Combinatul de Îngrășăminte Chimice Năvodari (CICh), singurul producător român de îngrășăminte pe bază de fosfor din România, țintește dublarea cotei de piață până la 10% în următorii ani, pe fondul creșterii cererii specifice pe piața locală și al investițiilor de peste 1 milion de euro. Pentru anul în curs, compania și-a propus o cifră de afaceri de peste 100 de milioane de lei, investițiile fiind prioritare.
Mai multe detalii privind activitatea CICh și planurile de viitor ale companiei aflați din interviul acordat exclusiv pentru REVISTA PATRONATELOR de către Cezara Vișan, directorul executiv al Combinatului, pe care îl redăm în continuare.
– De când activați pe piața din România?
– Combinatul de Îngrășăminte Chimice Năvodari a revenit pe piața îngrășămintelor din România ca investiție integral privată începând cu anul 2002 și, în urma mai multor etape de investiții, a crescut constant producția de îngrășăminte chimice.
– Cum s-au schimbat preferințele producătorilor agricoli din România?
– Producătorii români sunt încă mari amatori de ingrășăminte clasice, majoritatea preferând încă să aplice planuri de fertilizare tradiționale. Există însă și o categorie de fermieri care au înțeles că și în industria noastră tehnologia și inovația își spun cuvântul și au ales să cumpere și să folosească îngrașăminte chimice cu o tehnologie mai avansată, cu ajutorul cărora pot obține producții mai mari.
– Câți angajati are CICh Năvodari?
– Combinatul de Îngrășăminte Cimice Năvodari are circa 100 de angajați proprii, dar – dacă luăm în considerare și colaboratorii permanenți ai societății în diverse domenii – putem spune că echipa noastră se ridică la circa 250 de oameni în România.
– Care este capacitatea de depozitare a CICh?
– Combinatul dispune, în prezent, de o capacitate de depozitare de 100.000 de tone în depozite acoperite și pe platforme betonate.
– Câți distribuitori/vânzători are CICh?
– La ora actuală, putem spune că avem o echipă comercială proprie formată din aproximativ 25 de persoane cu calificare în domeniul agricol. Colegii noștri lucrează cu majoritatea distribuitorilor naționali din domeniu, dar și cu distribuitori locali, numărul acestora fiind în continuă creștere.
– Ce cifra de afaceri a inregistrat CICh în 2017 și care este estimarea pentru 2018?
– Anul trecut, am avut o cifră de afaceri de 95 de milioane lei. Pentru anul acesta, estimarea noastră este că vom trece de 100 de milioane de lei.
– Ce profit a înregistrat CICh în 2017 și cât estimați în 2018?
– Suntem optimiști și în ceea ce privește profitul. Ne așteptăm, anul acesta, să obținem 10 milioane de lei, față de 8,5 milioane de lei în 2017.
– Cât s-a investit până acum în CICh și ce investiții aveți programate pentru 2018? În ce vor fi investiți banii?
– Sumele investite până acum se ridică la aproximativ 5 milioane de euro. Pentru anul 2018 sunt prevăzute investiții de cca. un milion de euro, sume ce vor fi direcționate în principal pentru retehnologizarea instalațiilor de producție și amenajarea unor noi spații de depozitare.
– Toate produsele pe care le vindeți sunt realizate la CICh Năvodari?
– Toate produsele comercializate înglobează una sau mai multe din tehnologiile omologate CICh, respectiv: tehnologia NG – îngrășăminte pe bază de azot cu degajare controlată a părții de azot, apoi tehnologia Amesal – îngrășăminte pe bază de fosfor cu potențiator de fosfor; Ngoo și Amesal – Îngrășăminte complexe cu degajare controlată a părții de azot și cu potențiator de fosfor pentru partea fosforică.
– Ce cotă de piață deține CICh și la cât vă propuneți să ajungeți?
– Estimăm că, la ora actuală, suntem undeva la 5% din piață. Ne dorim ca în următorii ani să aujngem la 10%.
– Care sunt atuurile CICh în raport cu ceilalți jucători de pe piață?
– Cich Năvodari oferă pieței românești produse cu câteva puncte forte importante. Primul, combinatul este unic producător de îngrășăminte pe bază de fosfor și rețete specializate. De asemenea, este unic producător autorizat de produse ce înglobează înalte tehnologii – gamele NG, NS, Amesal. Al doilea avantaj important este dat de baza logistică poziționată strategică. La acestea adăugăm prețuri avantajoase față de cele ale concurenței pentru produse similare. Nu putem să nu amintim și că avem o echipă de profesioniști în afterbusiness, care se ocupă de vânzări.
– Care este impactul utilizării produselor CICh pentru mediu?
– Toate produsele noastre respectă mediul înconjurător și ajută la reducerea pierderilor, plantele putând utiliza aproape în totalitate substanțele furnizate. O importanță deosebită o are tehnologia NG, care duce la reducerea semnificativă a pierderilor de azot în natură.