Valoarea producției agricole a crescut per total cu 7,2% în anul 2018, dar în 2019 importurile de produse agroalimentare ale României au atins cote record, arată statisticile oficiale analizate de REVISTA PATRONATELOR.
„În anul 2018, valoarea producţiei ramurii agricole a crescut cu 7,2% comparativ cu anul precedent. Producţia vegetală şi serviciile agricole au crescut cu 11,5% şi, respectiv 16,9%, în timp ce producţia animală a scăzut cu 2,6%”, arată datele comunicate de Institutul Național de Statistică – INS.
Tot din datele INS (privind comerțul internațional cu bunuri) reiese, însă, că în primele 4 luni din 2019 importurile de produse agro-alimentare au însumat 2,45 miliarde de euro, cifră nemaiîntâlnită în perioadele similare din anii precedenți.
Mai mult, datele Departamentului de Comerț Exterior, prezentate recent de REVISTA PATRONATELOR, arată că în trimestrul I 2019 România a importat alimente care, teoretic, ar trebui să fie banale în producția locală. Lista Rușinii cu importurile României: brânză, caș, ceapă, praz, roșii, cartofi, lână, grâu, mere, gutui, porumb, apă minerală…
Cum a evoluat valoarea producției agricole în 2018
Potrivit INS, valoarea producției totale agricole a crescut de la 78,4 miliarde de lei în 2017 la 86,3 miliarde de lei în 2018.
Valoarea producției vegetale a crescut de la 53,2 miliarde de lei în 2017 la 61,2 miliarde de lei în 2018, în timp ce valoarea producției animale a scăzut de la 24,3 la 23,9 miliarde de lei.
Valoarea serviciilor agricole a crescut de la 0,94 la 1,22 miliarde de lei, mai arată datele INS.
Valoarea producției agricole în anii 2017 și 2018
Din ce e compusă producția agricolă
În anul 2018, structura valorii producţiei nu a prezentat modificări semnificative în comparaţie cu anul precedent.
Ponderea producţiei vegetale a fost de 70,9%, ponderea producţiei animale de 27,7%, iar serviciile agricole au avut o pondere de 1,4%.
Structura valorii producţiei vegetale, pe principalele grupe de culturi, prezintă următoarele diferenţe faţă de anul precedent:
– ponderea valorii culturilor de cereale a crescut cu 2,3 puncte procentuale, iar ponderea valorii culturilor de fructe şi struguri cu 1,8 puncte procentuale;
– ponderea valorii culturilor de plante uleioase a scăzut cu 1,9 puncte procentuale, iar ponderea valorii altor grupe de produse cu 1,1 puncte procentuale.
Structura valorii producţiei animale la principalele specii şi grupe de produse prezintă următoarele diferenţe faţă de anul precedent:
– ponderea produselor obţinute din prelucrarea laptelui în ferma zootehnică a crescut cu 2,3 puncte procentuale, iar ponderea păsărilor cu 1,0 puncte procentuale;
– la bovine ponderea a scăzut cu 2,0 puncte procentuale, iar la porcine cu 1,3 puncte procentuale.
De ce importăm atât de multă mâncare
Despre România se spune oficial că este „o țară eminamente agricolă”, cu un potențial de producție capabil să hrănească cel puțin 50 de milioane de persoane. Adică, de aproape trei ori mai mult decât populația locală.
Iar datele prezentate mai sus arată că, într-adevăr, cu producția agricolă stăm bine, din ce în ce mai bine de la an la an; cu păstrarea produselor agricole suntem, însă la pământ.
Realitatea statistică relevă o țară eminamente importatoare, cu ponderi de peste 60% ale importurilor în consumul local la aproape toate categoriile de alimente. Și aici nu vorbim despre produse exotice (cafea, citrice, dulciuri de notorietate mondială etc.), ci de cele mai banale sortimente – de la legume și fructe până la brânză, cartofi, ceapă, tomate și chiar ape minerale.
Întrebarea nu este, așadar, de ce importăm mâncare (ca orice altă țară de pe planetă), ci de ce importăm atât de multă mâncare, mai ales în raport cu potențialul nostru agricol.
Cauze ar fi mai multe. Le enumerăm din nou, în continuare, pe cele mai relevante:
– Capacitățile de stocare pe termen lung (de exemplu, din toamnă până în primăvară), în depozite frigorifice sau cel puțin cu atmosferă controlată, sunt atât de mici încât nu pot reține mai mult de o treime din recolte. Suntem, astfel, nevoiți să vindem produsele agricole imediat după recoltare, la prețuri derizorii, în loc să le depozităm și să le valorificăm – la prețul corect – în iarnă și în primăvară;
– Subvențiile primite de agricultori sunt, în România, net inferioare celor din Uniunea Europeană, lucru care duce la incapacitatea românilor de a concura onest cu ceilalți europeni, chiar pe piața românească;
– Prețurile mici, marketingul intensiv, cantitățile suficiente la livrare și calitatea prezentării – susținute puternic în statele de unde importăm – îi determină pe comercianții mai mici și mai mari de la noi să prefere alimentele din import în detrimentul celor românești;
– Condițiile drastice de calitate și de cantitate, impuse (pe bună dreptate, dar uneori exagerat) de către marii retaileri, reduc până spre zero accesul producătorilor români în supermarketurile din România;
– Ca element de noutate, chiar și locuitorii din mediul rural se aprovizionează cu alimente din import, din hipermarketurile de la oraș, iar marile lanțuri de retail se extind agresiv către zonele rurale.
Vestea bună este că în ultimii ani au apărut o serie de asocieri ale agricultorilor români, atât la nivelul producției, cât și la nivelul punerii pe piață. Iar marii retaileri au arătat o deschidere generoasă către aceste asocieri, inițiind programe de sprijin pentru ameliorarea calității și chiar rezervând, în magazinele lor, spații destinate special produselor recoltate din România.
Deocamdată, importurile noastre de mâncare cresc și iar cresc, mai ales în primele 3-4 luni din an, când producția locală este natural zero, iar depozitele locale sunt – nenatural, de data asta – și puține, și goale.
În terminologia statisticienilor, producţia ramurii agricole cuprinde: valoarea tuturor producţiilor de produse agricole (inclusiv valoarea producţiei de vin obţinută în unităţile agricole care nu dispun de instalaţii industriale de vinificaţie) şi valoarea serviciilor agricole efectuate de unităţile specializate.
Această producţie nu cuprinde: valoarea consumului de sămânţă din producţie proprie pentru culturile la care însămânţările se fac toamna, valoarea strugurilor utilizaţi în producţia de vin a unităţilor agricole care nu dispun de instalaţii industriale de vinificaţie, valoarea laptelui consumat de animale, valoarea ouălor puse la incubat şi pierderile la producători după recoltare.
În plus, producţia ramurii agricole cuprinde valoarea activităţilor secundare neagricole neseparabile şi este diminuată cu valoarea laptelui transformat în derivate (produse obţinute din prelucrarea laptelui) în aceeaşi fermă.
Producţia ramurii agricole este exprimată în preţuri de bază (preţurile la producător la care se adaugă subvenţiile pe produs şi se scad impozitele pe produs) ale fiecărui an.
