11 C
București
sâmbătă, 1 aprilie, 2023

SCRISOARE DESCHISĂ | Consiliul de Export al României solicită destituirea ministrului economiei

Dată:

Asociația Națională a Exportatorilor si Importatorilor din România (ANEIR) a transmis în această după-amiază o scrisoare deschisă ministrului economiei, domnul Claudiu Năsui, pe tema neparticipării la dialog.

REVISTA PATRONATELOR redă în continuare, integral, scrisoarea deschisă

Vineri, 16 aprilie Consiliul de Export al României (CEXP) a făcut o nouă încercare de dialog instituțional cu ministrul economiei, Claudiu Năsui. Deși i s-a comunicat din timp tematica reuniunii la care au participat peste 20 de conducători de organizații ale mediului de afaceri, atât ministrul cât și secretarul de stat desemnat să coordoneze activitatea de comerț exterior au refuzat participarea. (Cu toate că reuniunea CEXP, ca și cea precedentă, la care de asemenea ministrul a refuzat participarea, s-a desfășurat cu acceptul său în clădirea ministerului.)

Pot exista mai multe explicații, dar, oricare ar fi acestea, lipsa de cunoaștere a domeniului și teama de dialog profesionist sunt evidente. De altfel, din CV-ul minis-trului nimic nu-l recomandă pentru imensa responsabilitate de „șef” al economiei.

Ne așteptam să aflăm ce acțiuni concrete a demarat (nu povești și promisiuni pe care le tot postează pe facebook, singura sa cale de dialog) pentru a transpune în practică Programul guvernamental ce și l-a asumat și pentru care a fost investit de Parlamentul țării: reducerea deficitului balanței comerciale, eficientizarea activității rețelei comerciale externe a României, deblocarea Programului de promovare a exportului (PPE) pentru realizarea celor 82 de acțiuni cuprinse în Programul de guvernare pentru acest an, elaborarea Strategiei de comerț exterior ș.a.

Nu acuzăm numai opacitatea la dialog, cât – deopotrivă – lipsa de implicare în problematica postului său. De aproape 4 luni de când ocupă fotoliul de ministru al economiei, prin dezinteresul, neprofesionalismul și măsurile ilegale inițiate (prin blocarea PPE) nu omoară oameni, cum s-a întâmplat la Ministerul sănătății. Aici mor firme de export, oamenii sunt aruncați în șomaj, România acumulează deficite comerciale de miliarde de euro lunar (în continuă creștere), iar firmele nu mai pot fi prezente cu standuri naționale la târgurile internaționale. Practic, de la instalarea ministrului Năsui, țara a dispărut de pe harta mondială a manifestărilor comerciale.

Solicităm Primului Ministru să declanșeze de urgență o analiză a mandatului ministrului Năsui și să acționeze în consecință, prin demiterea sa. Orice zi de perpetuare a actualei stări de lucruri de la Ministerul economiei aduce grave prejudicii mediului de afaceri, bugetului de stat, balanței de plăți a țării.

În numele sectorului privat al CEXP,


Dr. Mihai IONESCU
,
Co-Președinte al Consiliului de Export al României
Președintele executiv al ANEIR

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI NOI ȘTIRI

EDITORIALE, COMENTARII

BAROMETRUL MEDIULUI DE AFACERI

Articolele din aceeași categorie

O altfel de dezbatere în România: o televiziune online prezintă adevăruri neştiute despre conflictul din regiune

Scriitorul Calistrat Atudorei a găzduit sâmbătă seara la ROC TV o dezbatere curajoasă care sparge cenzura din România prezentând lucruri de obicei cenzurate şi...

Dezbatere despre energia şi siguranţa României

Emisiunea-dezbatere, intitulată ”Unde se înclină balanța războiului din Ucraina”, a fost dedicată celor mai arzătoare teme ale momentului: rachetele din Polonia, criza energetică și...

În ciuda contextului economic dificil, industria berii continuă să fie un stimul important pentru economia românească

 Marți, 18 octombrie, a avut loc a X-a ediție a evenimentului anual al industriei berii ”Berea Face Cinste României”, derulat sub titlul "Mai mult...

Lansarea proiectului DigiL@b+

Proiectul „DigiL@b+” este implementat în perioada octombrie 2022 – decembrie 2023 de către Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR) în parteneriat cu Blocul Național...

10 milioane de produse vândute și peste 55.000 de clienți în București și Ilfov într-un an de activitate

Lansat în 2021 cu o investiție de peste 5 milioane de euro în tehnologie, operațiuni și depozit propriu frigorific, Freshful a atras într-un an...

Ambasador CSR, echipa Groupama sprijină comunitățile locale

Pentru a avea o contribuție cât mai relevantă la nivelul comunităților și pentru a încuraja voluntariatul, Groupama, liderul pieței de asigurări din România, implementează...