Criza de forță de muncă, devenită acută în ultimii ani, generează o serie de probleme, făcând economia vulnerabilă la o eventuală revenire a crizei, dar prezintă și o serie de oportunități, arată – într-un document de opinie transmis luni – directorul general al companiei financiare Next Capital, Bogdan Roșu.
REVISTA PATRONATELOR redă în continuare, integral, opinia transmisă de Bogdan Roșu (intertitlurile aparțin autorului).
„Scriam în primăvara lui 2018 că din ce în ce mai multe companii din România, atât mari, cât și mici, se confruntă deja cu o criză de personal, așa cum era de așteptat.
În mod constant, în ultimii ani, au plecat de pe piața muncii din România sute de mii de oameni, în timp ce firme de afară au decis să investească sau să-și extindă operațiunile din România.
Din această creștere a cererii și diminuare a ofertei de forță de muncă, a apărut un dezechilibru major, care se adâncește zi de zi și care ne face vulnerabili la următoarea criză economică.
Indiferent despre ce domeniu vorbim, indiferent de profilul postului sau de nivelul de pregătire al candidatului, realitatea este că din ce în ce mai greu găsești oameni că să acoperi aceste posturi.
Cum s-a ajuns aici?
Acum 10-15 ani, România era percepută că o piață atractivă datorită nivelului redus al salariilor, comparat cu America de Nord sau vestul Europei, că atare multinaționalele au văzut o oportunitate inclusiv de a-și muta integral operațiuni aici.
Astfel România a devenit un hub pentru multe comapnii uriașe. Lucrurile au funcționat win-win: oamenii, inclusiv tinerii, aveau de muncă, șomajul a intrat pe un trend de scădere, în timp ce nivelul costurilor era redus și permitea menținerea unor marje bune.
Ușor-ușor, așa cum este și normal, costurile au început să crească, fie că vorbim de chirii, fie de nivelul salarizării, dar cu toate acestea atractivitatea pieței s-a menținut. Multinaționale nu doar că nu și-au redus operațiunile aici, ci au continuat să investească și să le dezvolte.
Care să fie explicația?
Paradigma s-a schimbat, România nu mai este considerată o țara cu o forță de muncă de tip „low-cost”, ci „value for money”.
Oamenii sunt din ce în ce mai bine pregătiți, livrează o muncă din ce în ce mai sofisticată, iar prețul plătit pentru această prestație este unul mai ridicat, dar corect.
Noua realitate este că au fost aduse în România inclusiv operațiuni din Asia, care sigur sunt la un nivel de cost mai redus, dar care nu oferă același profil al forței de muncă, respectiv calitate, nivel de pregătire, cultură, compatibilitate în comunicare etc.
S-ar putea spune că s-a ajuns în România la un echilibru între cost și livrabile. România se află din punctul de vedere al costului orei de muncă între Occident și Orient, dar oferă o calitate a forței de muncă apreciată, recunoscută, cu capacitate de învățare, de adaptare și de inovare foarte ridicate.
Starea de echilibru
În această situație de echilibru, toată lumea ar trebui să fie mulțumită și să se realizeze maximul din potențialul de dezvoltare al României.
Dar oare așa și este? Din nefericire, nu se realizează maximul nici de către angajați, nici de către angajatori. Există multe proiecte care fie se implementează la un nivel redus, fie deloc, din mai multe cauze, inclusiv infrastructura precară, lipsa de predictibilitate a fiscalității, dar și insuficiența forței de muncă.
De multe ori, nici nu mai există pretenții de pregătire adecvată postului, angajatorii oferind cursuri intentisive și calificare direct la locul de muncă – trebuie doar să vii la muncă.
Chiar și așa, potențialul de dezvoltare al României nu se realizează acum. Lăsăm bani pe masă.
Ce se poate face?
Există mai multe soluții pentru a atenua criză actuală a forței de muncă, iar angajatorii de top le au la dispoziție.
Una dintre acestea, cu aplicabilitate imediată dar impact redus spre mediu, ar putea fi restructurarea aparatului de stat – proiect necesar, posibil, dar puțin probabil în an electoral.
Există multe oportunități de a eficientiza acest angajator de top (prin prisma volumului de angajați, dar și a nivelului crescut de salarizare), astlfel încât birocrația să fie redusă, cu o structură de personal mult mai suplă și orientată spre nevoile cetățeanului și ale companiilor private, plătitoare de taxe.
