Indiferent de încasările realizate sau nu într-o zi, şoferii de taxi sunt obligaţi să le plătească firmelor la care lucrează o sumă fixă pentru care nu primesc chitanţe: PLANUL ZILNIC. Suma: între 80-100 și 150 de lei per mașină per zi. Companiile aspiră, astfel, contribuţii de ordinul zecilor de mii de lei (sute de milioane de lei vechi) pe zi de la șoferi, sume pe care le trec – dacă le trec – doar pe sfert prin contabilitate, după cum arată datele analizate de REVISTA PATRONATELOR și pe care Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) refuză în mod sistematic, și suspect, să le ia în considerare.

Aș vrea să fiu mai explicit, aici, astfel că voi arăta ceea ce probabil nu trebuie spus niciodată  (ca să nu deranjăm niște structuri) despre acest PLAN ZILNIC: Firmele cer suta de lei (+/-) per mașina din trafic, pe zi, șoferilor pe care îi trimit în teren. Acești bani nu ajung niciodată  în vreo raportare contabilă, ci sunt duși într-un fel de gaură neagră pe care nici cei mai iscusiți avocați, meșteri finanțiști sau inspectori fiscali n-ar putea s-o dibuie.

Ajung, fondurile astea, să umple niște saci cu bani de unde se înfruptă – ați ghicit! – exact aceia care ar trebui să supravegheze sistemul de „transport public de persoane în regim de taxi și închiriere”, cum se numește oficial.

„Nu ne dă nimeni nimic la mână; am dat banii și gata!”

Ca pasager, de fiecare dată când călătoresc cu taxiul, îl întreb pe șofer:
1. Planul zilnic e cam 80 de lei sau probabil mai mult, 100-120 spre 150 de lei; ce se întâmplă când plătiți Dumneavoastră, concret, în acele momente, la Contabilitate, la Casierie? Cum are loc, fizic, plata aceasta la funcționar? Când și cum predați banii?
2. Primiți măcar o hârtie în schimb, că aș vrea s-o văd și eu, să văd o chitanță, o… ceva… O patalama; cât-de-cât…
3. Dar dacă nu primiți nimic în schimb, ca dovadă de plată, atunci cum arătați că totuși ați plătit? Sau: Dacă vă cheamă cineva peste câteva ore să vă reproșeze că n-ați plătit, iacătă, nefiind nicio dovadă? Într-o astfel de situație, cum procedați??

Redau, mai jos, cîteva răspunsuri
1. „Cel mult, ne trece pe un tabel, semnăm acolo și… asta e!”;
2. „Nu ne dă nimeni nimic la mână, am dat banii și gata!”
3. „Eee, așa ceva nu s-a întâmplat niciodată, ar fi chiar culmea, păi noi le plătim și ei… cee? Asta nu s-a întâmplat și nici n-am auzit să se întâmple, să dea omu banii și să-l sune cineva de la firmă că n-a plătit??!! Asta, nu!”

Deci: Ce are „la mână” șoferul, că și-a plătit planul? Nimic! Ce oferă ca dovadă firma – față de Fisc, despre asta vorbim – că a încasat banii ăia? NIMIC!!

Oameni buni, dacă nu mă credeți urcați-vă într-un taxi și vedeți ce spun șoferii. Oameni – buni, probabil – de la Fisc, de la ANAF, de la Antifraudă: Dacă nu mă credeți pe mine, urcați-vă într-un taxi și vedeți ce spun șoferii! Da urcați-vă odată!!

„Milioane pe zi, fără să faci nimic”

„Dacă ar fi să câştig un pot mai mare la Loto, mi-aş lua 20-30 de maşini galbene, aş deschide firmă de taxi sau m-aş alia cu una mai mare şi abia de-atunci încolo m-aş îmbogăţi cu adevărat. Maşinile alea aduc milioane pe zi, fără să faci nimic“ – asta îţi va spune orice taximetrist dacă îl întrebi despre planul zilnic pe care el, ca şofer, este obligat să-l plătească firmei.

Oamenii de la volan, plătiți „la prosteală”

Taximetriştii se angajează (sau iniţiază colaborări externe) la companiile de profil în următoarele condiţii: plătesc o sumă fixă pe zi (de regulă 80-100-120 de lei / repetăm, „pe zi”) şi alimentează cu combustibil pe cheltuiala lor, iar restul le rămâne ca venit propriu. „E un fel de angajare la prosteală”, după cum ne-a spus un taximetrist.

