„Soldul datoriilor pe termen scurt a depășit nivelul activelor circulante în fiecare din ultimii trei ani. Practic, resursele financiare obținute după vânzarea tuturor stocurilor, încasarea tuturor creanțelor și trezoreria disponibilă nu sunt suficiente pentru a acoperi nivelul datoriilor pe termen scurt. Asta înseamnă că firmele active în România și-au pierdut independența financiară, fiind dependente de rostogolirea datoriilor pe termen scurt”, arată o analiză publicată duminică de Iancu Guda, președintele Asociației Analiștilor Financiari Bancari din România – AAFBR.

Strategie de refugiu: „stai și vezi”

Potrivit analizei, intitulată „De unde ne luăm bani”, incertitudinea fiscală, instabilitatea politică și contextul impredictibil privind salarizarea muncii au alimentat mult conservatorism în rândul companiilor pe parcursul ultimilor ani, care au preferat să adopte o strategie de tipul „stai și vezi”.

Ceilalți (restul țărilor, în special cele emergente și în curs de dezvoltare) nu stau, reușind să atragă investiții importante. Exemplul ales de Iancu Guda în acest sens este investiția inițiată recent de BMW în valoare de un miliard de euro într-o nouă fabrică din Ungaria, care reușește să genereze peste 1.000 de locuri de muncă la numai 80 km de Oradea.

Datoriile cresc, finanțările interne scad

Evoluția structurii de capital a tuturor companiilor active în România în ultimul deceniu reflectă o creștere a gradului de îndatorare în paralel cu diminuarea finanțării din surse interne (capital social și profituri reinvestite).

Astfel, deși nivelul datoriilor raportate de toate companiile active în România a crescut în ultimul deceniu cu aproape 60% (de la 605 miliarde de lei în anul 2007 la 965 de miliarde de lei în anul 2018), capitalurile proprii au rămas aceleași (351 de miliarde de lei în anul 2008 și doar 375 de miliarde de lei în 2018). Astfel, gradul de îndatorare al companiilor active în România a crescut de la 65% (2007) la 72% (2018).

Datoriile și capitalurile companiilor

Interdependența dintre companii crește, riscul de contagiune se amplifică

Structura datoriilor indică o creștere a gradului de interdependență dintre companii și amplificarea riscului de contagiune.

„Mediul de afaceri a transferat în ultimii ani o parte semnificativă a creditului bancar către cel comercial (credit furnizor), acest lucru fiind de natură să intensifice relațiile între companiile private, deoarece comportamentul a fost unul generalizat”, arată analistul.

Astfel, conform cifrelor prezentate de Iancu Guda, nivelul creditului acordat de către întreg sectorul bancar companiilor private a fost de 77 de miliarde de lei în anul 2007, crescând cu doar 33 de miliarde de lei pană în anul 2018, la 110 miliarde de lei.

Spre deosebire de acesta, creditul comercial – reprezentat de suma tuturor soldurilor furnizorilor pentru toate companiile active – s-a dublat în perioada analizată.

Pe fondul acestor modificări structurale din economie, efectul de contagiune și de propagare a unor șocuri negative de la o companie către alta este mult mai mare în prezent, comparativ cu perioada dinaintea crizei financiare anterioare. Practic, intrarea unei companii în insolvență generează, în momentul de față, un șoc negativ dublu către furnizori (reprezentând intensitatea extinderii termenelor de plată între companii în ultimii zece ani), compartiv cu cel înregistrat în anul 2008.
Iancu Guda, președintele AAFBR

Fenomenul este observat în practică atunci când un client îți spune că nu își poate plăti factura deoarece el, la rândul lui, nu își încasează creanțele de la clienții săi (clientul clientului tău are o problemă). „Bănuiesc că regăsesti foarte des acest motiv invocat din partea clienților tăi, deoarece neîncasarea facturilor de la clienți a devenit principala cauză pentru întârzierea la plată a furnizorilor”, adaugă analistul.

Structura datoriilor, pe tipuri de creditori

Doar 15% din companii sunt bancabile

Dar ce se întâmplă cu băncile și de ce joacă acestea un rol atât de redus în finanțarea companiilor? Iancu Guda a explicat principalele trei cauze care determină plafonarea intermedierii financiare în țara noastră:
– Bancabilitatea redusă a companiilor active în România, în sensul că situația financiară a acestora nu le califică pentru accesarea unui credit. Practic, doar 15% din companiile active sunt bancabile;
– Preferința companiilor pentru finanțarea alternativă, mai ieftină și mai ușor de obținut, cu orientarea companiilor mici către creditul furnizor și a marilor firme catre finanțarea de la companii afiliate (parte din același grup);
– Cadrul fiscal impredictibil, care a descurajat mediul de afaceri să-și asume proiecte importante de investiții pe termen lung.

„Astfel, companiile preferă să stea pe bani și să se finanțeze prin trezoreria internă alimentată de extinderea termenelor de plată către furnizori”, a arătat analistul.

Firmele sunt tot mai vulnerabile la fluctuația costurilor de finanțare

Creșterea gradului de îndatorare și diminuarea capitalizării face ca firmele active în România să fie mai vulnerabile la fluctuația costului de finanțare și accesul la resursele externe.

În plus, extinderea termenelor de plată către furnizori alimentează creșterea gradului de interdependență dintre companii și amplificarea riscului de contagiune, astfel că firmele active în România își pierd independența financiară din cauza capitalului de lucru negativ.

Mai exact, soldul datoriilor pe termen scurt a depășit nivelul activelor circulante în fiecare din ultimii trei ani, aspect care nu era valabil acum zece ani.

„Practic, resursele financiare obținute după vânzarea tuturor stocurilor, încasarea tuturor creanțelor și trezoreria disponibilă nu sunt suficiente pentru a acoperi nivelul datoriilor pe termen scurt. Aceasta înseamnă că firmele active în România și-au pierdut independența financiară deoarece sunt dependente de rostogolirea datoriilor pe termen scurt, aspect (necesar) pe care nu îl pot controla”, a mai arătat Iancu Guda.

Deci, cu ce „armată” concurăm în războiul comercial foarte competitiv al afacerilor moderne? „Cu firme fragile la fluctuația costului de finanțare, vulnerabile la riscul de contagiune pe canal comercial și dependente de rostogolirea datoriilor pe termen scurt pentru că și-au pierdut independența financiară! Voi ce șanse credeți că avem?” – se întreabă, la finalul analizei, președintele AAFBR.