12.8 C
București
miercuri, 26 martie, 2025

ANAT avertizează: Sancțiunile cu procentaje din cifrele de afaceri ale agențiilor de turism, dezastruoase pentru industria de călătorii

Dată:

Asociația Națională a Agențiilor de Turism – ANAT – a transmis miercuri un comunicat în care avertizează că aplicarea de sancțiuni exprimate în procentaje din cifrele de afaceri ale agențiilor de turism, prevăzută de noua legislație privind protecția consumatorilor, va fi „dezastruoasă pentru industria de călătorii”.

Noile prevederi din legislația privind protecția consumatorilor, aflate deocamdată în dezbatere publică, pot fi urmărite AICI.

REVISTA PATRONATELOR redă în continuare, integral, comunicatul ANAT (sublinierile aparțin Redacției noastre, RP).

„În legătură cu proiectul de act normativ care modifică și completează legislația în vigoare din domeniul protecției consumatorilor, lansat recent în dezbatere publică de către ANPC (Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor), ANAT avertizează că efectele aplicării unor sancțiuni reprezentând procentaje din cifra de afaceri a unei agenții de turism, vor fi dezastruoase pentru industria de călătorii și mediul de afaceri din România și recomandă ca accentul să fie pus pe informare și prevenție.

Potrivit proiectului de OUG, inspectorii ANPC pot amenda cu 2-4% din cifra de afaceri a anului anterior acele societăți comerciale vinovate de practici comerciale incorecte, înșelătoare ori agresive la adresa consumatorilor.

Aceasta este a doua încercare a ANPC de a modifica nivelul amenzilor, după ce, în 2016, a trecut tacit de Camera Deputaților un proiect similar, ce prevedea sancțiuni de până la 10% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar anterior săvârșirii faptei, cu intenție sau din neglijență. Proiectul, contestat și atunci de ANAT, fusese avizat negativ de Consiliul Economic și Social și de Comisia pentru Muncă și Protecție Socială a Camerei Deputaților.

E nevoie de prudență în aplicarea noii legislații, că să nu deschidem, cu această ocazie, calea spre abuzuri. În domeniului turismului, unde agențiile de turism vând servicii și turiștii cumpără relaxare, bună-dispoziție, subiectivismul poate apărea în orice moment. Se poate ajunge la o reclamație, în urma căreia Autoritatea pentru Protecția Consumatorilor să amendeze firma care a vândut produsul. Nu acuzăm turiștii că reclamă orice, și nici pe ANPC de părtinire în procesul verificării plângerii ori stabilirii sancțiunii, dar nu putem să nu luăm în calcul astfel de situații.
Nicolae Demetriade, președintele ANAT

Agențiile de turism din România, care vând pachete ale unor turoperatori străini, sunt și mai vulnerabile. Potrivit OG 2/2018, care transpune Directiva 2302/2015 privind pachetele de servicii de călătorie și serviciile de călătorie asociate, acestea sunt responsabile pentru serviciile incluse în pachetele respective, deși nu au vreun control direct asupra prestării acestor servicii.”

Despre ANAT
ANAT este asociația patronală a agențiilor de turism din România, cărora le reprezintă interesele profesionale la nivel național, european și internațional.
Asociația are ca membri activi circa 500 de agenții de turism, care cumulează peste 85% din vânzările pachetelor de turism și călătorie, estimate la aproape un miliard de euro anual și au împreună peste 4.600 de angajați.
Industria turismului în România are peste 120.000 de angajați și contribuie la economia națională cu aproape 2% din PIB.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI NOI ȘTIRI

EDITORIALE, COMENTARII

BAROMETRUL MEDIULUI DE AFACERI

Articolele din aceeași categorie

Ghid Practic privind Protecția Informațiilor Clasificate

Introducere Protecția informațiilor clasificate este esențială pentru securitatea națională și integritatea instituțiilor. Acest ghid oferă recomandări și măsuri esențiale pentru gestionarea și protejarea acestor informații...

Piața Muncii în 2025: Provocări și Oportunități

Piața muncii în 2025 este marcată de schimbări profunde. Pe de o parte, anumite sectoare, precum IT-ul, se confruntă cu dificultăți, iar angajații caută soluții alternative. Pe de altă parte, domenii emergente, precum industria verde, oferă noi oportunități de angajare. Cu o competiție crescută și o dinamică în continuă schimbare, atât angajatorii, cât și angajații trebuie să se adapteze pentru a rămâne relevanți pe piața muncii.

IMM-urile din România se confruntă cu provocări majore: inflația, digitalizarea și lipsa forței de muncă

Mediul de afaceri din România traversează o perioadă de transformări semnificative, iar întreprinderile mici și mijlocii (IMM) se află în fața unor provocări importante. Potrivit unui raport recent al Consiliului Național al IMM-urilor, principalele dificultăți cu care se confruntă antreprenorii sunt inflația ridicată, tranziția către digitalizare și deficitul de forță de muncă.

Protecția Fermierilor împotriva Practicilor Comerciale Neloiale

implementarea acestor măsuri reprezintă un pas important în sprijinul fermierilor și al producătorilor mici, reducând dezechilibrele comerciale și creând un lanț de aprovizionare mai corect și mai transparent.

Noile Reglementări privind Ambalajele și Impactul lor asupra Mediului de Afaceri

În contextul noilor politici europene privind sustenabilitatea, Uniunea Europeană a introdus reguli stricte pentru gestionarea ambalajelor și reducerea deșeurilor de ambalaje. Aceste măsuri au...

Impactul Ordonanței de Urgență nr. 156/2024 asupra mediului de afaceri din România

Ordonanța de Urgență nr. 156/2024 reprezintă o schimbare majoră în peisajul fiscal românesc. Deși scopul său este de a alinia regimul fiscal intern cu cerințele bugetare și europene, efectele asupra companiilor pot fi semnificative. Este esențial ca antreprenorii și managerii să analizeze atent impactul acestor modificări și să își ajusteze strategiile financiare pentru a rămâne competitivi în acest nou context legislativ.