4.2 C
București
miercuri, 29 martie, 2023

Aurul românesc de la Londra, din nou pe tapet: Senatul discută astăzi repatrierea lingourilor noastre „ca să nu ruginească”

Dată:

Senatul are pe ordinea de zi a plenului de astăzi – luni, 1 aprilie – un proiect iniţiat de Liviu Dragnea şi de Şerban Nicolae (care a argumentat că ar fi de preferat „să nu ruginească” lingourile), potrivit căruia aurul depozitat de România în banca centrală din Londra, respectiv aproape 56 de tone de aur, să fie adus în țară.

Proiectul citat prevede ca Banca Naţională a României (BNR) să repatrieze 91,5% din aurul care se află depozitat, în prezent, chiar sub sediul băncii centrale din Londra, astfel încât respectivul tezaur să fie adus în România.

Ce vor inițiatorii

Iniţativa, care modifică articolul 30 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, a fost înregistrată la data de 27 februarie 2018, în procedură de urgenţă, la Senat.

Proiectul are aviz favorabil de la Comisia juridică şi un raport de admitere cu amendamente de la Comisia buget-finanţe.

Raportul – favorabil la propunerea legislativă – include un amendament admis formulat de senatorul PNL Florin Cîţu, iniţiativa fiind modificată după cum urmează:
(1) Banca Naţională a României, respectând regulile generale privind lichiditatea şi riscul specific activelor externe, stabileşte şi menţine rezerve internaţionale, în astfel de condiţii încât să poată determina periodic mărimea lor exactă, rezerve alcătuite cumulativ ori selectiv din următoarele elemente:
a) aur deţinut în tezaur în ţară sau depozitat în străinătate;
b) active externe, sub formă de bancnote şi monede sau disponibil în conturi la bănci sau la alte instituţii financiare în străinătate, exprimate în acele monede şi deţinute în acele ţări, pe care le stabileşte Banca Naţională a României;
c) orice alte active de rezervă, recunoscute pe plan internaţional, inclusiv dreptul de a efectual cumpărături de la Fondul Monetar Internaţional în cadrul tranşei de rezervă, precum şi deţinerile de drepturi speciale de tragere;
d) cambii (act prin care cel care semnează se obligă să plătească, necondiţionat, la un anumit termen şi într-un anume loc, o sumă de bani, definiţie DEX, – n.r.), cecuri, bilete de ordin, precum şi obligaţiuni şi alte valori mobiliare, negociabile sau nu, emise sau garantate de persoane juridice nerezidente, clasificate în primele categorii de către agenţiile de apreciere a riscurilor, recunoscute pe plan internaţional, exprimate şi plătibile în valută în locuri acceptabile pentru Banca Naţională a României;
e) bonuri de tezaur, obligaţiuni şi alte titluri de stat, emise sau garantate de guverne străine sau de instituţii financiare interguvernamentale, negociabile sau nu, exprimate şi plătibile în valută în locuri acceptabile pentru Banca Naţională a României.
Totodată, „Banca Naţională a României urmăreşte menţinerea rezervelor internaţionale la un nivel adecvat tranzacţiilor externe ale României”, potrivit raportului de admitere al Comisiei pentru bugetcare va fi votat luni de Senat.

De asemenea, amendamentul a introdus un termen de 20 de zile în care BNR să prezinte Guvernului şi Legislativului „un raport privind situaţia rezervelor internaţionale, dacă există pericolul diminuării acestora. Raportul va include şi cauzele reducerii rezervelor internaţionale şi recomandările BNR pentru Executiv”.

Decizională este Camera Deputaților / Cum ar putea decurge votul

Potrivit Art. 30 (3) din proiectul normativ în discuție, „dacă există pericolul diminuării rezervelor internaţionale, până la un nivel care ar periclita tranzacţiile internaţionale ale statului, precum şi în cazul în care diminuarea s-a produs, Banca Naţională a României prezintă Parlamentului şi Guvernului, de îndată, dar nu mai târziu de 20 de zile, un raport privind situaţia rezervelor internaţionale şi cauzele care au condus sau care pot conduce la o astfel de reducere. Raportul va conţine recomandările BNR privind politicile guvernamentale macroeconomice necesare pentru preîntâmpinarea sau remedierea situaţiei”.

Un alt amendamentul prevede introducerea unui nou alineat la art. 30 al Legii, care stipulează că: „(4) Din rezerva constituită, BNR poate depozita aur în străinătate exclusiv în scopul obţinerii de venituri. Depozitele de aur constituite de BNR în străinătate nu pot depăşi 5% din cantitatea totală de aur constituită ca rezervă”.

Iniţiativa legislativă a preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi a senatorului PSD Şerban Nicolae va fi votată de Senat, într-un „prim for sesizat”, decizională fiind Camera Deputaților.

Ce rezerve de aur are acum România

În prezent, potrivit datelor BNR, România are rezerve de aur – care fac parte din rezervele internaţionale – de 103,7 tone, mai exact 103.697 de kilograme şi 790 de grame de aur fin, reprezentând aproximativ 10% din rezervele internaţionale ale ţării.

Cantitatea de aur din rezervă este aproximativ aceeşai din 2007 până în prezent, dar valoarea ei a crescut de la 1,6 miliarde de euro în 2007 la 3,7 miliarde de euro în decembrie 2018.

Circa 60% – peste 61,2 tone – este depozitat la Banca Angliei, dar se află în custodia BNR, astfel că Banca Angliei nu poate efectua niciun fel de operaţiuni care vizează aurul României.

Faţă de aceste niveluri, reiese că proiectul normativ propune ca România să mai păstreze rezerve de aur în străinătate de 5,1 tone, iar repatrierea să fie de peste 56 de tone, respectiv 91,5% din cantitatea actuală aflată în străinătate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI NOI ȘTIRI

EDITORIALE, COMENTARII

BAROMETRUL MEDIULUI DE AFACERI

Articolele din aceeași categorie

O altfel de dezbatere în România: o televiziune online prezintă adevăruri neştiute despre conflictul din regiune

Scriitorul Calistrat Atudorei a găzduit sâmbătă seara la ROC TV o dezbatere curajoasă care sparge cenzura din România prezentând lucruri de obicei cenzurate şi...

Dezbatere despre energia şi siguranţa României

Emisiunea-dezbatere, intitulată ”Unde se înclină balanța războiului din Ucraina”, a fost dedicată celor mai arzătoare teme ale momentului: rachetele din Polonia, criza energetică și...

În ciuda contextului economic dificil, industria berii continuă să fie un stimul important pentru economia românească

 Marți, 18 octombrie, a avut loc a X-a ediție a evenimentului anual al industriei berii ”Berea Face Cinste României”, derulat sub titlul "Mai mult...

Lansarea proiectului DigiL@b+

Proiectul „DigiL@b+” este implementat în perioada octombrie 2022 – decembrie 2023 de către Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR) în parteneriat cu Blocul Național...

10 milioane de produse vândute și peste 55.000 de clienți în București și Ilfov într-un an de activitate

Lansat în 2021 cu o investiție de peste 5 milioane de euro în tehnologie, operațiuni și depozit propriu frigorific, Freshful a atras într-un an...

Ambasador CSR, echipa Groupama sprijină comunitățile locale

Pentru a avea o contribuție cât mai relevantă la nivelul comunităților și pentru a încuraja voluntariatul, Groupama, liderul pieței de asigurări din România, implementează...