În data de 12 aprilie 1989, Nicolae Ceaușescu anunța că România nu mai are nicio datorie externă, fiind „cu adevărat independentă și economic, și politic”. Azi, 12 aprilie 2019, statisticile oficiale consemnează că soldul datoriei externe a ajuns la maximul istoric de aproape 100 de miliarde de euro. Astfel că – având în vedere ce (nu) s-a făcut cu această sumă – consider legitimă întrebarea noastră către toți factorii de decizie economică și politică din ultimii 30 de ani: Ce-ați făcut, hoților, cu O SUTĂ DE MILIARDE DE EURO?!

„Pentru prima dată în istoria sa îndelungată, România nu mai are nicio datorie externă, nu mai plătește tribut nimănui și este cu adevărat independentă și economic, și politic!”, declara Nicolae Ceaușescu într-o conferință plenară susținută pe 12 aprilie 1989.

„Am lichidat datoria externă a țării, care în 1980 reprezenta peste 11 miliarde dolari. În total, din 1975 până în martie 1989 am plătit circa 21 miliarde dolari, din care dobânzile reprezintă peste 7 miliarde dolari. În acestea nu sunt cuprinse datoriile pe care le-am avut în ruble și care, de asemenea, au fost demult achitate”, a mai spus președintele de atunci al României.

Menționăm că acum, în 2019, soldul datoriei externe se apropie de 100 de miliarde de euro, fiind mai exact de 99,6 miliarde de euro, potrivit unei raportări transmise chiar astăzi de Banca Națională a României.

Suntem prinși în triunghiul morții

Ne referim, în acest articol, exclusiv la datoria externă consemnată azi, deși s-ar impune o analiză mult mai amplă privind – pe de-o parte – creanțele pe care le avea România de recuperat (bani de primit) de la datornicii săi și – pe de altă parte – sumele încasate de statul român din vânzările de fabrici, uzine și alte active economice („privatizările”) din ultimii 30 de ani.

Întrebarea noastră – Ce-ați făcut, hoților, cu O SUTĂ DE MILIARDE DE EURO?! – se referă, adică, numai la datoria externă, nu și la celelalte miliarde din creanțe și privatizări.

Nu știm noi, acum, dar de fapt pare că nici nu se știe / că nu se vrea să se știe / câte miliarde se adaugă în realitate la suta de miliarde despre care vorbim și care formează acest triunghi al morții  în care suntem prinși.

Cum dăm banii înapoi?!

Așadar, în perioada 1975-1989, România a plătit în contul datoriei externe 21 de miliarde de dolari, potrivit lui Nicolae Ceaușescu, din care (atenție!) 7 miliarde au fost numai dobânzi.

Au fost 21 de miliarde în 15 ani, cu binecunoscutele eforturi dramatice de rambursare – înfometarea populației, economisirea forțată de energie, restricțiile de tot felul etc.
Vă dați seama ce magnitudine are datoria pe care o avem azi, de aproape 100 de miliarde de euro?

Pentru exemplificare, reamintesc că numai în ultima perioadă (2017-2019) au fost mai multe luni cu vârfuri de rambursare de câte un miliard de euro, momente în care graficele cursului valutar făceau cocoașe după cocoașe, atingând maxime istorice. Ultimul exemplu: ianuarie 2019; atenție, aprilie 2019 este tot un vârf de rambursare, avem plăți de 1,2 miliarde de euro, astfel că nu e exclus să avem și un nou puseu valutar.

Iar cheltuielile guvernamentale cu plata dobânzilor cresc și iar cresc – vedeți AICI o amplă analiză asupra acestora, publicată recent de economistul Iancu Guda, președintele Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din România, din care am preluat graficul de mai jos.

Știe cineva unde s-au dus banii?

În perioada dinainte de 1989, se cam știe pe ce s-au dus banii: românii au folosit miliardele acelea la construirea câtorva mii de fabrici și a unor mari obiective de infrastructură pe care România le folosește și acum (dacă nu le-a vândut).
Dar după 1989, la ce s-au folosit banii împrumutați? Ce anume s-a construit??
O să-mi arătați București-Constanța, Transalpina și niște hidrocentrale abia de curând pornite, dar toate acestea sunt un mizilic de câteva miliarde – hai, 10, dar nicidecum 100 de miliarde.

Ce putea face România cu 100 de miliarde de euro, dacă numai cu 11 miliarde a făcut atâtea și-atâtea în perioada 1975-1989?

Aștept scrisori de „Drept la replică”

Am adresat, la început, întrebarea „Ce-ați făcut, hoților, cu O SUTĂ DE MILIARDE DE EURO?!” și precizez, din nou, că destinatari sunt toți factorii de decizie economică și politică din ultimii 30 de ani.

Factorii de decizie economică și politică din ultimii 30 de ani înseamnă, ca să fiu mai clar, persoanele din conducerea guvernelor, Băncii Naționale, ministerelor economice, agențiilor guvernamentale, serviciilor „secrete”, senatorii, deputații, liderii de partide și ceilalți politicieni care s-au perindat pe la butoanele Puterii din 1990 până în prezent.

Aștept scrisori de tip „Drept la Replică” din partea fiecărei persoane și/sau instituții în parte care se simte cu musca pe căciulă pentru faptul că România a fost un s(t)at fără câini în acești 30 de ani, pradă hoților de tot felul.
Sau, poate că printre hoții respectivi vă numărați chiar voi, „marii conducători” ai României postdecembriste, provocatori și beneficiari ai acestui cataclism financiar?!

Până la primirea acelor eventuale scrisori, pe care le vreau bine argumentate, din punctul meu de vedere sunteți cu toții – fără excepție – vinovați pentru acest dezastru! Și încă mai cred că până la urmă veți răspunde în fața României pentru faptele voastre!!