În ultima perioadă, tot mai mulți întreprinzători se plâng de controale abuzive la care sunt supuși, ei și firmele lor, nu atât din motive politice, cât pentru că au îndrăznit să cheme vreo instituție în instanță, să-și facă publicitate sau chiar să vorbească „prea mult” în public. Acest lucru este foarte grav, într-un stat de drept, și – adăugăm noi – arată încă ceva, cel puțin la fel de grav: patronatele tac, lăsând firmele la cheremul controalelor abuzive! Vă propun să vorbim, în continuare, despre această tăcere suspectă a patronatelor.
Înainte de toate, am să repet un mesaj mai vechi pe care îl voi repeta de câte ori va fi nevoie: REVISTA PATRONATELOR nu este publicația vreunui patronat anume, ci este publicația care pune lanterna pe mișcarea patronală.
De multe ori, lucrurile pe care le descoperim în această lumină arată tot mai bine, iar noi – relatându-le – suntem percepuți ca o platformă favorabilă mișcării asociative, ceea ce de altfel ne-am și propus: REVISTA PATRONATELOR este Portalul Asociațiilor de Business din România.
Dar, de data asta, lucrurile scoase la iveală cu lanterna noastră nu onorează deloc mișcarea patronală.
Cam toate organizațiile, de la micile asociații până la marile (?) confederații patronale, își declară, la rubrica „Despre noi” și chiar în propriul statut, misiunea și angajamentul de a-și reprezenta membrii în raporturile lor cu instituțiile și oficialitățile din domeniu, dacă nu chiar în dialogul cu Guvernul.
Personal, n-am auzit – și sunt atent la activitatea patronatelor de foarte mulți ani – de vreo organizație care să-i fi acordat unui membru asistență în fața controalelor abuzive. Să fi stat vreun lider ori vreun reprezentant patronal alături de un întreprinzător în momentele grele când firma respectivă este călcată de inspectori deciși să amendeze, să taie, să spânzure.
Dacă a existat o astfel de acțiune și n-am auzit eu de ea, aștept relatarea acesteia – cu date și fapte concrete. Până atunci, încerc o explicație: de ce tac patronatele?
Puse unul sub altul, motivele arată cam așa:
– Majoritatea patronatelor nu au putere nici măcar să supraviețuiască, nu au personal executiv suficient, nu au măcar un site propriu (sau au unul, dar e neactualizat de câțiva ani buni), cu atât mai puțin ar avea puterea să-și asiste membrii în raporturile lor cu instituțiile. Dovada: Mai multe posturi rezervate patronatelor din comisiile de dialog social sau chiar în consiliile de administrație ale unor instituții centrale sau județene rămân neocupate, pentru că federațiile și confederațiile invitate să le ocupe nu au oameni, nici la centru, nici în teritoriu, să-i numească în acele poziții
– Știți câți oameni ar trebui să aibă o (con)federație patronală pentru a „umple” toate posturile în care este invitată să-și trimită reprezentanți? Vă dau un indiciu: România are 42 de județe, ceea ce înseamnă 42 de Prefecturi, 42 de Case de Sănătate, 42 de Case de Pensii, 42 de Agenții de Ocupare a Forței de Muncă, plus tribunalele teritoriale, plus instituțiile centrale de profil, plus 24 de ministere. În toate acestea, patronatele – ca și sindicatele – au locuri rezervate. Un calcul simplu arată că fiecare (con)federație patronală care pretinde că e reprezentativă la nivel național sau pe o anumită ramură ar trebui să aibă, ați ghicit, cel puțin 200 de oameni pentru a le ocupa. Îmi poate da cineva numele acelei (con)federații patronale care e prezentă, cu delegați, în toate aceste instituții?
– Majoritatea patronatelor nu au, în realitate, reprezentativitatea sectorială și teritorială pe care o afișează în documentele oficiale (că, dacă ar fi să ne luăm după documente, totalitatea patronatelor este reprezentativă pentru un număr mai mare de firme și de angajați decât totalizează întreaga economie națională!). Dacă ar fi să luăm la mână nu doar documentele, ci și activitatea concretă a patronatelor, federațiilor și (mai ales) confederațiilor patronale, am remarca o lipsă acută de personal executiv, atât la centru, cât și în teritoriu. Lipsă care se reflectă direct în incapacitatea patronatelor de a-și asista membrii, inclusiv în fața abuzurilor de tot felul. Mă contrazice cineva?
– În câteva sectoare importante din economie există mai multe federații de ramură, ceea ce nu e deloc rău, dar acestea sunt dezbinate, unele se află chiar în conflicte deschise (în instanță), astfel că nu mai au când să-și asiste membrii în fața controalelor abuzive
– De cele mai multe ori, federațiile și confederațiile patronale n-au timp să contracareze nici măcar inițiativele normative / legislative ostile sectoarelor din economie pe care „le reprezintă”, Guvernul n-a pierdut nimic neinvitându-le la dialog – cu atât mai puțin ar avea timp pentru firmele (propriile membre) abuzate de autorități…
Iar situația asta de liniște patronală trenează de ani buni, chiar dacă există o legislație destul de clară privind dialogul social, pentru că situația asta le cam convine tuturor:
– îi convine Guvernului, pentru că orice guvern se lipsește bucuros de un contraopinent patronal care ar trebui să fie extrem de deranjant (dar care, în realitate, e slab, dezbinat și incapabil să-și reprezinte membrii)
– le convine instituțiilor de control, pe care nu îndrăznește nimeni să le acuze de acțiuni abuzive și să le ceară un tratament corect față de întreprinzători. Cine, dacă nu patronatele, ar trebui să lupte împotriva acestor practici? Firmele, singure în fața „mamuților” cu puteri discreționare?
– le convine și liderilor de patronate, pe care nu-i trage nimeni de mânecă să-și îndeplinească misiunea declarată la rubrica „Despre noi” și chiar în propriul statut.
Nu-i așa că toate astea miros a blat între patronate și oficialități? Nu-i așa că firmele rămân descoperite în fața abuzurilor, din cauza lipsei de reacție patronală? Dacă așa este, atunci toată treaba asta trebuie să se oprească!
Dar dacă nu este așa, dacă liniștea patronală nu i se pare nimănui suspectă și realitatea este cu totul alta, dacă de fapt patronatele își protejează firmele membre cum îi protejează cloșca pe puișorii săi, atunci aștept scrisori de drept la replică.
