15.7 C
București
luni, 20 aprilie, 2026

CDR: Modificările propuse la sistemul fiscal actual expun economia la riscuri

Dată:

Coaliţia pentru Dezvoltarea României – CDR – semnalează că, în absența unui studiu de impact, proiectul de modificare a Codului Fiscal privind introducerea impunerii globale a gospodăriilor poate conduce la consecințe grave pentru economie.

REVISTA PATRONATELOR redă în continuare, integral, un comunicat de presă al Coaliției pentru Dezvoltarea României:

CDR este deschisă să analizeze în cadrul consultărilor organizate de Guvern studiul de impact al proiectului de introducere a Impozitului pe Venitul Global (IVG). Considerăm că studiul trebuie să indice măsurile alternative necesare pentru a compensa deficitul bugetar determinat de scăderea cotelor de impunere, precum și sursele de finanțare a scăderii bruște și semnificative de încasări la buget cauzată de eliminarea reţinerii la sursă a impozitului pe venit

CDR susține un sistem fiscal care asigură sustenabilitatea pe termen scurt, mediu și lung a execuției bugetare, cu respectarea tuturor indicatorilor macroeconomici asumați de România. Sistemul actual al cotei unice de impunere a condus, în ultimii 12 ani, la creșterea Produsului Intern Brut (PIB), a investițiilor și a încasărilor bugetare, prin fiscalizarea unei părți însemnate a economiei, la conformare voluntară și implicit la diminuarea „economiei negre” sau „gri”. Cota unică de impozitare a simplificat administrarea fiscală în România, atât pentru contribuabili, cât şi pentru autorităţi, a crescut nivelul de trai al populaţiei active şi, indirect, al pensionarilor, prin fondurile mai mari strânse la bugetul general consolidat.

CDR semnalează că, prin comparație, introducerea noului sistem de impozitare a venitului global expune economia României la instabilitate și riscuri economice inutile, mai ales în absența unui studiu de impact temeinic și a unui plan de implementare multianual.

Introducerea IVG – nerealistă, nesustenabilă și costisitoare

Introducerea IVG este nesustenabilă pentru că eliminarea sistemului de reținere la sursă și plata lunară a impozitului pe venituri (ex. salarii, dividende, dobânzi etc.), precum și a celui de plăți anticipate de impozit (ex. pentru veniturile din activități independende, chirii etc.) va determina o scădere drastică a încasării veniturilor bugetare în anul 2018 care, raportat la datele anului 2016, va însemna cel puțin 4% pierdere a veniturilor din PIB. O astfel de măsura poate avea ca efect implicit necesitatea introducerii altor impozite și taxe în anii următori.

Introducerea IVG este nerealistă pentru că presupune ca, în aproximativ jumătate de an, peste 7 milioane de gospodării să se înregistreze voluntar la Autoritatea Națională de Administrare Fiscală (ANAF), în condițiile în care conceptul de „gospodărie”, ca pilon de bază al noului sistem, nu este reglementat de legislația românească, iar mecanismul de colectare este neclar. Din analiza altor sisteme fiscale (cum este cel american), impunerea se realizează în mod individual și numai opțional (dacă este în beneficiul contribuabilului), la nivel de familie formată din soț, soție și copii.

Introducerea IVG este nerealistă și costisitoare pentru că Guvernul va trebui să adapteze sistemului informatic al ANAF care, în prezent, se confruntă cu un deficit al arhitecturii hardware, iar creșterea „artificială” a numărului persoanelor supuse impunerii îl poate colapsa. Adaptarea aplicațiilor software înseamnă costuri suplimentare pentru a modifica sistemele actuale definite pe baza cotei unice și realizate cu finanțare de la Banca Mondială. Și mai multe cheltuieli vor fi necesare pentru a crește gradul de pregătire profesională a organelor fiscale și nivelul de educare a contribuabililor, astfel încât noile reguli de impunere chiar să fie respectate.

Pe de altă parte, pentru a funcționa, noul sistem propus ar avea nevoie 35.000 de „consultanți fiscali”. Acești specialiști nu există. În prezent, în Registrul Camerei Consultanților Fiscali sunt înregistrați 5.489 consultanți, dintre care 4.101 activi, o mare parte dintre aceștia fiind deja angajați și deci indisponibili pentru a desfășura sarcinile menționate în documentul MFP. Mai mult, acești “consultanți fiscali” ar urma să lucreze maxim trei luni din an pentru un salariu anual dublu față consultanții fiscali reali, a căror muncă presupune calificare și activități mult mai complexe.

