Într-o societate liberă, angajații unei companii pot fi reprezentați de către sindicate, ca exponente 
ale celor ce lucrează și mânuiesc efectiv resursele societății, acestea purtând în general un dialog – parteneriat – cu angajatorii. Dar ce pot face angajatorii? În interiorul companiei, desigur, angajatorul este „stăpân” și depinde doar de conduita lui dacă angajații sunt sau nu mulțumiți. Vom reveni asupa acestui aspect. Marea problemă intervine, însă, atunci când întreaga companie – angajați și angajator – are o problemă cu mediul în care evoluează. Aici intervine forța, mai slabă sau mai puternică, a patronatului.
Nici nouă nu ne place genul de patron care își tratează angajații ca pe niște proprietăți, ca pe niște sclavi gata să muncească pentru puțini bani în interesul unei persoane – patron – care e gata să stoarcă tot ce se poate din salariații săi. Așa cum nu ne plac nici salariații care – neînțelegând conceptul de parteneriat – trag să muncească pe cât posibil mai puțin pentru bani pe cât posibil mai mulți. Pornim, așadar, de la premisa unui parteneriat în care salariatul și patronul său formează un corp comun interesat să obțină cât mai multă plusvaloare din resursele disponibile.
Nu acceptăm, adică, ideea de antagonism, de „luptă de clasă”, între salariați și patroni; promovăm în schimb parteneriatul dintre patron și salariați.
Extrapolând, nu acceptăm ideea de antagonism, de „luptă de clasă”, între sindicate și patronate; promovăm, în schimb, parteneriatul dintre reprezentanții angajatorilor – patronate – și reprezentanții salariaților – sindicate.
Asta pentru că în ziua de azi cu toții avem de-a face cu un fel de dușman comun: autoritățile.
Să mă explic:
În prima parte a perioadei post-decembriste, sindicatele au fost principalul factor de presiune în raport cu autoritățile și au reușit să impună politici economice care au dus la descurajarea inițiativei private antreprenoriale. Au rezultat legi și reglementări care favorizează net angajatul și defavorizează net întreprinzătorul care vrea să înființeze o afacere. Este de o mie de ori mai ușor să te angajezi decât să înființezi o afacere. Este de o mie de ori mai ușor să fii salariat decât să fii patron. De o mie de ori e mai ușor să fii „worker” decât să fii „owner”. Dacă garajul lui Bill Gates ar fi apărut în România anilor 1989-2017, planeta asta n-ar mai fi beneficiat nici de Windows, nici de Mouse, nici de Microsoft, nici de Personal Computer șamd
Corect, ideea de patronat ține de libera inițiativă, de puterea de a sparge unele bariere, în timp ce ideea de sindcat ține de drepturile celui care s-a angajat și lucreză efectiv într-o astfel de firmă. Dar acestea – din punctul nostru de vedere – nu trebuie în niciun caz puse în război, așa cum le-a pus Karl Marx în vestita s-a lucrare „Capitalul”. Nu mai suntem „capitaliști” în sensul marxist. Suntem capitaliști în sensul modern, în care și întreprinzătorul, și angajații săi lucrează împreună.
Extrapolând, din nou, nici patronatele nu trebuie să fie într-un antagonism cu sindicatele, ci într-un parteneriat, mai ales că acum avem un front comun: relația cu autoritățile.
Nu vi se pare suspect, sau cel puțin interesant, că în acești ultimi 25-27 de ani bâta sindicală a fost înlocuită cu bâta patronală? Nu vi se pare suspect, sau cel puțin interesant, că în acești ultimi 25-27 de ani reprezentanții angajaților au fost înlocuiți – în „luptele de stradă” – cu reprezentanții angajatorilor? Nouă ni se pare firesc: interesele firmelor, care – Atenție! – înglobează și angajați, și angajatori, sunt afectate de politicile nesăbuite ale autorităților.
De aceea, aș spune, România are astăzi nevoie de patronate. De mișcarea patronală!
De aceea, REVISTA PATRONATELOR militează petru un parteneriat deschis și corect în Dialogul Social, în cadrul căruia vocea angajatorilor să nu fie nici mai mult, dar nici mai puțin luată în seamă atunci când autoritățile pun la cale politici publice care afectează deopotrivă angajați, salariați, angajatori și antreprenori.
