Pentru că ne aflăm în plină distopie în care Guvernul schimbă reglementările economice (și nu numai) ca pe ciorapi fără să discute cu patronatele, nu avem cum să evităm întrebările astea: Unde sunt patronatele? De ce asociațiile și breslele sar la bătaie, corectând cu succes, in extremis, tendințele normative ostile mediului de afaceri, în timp ce patronatele tac? Unde este Consiliul Economic și Social? Are, până la urmă, Guvernul un partener patronal pe care să-l consulte – potivit legislației – sau n-are?

Potrivit legislației, autoritățile (mai ales Executivul, cu falangele sale sectoriale/teritoriale) au obligația de a-și consulta partenerii de dialog social în faza incipientă a lansării de proiecte normative. Să consulte, adică, sindicate, ONG-uri și – atenție! – patronate.

Guvernul, să consulte Consiliul Economic și Social – din care fac parte (și*) marile confederații patronale (*„și”, adică pe lângă sindicate, ONG, oficialități, trebuie să fie și patronate).
Ministerele, să-și treacă proiectele prin Comisiile de Dialog Social – din care fac parte (și*) reprezentanții federațiilor/confederațiilor patronale de profil, sectoriale.
Prefecturile, să-și treacă proiectele prin Comisiile de Dialog Social – din care fac parte (și*) reprezentanții federațiilor/confederațiilor patronale de profil, teritoriale.
Casa Națională de Asigurări de Sănătate, cu ale sale filiale județene, și/sau Casa Națională de Pensii, cu ale sale filiale județene…
Toate au aceeași obligație legală: să-și treacă proiectele prin Comisiile de Dialog Social, din care fac parte (și*) reprezentanții federațiilor/confederațiilor patronale de profil, sectoriale/teritoriale.

Așadar, Guvernul și instituțiile sale sectoriale/teritoriale ar trebui să îi aibă drept parteneri sociali (și*) pe reprezentanții federațiilor/confederațiilor patronale, pentru ca proiectele sale normative să aibă avizul mediului de afaceri, fie el și numai consultativ – aceasta este prevederea legală!

Dar, iacătă, nu îi are.
Pentru că marile federații și confederații patronale nu au oameni!
Pentru că marile federații și confederații patronale nu au un executiv măcar să facă secretariatul/birotica la astfel de participări!
Pentru că marile federații și confederații patronale nu au preocuparea tehnică față de aceste probleme ale membrilor lor, plătitori sau neplătitori de cotizații!
Pentru că marile federații și confederații patronale nu au reprezentanți în teritoriu!
Pentru că marile federații și confederații patronale nu au membri nici în principalele instituții și sectoare din economie, nici în principalele instituții din județe!
În fine, pentru că marile federații și confederații patronale nu au reprezentativitate!

Sunt exclamări, da, să zicem inadmisibile în genul de discurs jurnalistic pe care noi, la REVISTA PATRONATELOR, îl promitem, îl respectăm și îl practicăm în mod curent. Dar așteptăm – tot așa, cu exclamări dacă nu se poate altfel – reacții ferme din partea acelor federații și confederații patronale care ne pot contrazice. De la acele organizații care ne pot da liste cu rezultatele activității lor patronale în dialogul social din Guvern (CES, cel puțin), ministere, prefecturi, Case de Pensii, Case de Asigurări de Sănătate. Care ne pot da liste cu reprezentanții lor în Comisii ministeriale, în Comisii prefecturale, în Comisii județene. Care ne pot arăta că sunt prezente în toate instituțiile unde – legal – trebuie să fie prezente.

Până una-alta, evidența ultimilor (cel puțin 10-15) ani arată că guvernele de până acum nu a avut un partener patronal de dialog – au avut unul sindical, și consecințele tocmai ce le-au explodat în față, ca la desene animate, angajatorilor.

În schimb, au existat – bravo lor! – alte forme asociative de business care au cam stat în coasta guvernelor. Patronatul cutare din cutare sector (deocamdată nu dăm nume, dar nu mai e mult până să o facem) a stat deoparte față de schimbările normative din chimie; din metalurgie; din industrie; din zeci și zeci de alte domenii. Noroc că s-au sesizat – „s-au ridicat la luptă” – asociațiile profesionale, breslele, coalițiile, consiliile, Camerele de Comerț… spuneți-le cum vreți, dar nu patronatele.

Cele mai multe probleme create de la „butoanele” decidenților s-au rezolvat datorită acestor intervenții, repet, in extremis, dar nu prin acțiunile patronatelor, ci ale altor forme asociative.
Care forme asociative – mare atenție, vă rog! – nu au calitatea legală de parteneri sociali ai Guvernului, în sensul Legii dialogului social. Guvernul a vorbit cu ele, dar oricând poate trece fără milă peste sugestiile și reclamațiiile lor.

Nu putem, așadar, să evităm întrebările alea de la început, dar mai ales nu avem cum să cerem Guvernului să ia în seamă toate vocile din mediul de afaceri; Guvernul se uită în lege și spune „Patrenerii mei de avizare sunt patronatele”, scurt!

Se vede foarte clar că asociațiile de business – și, încă o dată, bravo lor! – au ceea ce nu au patronatele: au organizare, au personal executiv, sunt atente la schimbări, multe au chiar experți dedicați, sunt setate să dea soluții și politici (micro- sau macro-) economice. Dar lucrurile astea, cu „dialoguri” neoficiale, nu vor mai putea fi tras-împinse la nesfârșit, pentru că în reglementarea mediului de afaceri nu prea mai ține cu „lasă, că i-am păcălit pe antreprenori și am trecut, astfel, peste patronate”.

Pentru că mișcarea asociativă nu poate înlocui NEmișcarea patronală.