13.2 C
București
duminică, 26 martie, 2023

Finanțări agricole: 445,8 milioane de euro vor fi disponibile în trimestrul I 2019 prin sesiunile PNDR 2014-2020

Dată:

Ministerul Agriculturii – prin Autoritatea de Management a Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) – anunță, într-un comunicat transmis luni, că va deschide în trimestrul I 2019 noi sesiuni de primire de proiecte, valoarea totală a fondurilor alocate depășind 445,8 milioane de euro.

Potrivit instituției, în primul trimestru al acestui an vor fi disponibile fonduri pentru Submăsurile (sM):
4.1a – Investiții în exploatațiile pomicole (51.013.105 euro)
4.3 – Investiții  pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice – irigații (200.000.000 de euro)
5.1 – Sprijin pentru investițiile în măsuri preventive destinate să reducă efectele dezastrelor naturale, ale fenomenelor climatice nefavorabile și ale evenimentelor catastrofale probabile (14.775.003 euro)
5.2 –  Sprijin pentru investiții privind refacerea terenurilor agricole și a potențialului de producție afectate de dezastre naturale, de condiții de mediu adverse și de evenimente catastrofale (13.677.431 de euro).

Bani nerambursabili și pentru infrastructura agricolă

De asemenea, menționează Ministerul Agriculturii, infrastructura locală va beneficia de finanțare prin deschiderea unor noi sesiuni pentru:
sM 7.2 – Investiții în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică – ITI Delta Dunării (16.777.774 de euro)
sM 7.4 – Sprijin pentru investițiile în crearea, îmbunătățirea sau extinderea serviciilor locale de bază destinate populației rurale, inclusiv a celor de agrement și culturale, și a infrastructurii aferente (13.761.860 de euro)
sM 7.6 – Investiții asociate cu protejarea patrimoniului cultural-ITI Delta Dunării (4.990.902 euro).

Oportunități pentru Grupurile de Acțiune Locală și pentru silvicultori

Grupurile de Acțiune Locală vor avea la dispoziție o nouă oportunitate de finanțare prin sM 19.3 – Pregătirea și implementarea activităților de cooperare ale Grupurilor de Acțiune Locală – Componenta B „Implementarea activităților de cooperare ale GAL-urilor selectate” (9.270.000 de euro).

În aceeași perioadă – trimestrul I – vor fi lansate sesiuni pentru Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor (sM 15.1) și Prime pentru asigurarea culturilor a animalelor si a plantelor (sM 17.1), valoarea totală a fondurilor disponibile pentru aceste submăsuri fiind de 110.151.918 euro.

Ce sesiuni sunt deschise acum

Ministerul Agriculturii reamintește că în acest moment sunt deschise sesiuni de primire a proiectelor pentru:
sM 1.1 – Sprijin pentru formarea profesională şi dobândirea de competențe pentru formarea beneficiarilor submăsurilor 6.1, 6.3 și 10 (cost standard)
sM 1.2 – Sprijin pentru activități demonstrative și de informare – acțiuni de informare pentru fermieri
sM 4.1 – Investiții în exploatații agricole – sector vegetal, zona montană, Schema de ajutor de stat GBER – Sprijin pentru investiții în procesarea/marketingul produselor agricole aferentă sM 4.2, Schema de minimis pentru proiectele finanțate prin sM 4.2, dar și Sprijin pentru investiții în procesarea/ marketingul produselor agricole (sM 4.2).

Pe lângă aceste linii de finanțare, cei interesați au la dispoziție sM 8.1 – Împăduriri și crearea de suprafețe împădurite, sau sM 16.1/ 16.1a – Sprijin pentru înființarea și funcționarea grupurilor operaționale (GO), dezvoltarea de proiecte pilot, produse și procese în sectorul agricol/ pomicol – Etapa 2.

Mai mult, „din data de 3 ianuarie a fost deschisă primirea de proiecte pentru sM 16.4/ 16.4a – Sprijin pentru cooperarea orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare (agricol/pomicol)”, menționează Ministerul Agriculturii.

Valoarea fondurilor alocate pentru submăsurile disponibile în acest moment este de 475.836.748 de euro.

Detalii privind modul de accesare sau alte informații relevante sunt disponibile pe paginile web ale AFIR (www.afir.info), APIA (www.apia.org.ro) și MADR (www.madr.ro).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI NOI ȘTIRI

EDITORIALE, COMENTARII

BAROMETRUL MEDIULUI DE AFACERI

Articolele din aceeași categorie

O altfel de dezbatere în România: o televiziune online prezintă adevăruri neştiute despre conflictul din regiune

Scriitorul Calistrat Atudorei a găzduit sâmbătă seara la ROC TV o dezbatere curajoasă care sparge cenzura din România prezentând lucruri de obicei cenzurate şi...

Dezbatere despre energia şi siguranţa României

Emisiunea-dezbatere, intitulată ”Unde se înclină balanța războiului din Ucraina”, a fost dedicată celor mai arzătoare teme ale momentului: rachetele din Polonia, criza energetică și...

În ciuda contextului economic dificil, industria berii continuă să fie un stimul important pentru economia românească

 Marți, 18 octombrie, a avut loc a X-a ediție a evenimentului anual al industriei berii ”Berea Face Cinste României”, derulat sub titlul "Mai mult...

Lansarea proiectului DigiL@b+

Proiectul „DigiL@b+” este implementat în perioada octombrie 2022 – decembrie 2023 de către Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR) în parteneriat cu Blocul Național...

10 milioane de produse vândute și peste 55.000 de clienți în București și Ilfov într-un an de activitate

Lansat în 2021 cu o investiție de peste 5 milioane de euro în tehnologie, operațiuni și depozit propriu frigorific, Freshful a atras într-un an...

Ambasador CSR, echipa Groupama sprijină comunitățile locale

Pentru a avea o contribuție cât mai relevantă la nivelul comunităților și pentru a încuraja voluntariatul, Groupama, liderul pieței de asigurări din România, implementează...