7.8 C
București
vineri, 31 martie, 2023

EximBank emite garanții bancare de 23 de milioane de dolari pentru contractul Hidroconstrucția din Iordania

Dată:

EximBank a emis două scrisori de garanție bancară în valoare totală de peste 23 de milioane de dolari pentru Hidroconstrucția, unul dintre cei mai mari constructori cu capital privat românesc, facilități care vor permite companiei derularea unui contract în valoare de 115,5 milioane de dolari în Iordania.

Cele două scrisori de garanție – de restituire avans și de garanție de bună execuție, în valoare de 11,53 milioane de dolari fiecare, sunt destinate derulării contractului pe care Hidroconstrucția l-a adjudecat anul trecut, în urma unei licitații internaționale organizate de Compania Arabă a Potasiului din Regatul Hasemit al Iordaniei.

Contractul încheiat de Hidroconstrucția cu compania iordaniană este unul dintre cele mai importante derulate de o societate românească în Orientul Mijlociu în ultimii ani și poate deschide drumul altor proiecte implementate de firme românești în zonă. Reorientarea companiilor locale către fostele piețe externe tradiționale este un demers justificat și posibil din două rațiuni: pe de o parte, perspectivele de creștere pentru aceste piețe sunt mult mai mari decât în cazul țărilor dezvoltate – lucru care oferă oportunități sporite, iar, pe de altă parte, există un istoric bun al relațiilor comerciale cu aceste state, fapt ce poate reprezenta un atu pentru dezvoltarea relațiilor comerciale. Este un demers pe care EximBank îl încurajează și îl susține în același timp, punând la dispoziția exportatorilor români produse moderne, aliniate practicii internaţionale, care facilitează atât internaționalizarea companiilor românești, cât și participarea lor la proiecte din afara ţării.

Traian Halalai, președintele executiv al EximBank

Hidroconstrucția a primit documentaţia de atribuire pentru licitaţie în ianuarie 2017, în urma depășirii primei etape de preselecție începute în 2016, iar în perioada de evaluare a ofertelor, reprezentanţii companiei iordaniene au vizitat lucrări similare ale antreprenorului român, executate sau în curs de execuţie. La sfârșitul lunii octombrie oferta Hidroconstrucția a fost desemnată câștigătoare. În cadrul proiectului, societatea va efectua lucrări de terasamente speciale, dezvoltate pe o lungime de peste 10 km; lucrări de hidroizolații cu geomembrane; lucrări de confecţii metalice (Staţie de pompare, instalări de conducte de diametre mari, legături, by-pass-uri); lucrări necesare aducţiunii a apei (canale deschise protejate); lucrări de supraveghere a comportării în timp a construcţiilor (aparatură de măsură şi control, reţea de monitorizare); lucrări mecanice (pompe de mare putere, branşamente); lucrări electrice (alimentarea staţiei de pompare); lucrări de organizare de şantier (drumuri, spaţii de depozitare materiale, spaţii de cazare, ateliere auto, amenajări cariere).

Conjunctura economică din ultimii ani – caracterizată în ceea ce ne privește prin absenţa proiectelor majore de investiţii în construcţii, atât din partea statului, cât şi din partea companiilor private, ne-a determinat să ne schimbăm strategia de business și să ne focusăm pe consolidarea prezenței noastre pe plan internațional. Eforturile noastre încep iată să dea roade, câștigarea acestui contract în Iordania fiind un prim pas în această direcție. Sunt ţări şi regiuni pe glob care promovează portofolii generoase de proiecte, marea majoritate investiţii noi, cu finanţare asigurată, iar noi vom continua să participăm și la alte licitații externe ce presupun lucrări complexe și contăm pe suportul EximBank pentru derularea lor.

Mihăiţă Fundeanu, directorul general al Hidroconstrucția

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI NOI ȘTIRI

EDITORIALE, COMENTARII

BAROMETRUL MEDIULUI DE AFACERI

Articolele din aceeași categorie

O altfel de dezbatere în România: o televiziune online prezintă adevăruri neştiute despre conflictul din regiune

Scriitorul Calistrat Atudorei a găzduit sâmbătă seara la ROC TV o dezbatere curajoasă care sparge cenzura din România prezentând lucruri de obicei cenzurate şi...

Dezbatere despre energia şi siguranţa României

Emisiunea-dezbatere, intitulată ”Unde se înclină balanța războiului din Ucraina”, a fost dedicată celor mai arzătoare teme ale momentului: rachetele din Polonia, criza energetică și...

În ciuda contextului economic dificil, industria berii continuă să fie un stimul important pentru economia românească

 Marți, 18 octombrie, a avut loc a X-a ediție a evenimentului anual al industriei berii ”Berea Face Cinste României”, derulat sub titlul "Mai mult...

Lansarea proiectului DigiL@b+

Proiectul „DigiL@b+” este implementat în perioada octombrie 2022 – decembrie 2023 de către Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR) în parteneriat cu Blocul Național...

10 milioane de produse vândute și peste 55.000 de clienți în București și Ilfov într-un an de activitate

Lansat în 2021 cu o investiție de peste 5 milioane de euro în tehnologie, operațiuni și depozit propriu frigorific, Freshful a atras într-un an...

Ambasador CSR, echipa Groupama sprijină comunitățile locale

Pentru a avea o contribuție cât mai relevantă la nivelul comunităților și pentru a încuraja voluntariatul, Groupama, liderul pieței de asigurări din România, implementează...