România încă mai are, după aproape 30 de ani de capitalism, șase sectoare din economie în care nu există, oficial, patroni – în sensul proprietarilor de companii care au și angajați. Există, în schimb, în aceleași sectoare, patronate, federații și chiar confederații patronale care pretind reprezentativitatea sectorială, dacă nu națională, arată statisticile oficiale analizate de REVISTA PATRONATELOR.
Datele Institutului Național de Statistică (INS), sintetizate în lucrarea „Balanța forței de muncă la 1 ianuarie 2019”, relevă un total de 146.700 de patroni, cei mai mulți dintre aceștia având activități în Comerț (60.100), Industrie (27.700) și Transporturi & depozitare (17.500).
Privite în detaliu, însă, apar câteva domenii în care nu există patroni:
– Industria extractivă
– Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat
– Distribuţia apei, salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare
– Intermedieri financiare, şi asigurări
– Învăţământ
– Activităţi de spectacole, culturale şi recreative.
Populaţia ocupată civilă după statutul profesional, pe activităţi ale economiei naţionale la 1 ianuarie 2019
Sursa: Institutul Național de Statistică
De ce patronatele nu sunt consultate (?)
Interesant este, pe de altă parte, că în câteva domenii dintre cele menționate de INS ca neavând patroni există patronate și chiar asociații, federații și confederații care – potrivit propriilor prevederi statutare (dar și potrivit legislației de profil) – sunt, oficial, formate din… patroni. Oficial nu au patroni, aceste domenii, dar – tot oficial – au „patronate”!
Explicația nu poate fi alta decât că respectivele organizații s-au format nu din patroni, ci din directorii companiilor de profil (unele chiar de stat, altele multinaționale), autonumindu-se – abuziv, zicem noi – „patronale”. Care sunt acelea? Deocamdată nu dăm nume, dar la o simplă căutare pe Google se găsesc cu zecile – patronate din domeniile afișate mai sus.
Această situație este, de altfel, un posibil răspuns la întrebarea „de ce nu sunt consultate patronatele, în așa-numita activitate de dialog social?” Nu este, din păcate, și răspunsul la întrebarea „cine sunt, de fapt, patronatele din România?”…
Pentru mai multă acuratețe, reamintim că în terminologia oficială:
– Patronul este „persoana care-şi exercită ocupaţia (meseria) în propria sa unitate (întreprindere, agenţie, atelier, magazin, birou, fermă etc.), pentru a cărei activitate are angajaţi unul sau mai mulţi salariaţi”
– Patronatele sunt „organizații ale patronilor, autonome, fără caracter politic, înființate ca persoane juridice de drept privat, fără scop patrimonial”.
Iar potrivit legislației de profil:
– Un număr de cel puțin 15 persoane juridice înmatriculate sau persoane fizice autorizate potrivit legii poate constitui un patronat
– Se pot constitui patronate și cu un număr de cel puțin 5 membri în ramurile în care aceștia dețin peste 70% din volumul producției
– Patronatele își pot constitui structuri organizatorice teritoriale proprii, cu sau fără personalitate juridică
– Patronatele se pot constitui în uniuni, federații, confederații sau în alte structuri asociative
– Două sau mai multe patronate pot constitui uniuni sau federații patronale
– Mai multe uniuni sau federații patronale se pot asocia în confederații patronale
– Confederațiile patronale reprezentative la nivel național se pot constitui într-un organism de reprezentare a patronatelor, cu statut și regulament de organizare și funcționare proprii, pentru reprezentarea unitară a mișcării patronale la nivel național și internațional.
Nu-i așa că e nevoie urgentă de o reorganizare a mișcării patronale, de o reautorizare a patronatelor, federațiilor și confederațiilor patronale?
