peste 1 ml­ € doar pe TikTok), plăți către influenceri, campanii coordonate online și cheltuieli mascate. Georgescu nu a răspuns concret în fața legii, invocând lipsa unei documentații complete, dar investigațiile și probele existente implică atât finanțare ilegală, cât și o deturnare a procesului electoral.

Ghid Practic privind Protecția Informațiilor Clasificate

Introducere Protecția informațiilor clasificate este esențială pentru securitatea națională și integritatea instituțiilor. Acest ghid oferă recomandări și măsuri esențiale pentru gestionarea și protejarea acestor informații...

Piața Muncii în 2025: Provocări și Oportunități

Piața muncii în 2025 este marcată de schimbări profunde. Pe de o parte, anumite sectoare, precum IT-ul, se confruntă cu dificultăți, iar angajații caută soluții alternative. Pe de altă parte, domenii emergente, precum industria verde, oferă noi oportunități de angajare. Cu o competiție crescută și o dinamică în continuă schimbare, atât angajatorii, cât și angajații trebuie să se adapteze pentru a rămâne relevanți pe piața muncii.

IMM-urile din România se confruntă cu provocări majore: inflația, digitalizarea și lipsa forței de muncă

Mediul de afaceri din România traversează o perioadă de transformări semnificative, iar întreprinderile mici și mijlocii (IMM) se află în fața unor provocări importante. Potrivit unui raport recent al Consiliului Național al IMM-urilor, principalele dificultăți cu care se confruntă antreprenorii sunt inflația ridicată, tranziția către digitalizare și deficitul de forță de muncă.

Protecția Fermierilor împotriva Practicilor Comerciale Neloiale

implementarea acestor măsuri reprezintă un pas important în sprijinul fermierilor și al producătorilor mici, reducând dezechilibrele comerciale și creând un lanț de aprovizionare mai corect și mai transparent.

Noile Reglementări privind Ambalajele și Impactul lor asupra Mediului de Afaceri

În contextul noilor politici europene privind sustenabilitatea, Uniunea Europeană a introdus reguli stricte pentru gestionarea ambalajelor și reducerea deșeurilor de ambalaje. Aceste măsuri au...