Ca angajaţi, oamenii sunt plătiţi cu salariul minim pe economie, unii chiar cu mai puţin, apărând în scripte că au lucrat doar câteva ore. Asta înseamnă că, în oglindă, firma încasează 100-120 de lei pe zi de pe urma fiecărei maşini puse astfel în circulaţie.

La 50 de maşini, cât ar avea o flotă mică în raport cu cele existente pe piaţă, încasările din acest „plan zilnic“ se ridică la cel puţin 5.000 de lei pe zi. Sau, în continuare, la 125.000 de lei pe lună (adică în 25 de zile lucrătoare), respectiv la 1,5 milioane de lei pe an.

Numai că, ce să vezi, în Bucureşti şi în marile oraşe operează firme care au câteva sute de maşini per flotă.

Ce (nu) se vede în bilanţuri

Credeţi că toate aceste cifre de afaceri sunt declarate în bilanţurile contabile?

Dacă așa credeți, atunci ia să vedem ce spun cifrele oficiale, raportate chiar de marile firme către Ministerul Finanțelor:
– Una dintre marile companii de taximetrie din Bucureşti anunţă, pe site-ul propriu, că are 850 de maşini în circulaţie, iar despre aceasta este cunoscut în piaţă că le percepe şoferilor un plan zilnic de 100 de lei. O sută de lei pe zi pe mașină. Ceea ce ar însemna încasări de cel puţin 25 de milioane de lei pe an. Dacă ne uităm, însă, în bilanţul depus la Ministerul Finanţelor, acolo apare o cifră de afaceri mai mică de 6,5 milioane de lei şi – atenţie – puţin peste 100 de angajaţi. O sută de angajați la opt sute cincizeci de mașini 🙂
– O altă mare companie afişează în oferta comercială mai mult de 1.000 de maşini în circulaţie şi percepe 90 de lei pe zi per maşină, deci încasările sale numai din planul zilnic ar trebui să treacă de 40 de milioane de lei pe an. În raportările bilanţiere de la Finanţe apare, însă, o cifră de afaceri mai mică de 15 milioane de lei, cu puţin peste 260 de angajaţi. Două sute șaizeci de angajați la peste o mie de mașini 🙂

Consiliul Concurenţei a intrat, mai demult, pe fir. Și ce dacă??

La începutul anului 2015, Consiliul Concurenţei a amendat cu mai mult de două milioane de lei (o jumătate de milion de euro) opt firme de taxi din Bucureşti şi din judeţul Ilfov pentru „participarea la o înţelegere tacită”, o practică concertată având ca obiect fixarea tarifului de transport.

Pe lângă sancţiunile aplicate, Consiliul Concurenţei a formulat unele „recomandări” autorităţilor de autorizare şi reglementare referitoare la modalitatea de organizare şi gestionare a serviciilor de transport de persoane în regim de taxi în Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, dar şi factorilor decidenţi implicaţi în legiferarea acestui domeniu la nivel naţional.

„Legea concurenţei interzice orice înţelegeri exprese sau tacite şi orice practici concertate care conduc la denaturarea concurenţei pe o piaţă. Fiecare întreprindere trebuie să îşi stabilească în mod independent politica de tarife în funcţie de structura costurilor implicate de desfăşurarea activităţii şi nu prin coordonare cu alte întreprinderi concurente“, a declarat, în momentul anunţării sancţiunilor, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

O să dăm pe spate în fața acestei precizări – altfel amenințătoare, dacă nu chiar înfricoșătoare! Dar dup-aia ce-o să facem? O să ne și întrebăm – exact ca ei – „și ce dacă”??

Reamintesc că în anii crizei, când şoferii au fost nevoiţi să reducă tarifele, patronii au refuzat să reducă proporţional şi plafonul planului zilnic (nimeni nu a coborât sub 80 de lei), aducându-i pe mulţi în imposibilitatea de a-l achita.

Aoleeu, era cât pe-aci să uit să vorbesc despre clasicele PATRONATE din domeniul transporturilor! Din domeniul super-delicat al „transporturilor publicce de persoane în regim de taxi și închiriere” în care activează nu mai puțin de 6 (șase) organizații patronale! Despre patronatele alea care încasează la negru – desigur, nu ele, ci membrii lor necotizanți – PLANUL ZILNIC de la fiecare șofer în parte!
De ce, oare, sunt aceste „patronate” revoltate față de alte sisteme de transport? N-am uitat, fraților, de ele: O să le tratez, pe fiecare în parte, în viitoarele mele intervenții!