În același timp, oamenii care ies din acest sistem vor avea oportunități să își găsească un rol în sistemul privat, avid de forță de muncă.
O altă soluție de creștere a bazinului de forță de muncă pentru mediul privat ar fi și relaxarea proceselor de atragere de forță de muncă de afară. Am văzut cu toții, în ultimii ani, cum imigranți de pe alte continente activează cu succes în domenii precum turism, construcții, producție și chiar servicii medicale sau IT.
Deși sunt multe considerente legate de adaptare și integrare de avut în vedere, ritmul de primire pentru forță de muncă de afară tot ar trebui crescut.
Soluția de substanță, la îndemână și care rezolvă problemele de personal al companiilor (inclusiv ale angajatorilor de top) este externalizarea activităților și proceselor non-core. În final, fiecare companie trebuie să aibă oamenii potriviți și suficienți numeric pentru obiectul principal de activitate, orice alt proces secundar se poate externaliza.
Companiile mari cu experiență de pe alte piețe dezvoltate (inclusiv angajatorii de top) au pus în practică externalizarea masivă, menținând o schemă de personal eficientă, care asigură și gestiunea partenrilor către care s-a făcut externalizarea.
Fie că vorbim despre produse și servicii financiare de tip factoring, de servicii de tip telesales/telemarketing sau suport, de gestiune a contabilității sau HR/payroll, de servicii de colectare creanțe sau chiar de dezvoltare sisteme informatice, companiile mari și mici au înțeles beneficiile firmelor specializare din piață și au ales să lucreze cu astfel de parteneri specializați.
Dar care este secretul acestor parteneri? Nu funcționează și ei pe aceeași piață (dificilă) a muncii?
Specializarea le permite să ajungă la niveluri de competență și productivitate foarte ridicate, le permite să investească în continuu.
Productivitatea aceasta miraculoasă nu înseamnă însă că angajații aceia fac de două ori mai multe operațiuni decât unii obișnuiți, ci se bazează pe combinația optimă dintre angajați și tehnologie.
Această îmbinare a proceselor creative și decizionale făcute de angajați cu cele repetitive și de volum făcute de sisteme aduce beneficii majore, pe termen lung și ne și pregătește pentru viitor.
Adoptarea și utlizarea extinsă a tehnologiei și sistemelor informatice reprezintă o necesitate ACUM și nu suportă amânare.
Fie că vorbim despre informatizarea proceselor cu publicul pentru eliminarea birocrației la stat, fie că vorbim despre digitalizarea proceselor legate de clienți sau chiar adoptarea RPA (robotic process automation) pe procesele interne, unde firmele românești joacă un rol important la nivel internațional, tehnologia ne permite să livrăm consistent mai mult, mai repede, cu mai mare acuratețe și cu mai puțin personal. Și mai ieftin, da.
Nevoia te învață. Dacă nu ai suficienți oameni, nu îi poți „produce”, dar îți poți adapta modelul de business.
Singura soluție pe termen lung este optimizarea activităților și proceselor între oameni și tehnologie. Iar această optimizare nu este ceva static, ai implementat-o acum și o revizuiești la anul, ci este ceva dinamic.
În permanență resursa umană trebuie să învețe lucruri noi, trebuie să se adapteze, să își pună în valoare creativitatea, astfel încât să rămână competitivă alături de mașini.
Indiferent că vorbim despre companii mari sau mici, externalizarea le permite acestora accesul indirect la servicii cu un înalt nivel de eficientizare și tehnologizare, la un cost redus.
Campionii eficienței și ai adoptării ultimelor tehnologii sunt companiile specializate, care reușesc să suplinească orele de muncă umană lipsă, prin tehnologie/RPA.”
Despre Next Capital
IFN Next Capital Finance SA, fondată în noiembrie 2006, face parte din grupul Next Capital, care oferă soluţii de creditare, gestiune creanţe și consultanță, dar şi servicii de tip BPO (Business Process Outsourcing) prin compania OPTIMA SOLUTIONS & SERVICES.
Grupul Next Capital, care are acţionariat majoritar românesc și minoritar fondul de investiţii britanic North Bridge, a înregistrat în anul 2018 o creștere a cifrei de afaceri cu 14%. Next Capital este membru fondator al Asociaţiei Române de Factoring (ARF), iar Bogdan Roşu este în prezent preşedinte al ARF.