8.1 C
București
joi, 23 martie, 2023

Firmele românești ar trebui să abordeze cu mai mult curaj proiecte internaționale

Dată:

Domeniul energetic are un mare potențial de dezvoltare, iar companiile românești ar trebui să abordeze cu mai mult curaj proiecte internaționale mai ales că pot beneficia de sprijinul EximBank care are deja istoricul unor parteneriate de succes în domeniu și dispune de toate resursele – atât financiare, cât și de produse – pentru a le susține într-un astfel de demers, a spus Paul Ichim, vicepreședinte executiv al EximBank, la gala Romanian Energy Awards 2017, organizată la finele săptămânii trecute de publicaţia The Diplomat-Bucharest

În cadrul acestui eveniment, care marchează rezultatele excepționale ale companiilor și organizațiilor care au contribuit decisiv la dezvoltarea proiectelor și a climatului de afaceri din domeniul energiei în România, EximBank a primit „Premiul pentru finanțare energetică”.

Este încă mare secetă în ceea ce privește companiile românești care investesc sau se implică în proiecte derulate în străinătate deși există firme care au ajuns la maturitate deplină pe piața locală și pot să-și dezvolte business-ul extern. Din punctul nostru de vedere există un potențial extraordinar pe acest palier și cred că exemplul unor companii private din domeniul energetic, care au făcut pionierat și au investit în proiecte din afară având susținerea EximBank, ar trebui urmat de mai mulți antreprenori români. Vedem companii din alte țări care vin în România susținute de ECA (Export Credit Agency) din țara lor – precum Austria – și care implementează foarte multe proiecte în energie, și, după același model, încurajăm firmele românești să ne abordeze cu mai multă încredere pentru că, din punctul nostru de vedere, au tot sprijinul pe care EximBank îl poate oferi ca orice ECA.
Paul Ichim, vicepreședinte executiv al EximBank

Susținerea proiectelor derulate în domeniul energetic reprezintă o prioritate pentru EximBank, politica băncii pe termen lung fiind orientată spre sprijinirea proiectelor care asigură obţinerea energiei din resurse regenerabile şi a proiectelor de eficienţă energetică derulate cu fonduri nerambursabile.

Banca are experiența multor parteneriate de succes derulate cu societăți din domeniu și își propune să susțină cât mai multe astfel de proiecte. Printre cele mai recente parteneriate amintim acordul încheiat cu Romelectro, unul dintre cei mai mari contractori generali pentru proiecte energetic, care a beneficiat din partea EximBank de un plafon de finanțare multiprodus în valoare de 63 milioane de lei, destinat unui proiect pe care compania îl va derula în Egipt, precum și cel încheiat cu Electrogrup, jucător de top din sectorul construcțiilor de infrastructură energetică, de telecomunicații și civilă, care constă în acordarea unui pachet financiar în valoare totală de 11 milioane de euro destinat în special exportului de servicii.

De asemenea, EximBank a emis pentru compania Totalgaz Industrie, unul dintre principalii producători locali de echipamente şi instalaţii pentru extracţia, tratarea, transportul şi distribuţia gazelor naturale, o poliță de asigurare în numele și contul statului român, care protejează societatea împotriva riscului de neplată pentru un volum al exporturilor de peste 2,5 milioane de euro în Ucraina.

EximBank se implică activ de aproape 25 de ani în susţinerea şi promovarea mediului de afaceri românesc, sprijinind proiectele companiilor locale. Banca a dezvoltat și oferă soluţii complexe şi integrate pentru exportatori, sprijinind activitatea de export din faza de producţie, livrare şi până la încasarea contravalorii mărfurilor exportate, prin:

– FINANȚĂRI care acoperă cheltuielile pentru producerea sau livrarea mărfurilor sau pentru prestarea serviciilor destinate exportului;
– GARANŢII emise în numele și contul statului roman, care reduc riscurile asociate activității de creditare și facilitează astfel accesul companiilor la finanțare;
– ASIGURĂRI emise în numele și contul statului român care protejează încasările exportatorilor împotriva riscurilor asociate partenerilor externi și a riscurilor asociate țării de destinație;
– FACTORING;
– SOLUȚII DE TRADE FINANCE adaptate specificului fiecărei companii – Acreditivul documentar; Scrisoare de garanție bancară; Incasso; Ordinul de plată documentar;
– INFORMAŢII COMERCIALE DESPRE PARTENERII DE AFACERI.

www.eximbank.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI NOI ȘTIRI

EDITORIALE, COMENTARII

BAROMETRUL MEDIULUI DE AFACERI

Articolele din aceeași categorie

O altfel de dezbatere în România: o televiziune online prezintă adevăruri neştiute despre conflictul din regiune

Scriitorul Calistrat Atudorei a găzduit sâmbătă seara la ROC TV o dezbatere curajoasă care sparge cenzura din România prezentând lucruri de obicei cenzurate şi...

Dezbatere despre energia şi siguranţa României

Emisiunea-dezbatere, intitulată ”Unde se înclină balanța războiului din Ucraina”, a fost dedicată celor mai arzătoare teme ale momentului: rachetele din Polonia, criza energetică și...

În ciuda contextului economic dificil, industria berii continuă să fie un stimul important pentru economia românească

 Marți, 18 octombrie, a avut loc a X-a ediție a evenimentului anual al industriei berii ”Berea Face Cinste României”, derulat sub titlul "Mai mult...

Lansarea proiectului DigiL@b+

Proiectul „DigiL@b+” este implementat în perioada octombrie 2022 – decembrie 2023 de către Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR) în parteneriat cu Blocul Național...

10 milioane de produse vândute și peste 55.000 de clienți în București și Ilfov într-un an de activitate

Lansat în 2021 cu o investiție de peste 5 milioane de euro în tehnologie, operațiuni și depozit propriu frigorific, Freshful a atras într-un an...

Ambasador CSR, echipa Groupama sprijină comunitățile locale

Pentru a avea o contribuție cât mai relevantă la nivelul comunităților și pentru a încuraja voluntariatul, Groupama, liderul pieței de asigurări din România, implementează...