18.6 C
București
miercuri, 26 martie, 2025

ASF a suspendat autorizația de funcționare a companiei de brokeraj IEBA TRUST

Dată:

Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a decis, în ședința din data de 18 decembrie 2019, suspendarea autorizației de funcționare a SSIF IEBA TRUST SA, până la îndeplinirea, în cel mult 90 de zile, a condițiilor care au stat la baza emiterii autorizației referitoare la cerința de capital.

Totodată, Consiliul ASF a sancționat IEBA TRUST SA cu amendă în sumă de 3.856,48 lei, reprezentând 0,1% din cifra de afaceri anuală a societății, pentru faptul că aceasta „nu respectă prevederile legale referitoare la încadrarea în nivelul minim al fondurilor proprii, adică echivalentul în
lei a 125.000 de euro”.

Ce obligații are IEBA TRUST

Potrivit ASF, pe toată durata de suspendare a autorizației de funcționare, IEBA TRUST SA are următoarele obligații:
– să întreprindă toate demersurile necesare în vederea implementării planului de măsuri privind restabilirea echilibrului financiar, astfel încât să fie îndeplinite cerințele legale referitoare la nivelul minim de capital inițial;
– să transmită la ASF, cu frecvență săptămânală, o situație a activelor aflate în custodie, însoțită de extrasele de cont care confirmă valoarea acestora;
– să-și informeze corect și complet clienții cu privire la drepturile pe care le au și să ia măsurile necesare pentru exercitarea acestor drepturi, respectiv să transfere fonduri și instrumente financiare la cererea acestora.

IEBA TRUST SA are dreptul de a contesta decizia Consiliului ASF în termen de 30 de zile de la data comunicării acesteia. „Contestația sau plângerea prealabilă nu suspendă executarea”, precizează ASF.

Amendă pentru Panagiotis Diamantis și suspendarea drepturilor de vot ale Spertheon Holdings

Consiliul ASF a decis și sancționarea domnului Panagiotis Diamantis, în calitate de acționar semnificativ indirect și președinte al consiliului de administrație al IEBA TRUST SA, cu amendă de 20.000 de lei, interzicerea exercitării unor funcții de conducere în firme de investiții pentru o perioadă de 3 ani, precum și retragerea aprobării acordate pentru calitatea de membru al consiliului de administrație al IEBA TRUST SA.

Consiliul ASF a mai decis și sancționarea Spertheon Holdings Limited cu suspendarea drepturilor de vot aferente deținerilor directe de 93,54% din capitalul social al IEBA TRUST SA. Consiliul ASF a dispus vânzarea de către Spertheon Holdings Limited a tuturor acțiunilor deținute, respectiv 93,54%
din capitalul social al IEBA TRUST SA, în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a deciziei.

Deciziile adoptate de Consiliul ASF, publicate în buletinul ASF, pot fi contestate în termen de 30 de zile de la data comunicării lor.

Despre Autoritatea de Supraveghere Financiară
Înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital, ASF contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI NOI ȘTIRI

EDITORIALE, COMENTARII

BAROMETRUL MEDIULUI DE AFACERI

Articolele din aceeași categorie

Ghid Practic privind Protecția Informațiilor Clasificate

Introducere Protecția informațiilor clasificate este esențială pentru securitatea națională și integritatea instituțiilor. Acest ghid oferă recomandări și măsuri esențiale pentru gestionarea și protejarea acestor informații...

Piața Muncii în 2025: Provocări și Oportunități

Piața muncii în 2025 este marcată de schimbări profunde. Pe de o parte, anumite sectoare, precum IT-ul, se confruntă cu dificultăți, iar angajații caută soluții alternative. Pe de altă parte, domenii emergente, precum industria verde, oferă noi oportunități de angajare. Cu o competiție crescută și o dinamică în continuă schimbare, atât angajatorii, cât și angajații trebuie să se adapteze pentru a rămâne relevanți pe piața muncii.

IMM-urile din România se confruntă cu provocări majore: inflația, digitalizarea și lipsa forței de muncă

Mediul de afaceri din România traversează o perioadă de transformări semnificative, iar întreprinderile mici și mijlocii (IMM) se află în fața unor provocări importante. Potrivit unui raport recent al Consiliului Național al IMM-urilor, principalele dificultăți cu care se confruntă antreprenorii sunt inflația ridicată, tranziția către digitalizare și deficitul de forță de muncă.

Protecția Fermierilor împotriva Practicilor Comerciale Neloiale

implementarea acestor măsuri reprezintă un pas important în sprijinul fermierilor și al producătorilor mici, reducând dezechilibrele comerciale și creând un lanț de aprovizionare mai corect și mai transparent.

Noile Reglementări privind Ambalajele și Impactul lor asupra Mediului de Afaceri

În contextul noilor politici europene privind sustenabilitatea, Uniunea Europeană a introdus reguli stricte pentru gestionarea ambalajelor și reducerea deșeurilor de ambalaje. Aceste măsuri au...

Impactul Ordonanței de Urgență nr. 156/2024 asupra mediului de afaceri din România

Ordonanța de Urgență nr. 156/2024 reprezintă o schimbare majoră în peisajul fiscal românesc. Deși scopul său este de a alinia regimul fiscal intern cu cerințele bugetare și europene, efectele asupra companiilor pot fi semnificative. Este esențial ca antreprenorii și managerii să analizeze atent impactul acestor modificări și să își ajusteze strategiile financiare pentru a rămâne competitivi în acest nou context legislativ.