12.3 C
București
marți, 25 martie, 2025

ASF crede că efectul dispariției de pe piață a companiei City Insurance, intrată în faliment în 2021, a fost depășit

Dată:

ASF cere tuturor celor care își încheie asigurări să verifice cu atenție situația asigurătorilor și a polițelor emise de aceștia
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunțat în prima decadă a lunii aprilie că piața începe să dea semne de relaxare, după evenimentele tensionate din ultima vreme

„Concentrarea excesivă înregistrată pe piața RCA în ultimii ani, începe să se reducă treptat, după falimentul companiei City Insurance S.A. Cel puțin șase din cele opt societăți, autorizate să vândă asigurări de răspundere civilă obligatorie auto, au acumulat cote de piață considerabile în prima lună a acestui an”, se arată într-un comunicat al ASF.

Potrivit analizelor efectuate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, compania cu cele mai mari vânzări rămâne Euroins România Asigurare Reasigurare, a cărei cotă de piață a crescut doar marginal, de la 35,4% pe ansamblul anului 2021, la 37,6% în luna ianuarie 2022. În același timp, cotele de piață ale altor firme au crescut, marcând un proces de diversificare până la un nivel care nu a mai fost atins în ultimii ani, concentrarea accentuată fiind, de altfel, una dintre marile probleme ale pieței RCA.

Datele ASF indică că Allianz-Țiriac Asigurări S.A. a avut o cotă de piață de aproape 18,7% în ianuarie, iar Groupama Asigurări S.A. a ajuns la 14,5%, arată datele ASF Cu o singură excepție notabilă și ceilalți jucători din piața RCA au avut, în ianuarie, cote semnificativ peste cele obișnuite din ultimii ani. Grawe România Asigurare S.A. s-a apropiat de 11% din vânzările de RCA, Asigurarea Românească – Asirom Vienna Insurance Group S.A. a atins 9,7%, iar Omniasig Vienna Insurance Group S.A. 7,4%, în timp ce Generali România Asigurare Reasigurare S.A. a marcat o cotă de doar 1,27%.

Este de menționat faptul că asigurătorul francez Axeria Iard, intrat pe piața din România cu o sucursală directă, în baza sistemului Freedom of Establishment (FOE), reglementat de normele Uniunii Europene, apare cu portofolii importante, deși a debutat în ultima lună a anului 2021. Potrivit datelor raportate de intermediari, compania a avut vânzări notabile în prima parte a acestui an. Primele brute subscrise pe piața RCA au ajuns, la sfârșitul lunii ianuarie a anului 2022, la peste 810,5 milioane de lei.

„Este de remarcat și structura vânzărilor pe perioade de valabilitate. Peste 82% din polițele RCA, vândute în ianuarie, se întind pe 12 luni. În general, dominante în portofolii erau polițele pe 6 luni, care în prima lună a acestui an au avut o cotă de doar 5,6%. Polițele pe o lună au reprezentat 11,3% din totalul vânzărilor. Anul trecut a adus un record în ceea ce privește numărul de contracte RCA. În 2021, erau în vigoare aproximativ 6,7 milioane de polițe, cifră care include și cele peste 1,44 milioane de polițe emise de City Insurance S.A., valide la finele anului precedent. Prin comparație, la finalul anului 2020 erau în vigoare 6,5 milioane de polițe RCA, în 2019 puțin peste 6 milioane, iar la sfârșitul anului 2018, doar 5,5 milioane de polite”, se mai spune în analiza ASF.

În plus, Autoritatea de Supraveghere Financiară avertizează și că, în ultima perioadă, au fost active la nivelul pieței de asigurări din România, cu precădere pe clasa 15 de asigurări – Garanții, mai multe entități care nu sunt autorizate să desfășoare activitate de asigurare. Din acest motiv, ASF recomandă ca înainte de încheierea unor contracte/polițe de asigurare, să fie verificate următoarele aspecte:
• Dacă societățile de asigurare care urmează să emită polițele de asigurare, precum și intermediarii implicați în activitatea de distribuție se regăsesc în Registrul public ASF;
• Dacă ofertele primite sunt autentice și valide, prin contactarea directă a societăților de asigurare implicate folosind informațiile de contact oficiale ale acestor entități. De asemenea, o atenție sporită trebuie acordată verificării calității persoanelor care intermediază sau recomandă folosirea produselor de asigurare respective.

Despre Autoritatea de Supraveghere Financiară
ASF este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. ASF contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI NOI ȘTIRI

EDITORIALE, COMENTARII

BAROMETRUL MEDIULUI DE AFACERI

Articolele din aceeași categorie

Ghid Practic privind Protecția Informațiilor Clasificate

Introducere Protecția informațiilor clasificate este esențială pentru securitatea națională și integritatea instituțiilor. Acest ghid oferă recomandări și măsuri esențiale pentru gestionarea și protejarea acestor informații...

Piața Muncii în 2025: Provocări și Oportunități

Piața muncii în 2025 este marcată de schimbări profunde. Pe de o parte, anumite sectoare, precum IT-ul, se confruntă cu dificultăți, iar angajații caută soluții alternative. Pe de altă parte, domenii emergente, precum industria verde, oferă noi oportunități de angajare. Cu o competiție crescută și o dinamică în continuă schimbare, atât angajatorii, cât și angajații trebuie să se adapteze pentru a rămâne relevanți pe piața muncii.

IMM-urile din România se confruntă cu provocări majore: inflația, digitalizarea și lipsa forței de muncă

Mediul de afaceri din România traversează o perioadă de transformări semnificative, iar întreprinderile mici și mijlocii (IMM) se află în fața unor provocări importante. Potrivit unui raport recent al Consiliului Național al IMM-urilor, principalele dificultăți cu care se confruntă antreprenorii sunt inflația ridicată, tranziția către digitalizare și deficitul de forță de muncă.

Protecția Fermierilor împotriva Practicilor Comerciale Neloiale

implementarea acestor măsuri reprezintă un pas important în sprijinul fermierilor și al producătorilor mici, reducând dezechilibrele comerciale și creând un lanț de aprovizionare mai corect și mai transparent.

Noile Reglementări privind Ambalajele și Impactul lor asupra Mediului de Afaceri

În contextul noilor politici europene privind sustenabilitatea, Uniunea Europeană a introdus reguli stricte pentru gestionarea ambalajelor și reducerea deșeurilor de ambalaje. Aceste măsuri au...

Impactul Ordonanței de Urgență nr. 156/2024 asupra mediului de afaceri din România

Ordonanța de Urgență nr. 156/2024 reprezintă o schimbare majoră în peisajul fiscal românesc. Deși scopul său este de a alinia regimul fiscal intern cu cerințele bugetare și europene, efectele asupra companiilor pot fi semnificative. Este esențial ca antreprenorii și managerii să analizeze atent impactul acestor modificări și să își ajusteze strategiile financiare pentru a rămâne competitivi în acest nou context legislativ.