Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2020-2022, adoptată de Guvern în data de 10 decembrie 2019 şi trimisă Parlamentului, prevede o ţintă de deficit de 3,8% din PIB în 2019, cifră care „constituie o dovadă a existenţei unui deficit excesiv în România, pot...
Creșterea pensiilor după calendarul actualei legislații (care deja a introdus o majorare a punctului de pensie, de la 1 septembrie) „va duce la o creștere a deficitului bugetar până la 7% din Produsul Intern Brut (PIB) în anul 2022”, a declarat luni președinte...
Valoarea activelor totale aflate în administrare, la nivelul întregului sistem de pensii private, a ajuns în primul semestru al anului 2019 la 57,43 miliarde de lei (12,13 miliarde de euro), comparativ cu 45,6 miliarde lei în aceeași perioadă a anului trecut, ...
Asociația analiștilor financiari certificați (Chartered Financial Analysts - CFA - Romania) lansează prima inițiativă națională, Generația I, prin care oferă resurse ale educației financiare publicului larg în vederea obținerii independenței financiare pe term...
În anul 2018, numărul mediu de pensionari a fost de 5,2 milioane de persoane, în scădere cu 21.000 de persoane faţă de anul precedent, arată un comunicat transmis de Institutul Național de Statistică - INS.
În schimb, „numărul mediu de pensionari de asigură...
Aproximativ două treimi (63%) dintre români anticipează că vor fi nevoiți să își câștige existența și după vârsta de pensionare, aceasta fiind cea mai mare pondere din Europa comparativ cu media de 54%, arată rezultatele unui sondaj internațional pe tema econo...
Confederația Patronală Concordia (CPC), reprezentativă la nivel național, a luat notă de punerea în dezbatere publică a proiectului noii Legi a pensiilor și va participa prin reprezentanții săi la dezbateri, într-o încercare reală și constructivă de a contribu...
Principalele organizații de angajatori din România, inclusiv de investitori străini, lansează un apel prin care solicită - în contextul ultimelor controverse legate de sistemul pensiilor publice administrate privat (Pilonul II) - păstrarea configurației actual...
Actualul sistem de pensii este singura reformă structurală din România care a rezistat timp de un deceniu tuturor alternanțelor la putere. Este un sistem care contribuie la dezvoltarea economiei - pe de o parte prin investițiile făcute pe piața de capital și, ...
Confederația Patronală Concordia susține sistemul de pensii administrate privat din România - Pilonul II - și trage un semnal de alarmă privind riscurile pe termen lung pe care le implică modificarea cadrului actual de funcționare a acestui sistem.
Revista ...
În ultimele luni, Asociația pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR) a participat la mai multe discuții cu oficiali din sectorul public, inclusiv cu dl. consilier de stat Darius Vâlcov,
despre necesitatea și importanța sistemului de pensii admi...
Compania Allianz-Ţiriac Pensii Private prin Iulius Postolache, director general, a fost aleasă în urmă cu două zile să asigure Președinția Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din Romania, înlocuind compania NN Pensii, prin Silviu Novac, director gen...
Acest website și partenerii săi folosesc tehnologii precum cookie-urile pentru a vă procesa datele personale (ex adresa Dvs IP) pentru a personaliza conținutul și anunțurile conform intereselor Dvs, pentru a le analiza randamentul și, în principal, pentru a vă îmbunătăți experiența de utilizator Disclaimer