Lipsa de realism și sustenabilitate a noului sistem indică de fapt pași premergători pentru introducerea unui sistem fiscal bazat pe cote de impunere progresive, pe care CDR nu-l susține.
CDR susține un sistem fiscal atractiv, simplu și sustenabil al execuției bugetare și rămâne deschisă discuțiilor cu reprezentanții MFP și ai Guvernului pentru a analiza împreună studiul de impact al introducerii IVG
”.

Despre Coaliția pentru Dezvoltarea României

Coaliția este o inițiativă privată, apolitică, construită ca un acord de colaborare prin participarea colectivă a membrilor săi. Membrii Coaliției contribuie voluntar cu resursele și expertiza necesară formulării unor opinii comune cu privire la politici publice cu impact asupra mediului de afaceri. Coaliția reunește în total 45 de organizații și membri asociați.
 Scopul Coaliției
Scopul Coaliției este de a oferi o bază coerentă pentru consultare cu Guvernul și alte instituții publice pe teme care au impact asupra climatului economic și de afaceri din România.
Coordonarea Coaliției
Coordonarea Coaliției este asigurată de un Consiliu Director format din Președinții și Vicepreședinții Asociației Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Camerei de Comerț Americane în România, (AmCham), Camerei de Comerț Franceze în România (CCIFER), Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK), Consiliul Investitorilor Străini (FIC) și Romanian Business Leaders (RBL).

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI NOI ȘTIRI

EDITORIALE, COMENTARII

BAROMETRUL MEDIULUI DE AFACERI

Articolele din aceeași categorie

Ghid Practic privind Protecția Informațiilor Clasificate

Introducere Protecția informațiilor clasificate este esențială pentru securitatea națională și integritatea instituțiilor. Acest ghid oferă recomandări și măsuri esențiale pentru gestionarea și protejarea acestor informații...

Piața Muncii în 2025: Provocări și Oportunități

Piața muncii în 2025 este marcată de schimbări profunde. Pe de o parte, anumite sectoare, precum IT-ul, se confruntă cu dificultăți, iar angajații caută soluții alternative. Pe de altă parte, domenii emergente, precum industria verde, oferă noi oportunități de angajare. Cu o competiție crescută și o dinamică în continuă schimbare, atât angajatorii, cât și angajații trebuie să se adapteze pentru a rămâne relevanți pe piața muncii.

IMM-urile din România se confruntă cu provocări majore: inflația, digitalizarea și lipsa forței de muncă

Mediul de afaceri din România traversează o perioadă de transformări semnificative, iar întreprinderile mici și mijlocii (IMM) se află în fața unor provocări importante. Potrivit unui raport recent al Consiliului Național al IMM-urilor, principalele dificultăți cu care se confruntă antreprenorii sunt inflația ridicată, tranziția către digitalizare și deficitul de forță de muncă.

Protecția Fermierilor împotriva Practicilor Comerciale Neloiale

implementarea acestor măsuri reprezintă un pas important în sprijinul fermierilor și al producătorilor mici, reducând dezechilibrele comerciale și creând un lanț de aprovizionare mai corect și mai transparent.

Noile Reglementări privind Ambalajele și Impactul lor asupra Mediului de Afaceri

În contextul noilor politici europene privind sustenabilitatea, Uniunea Europeană a introdus reguli stricte pentru gestionarea ambalajelor și reducerea deșeurilor de ambalaje. Aceste măsuri au...

Impactul Ordonanței de Urgență nr. 156/2024 asupra mediului de afaceri din România

Ordonanța de Urgență nr. 156/2024 reprezintă o schimbare majoră în peisajul fiscal românesc. Deși scopul său este de a alinia regimul fiscal intern cu cerințele bugetare și europene, efectele asupra companiilor pot fi semnificative. Este esențial ca antreprenorii și managerii să analizeze atent impactul acestor modificări și să își ajusteze strategiile financiare pentru a rămâne competitivi în acest nou context legislativ.