În primăvara acestui an, Citroën a intrat în România pe piața SUV-urilor din segmentul mediu, lansând noul Citroën C5 Aircross, unul dintre cele mai confortabile SUV-uri din clasa sa și cu o serie de caracteristici premium, un model cumpărat de peste 50.000 de europeni în primele șase luni din 2019.
REVISTA PATRONATELOR a testat în ultimele zile de vară din 2019 versiunea acestui model echipată cu propulsor Diesel 2.0 BlueHDi de 180 CP, cu transmisie automată cu șase trepte, pusă la dispoziție de importatorul oficial Trust Motors, pe traseul București – Pitești – Câmpulung Muscel – Rm. Vâlcea, traseu care a inclus autostradă, inegalabilele drumuri virajate de pe Dealul Negru și o secțiune offroad, uneori condiții „offroad” fiind întâlnite, din păcate, chiar și pe drumurile județene pline de gropi.
De ce este confortabil
Cel mai mare, mai elegant și mai rafinat SUV al francezilor de la Citroen se evidențiază ca fiind unul dintre cele mai confortabile SUV-uri din segmentul său, datorită a două inovații exclusive ale acestei mărci: suspensia cu Amortizare Hidraulică Progresivă (Progressive Hydraulic Cushions) și scaunele Advanced Comfort.
Cele trei scaune spate individuale, glisante, cu spătar reglabil și pliabile îi permit noului C5 Aircross să fie cel mai modular și spațios SUV din segmentul său.
Aceste scaune au aceeași lățime și pot glisa înainte și înapoi, ceea ce face posibilă adaptarea spațiului din habitaclu și din portbagaj. Spătarul scaunelor spate poate fi reglat în cinci poziții de înclinație diferite și poate fi rabatat cu ușurință pentru a se crea o suprafață plană de încărcare, datorită podelei portbagajului pe două niveluri.
Noul C5 Aircross SUV oferă, de asemenea, mai multe compartimente de depozitare, inclusiv în cotiera centrală, aceasta adăpostind un compartiment de mari dimensiuni, climatizat.
Capacitatea de încărcare a portbagajului, variind de la 580 la 720 de litri, stabilește un nou standard în segment.
Noile amortizoare Progressive Hydraulic Cushions asigură un comportament excelent în orice condiții pe drumurile tipice din România, iar manevrabilitatea modelului ne-a plăcut mult pe drumurile virajate, unde am fost chiar mai încântați decât pe autostradă, la viteze foarte mari, având la dispoziție și unele reglaje ale setărilor, cu ajutorul butonului care trece automobilul în modul Sport.
Exterior impunător
La exterior remarcăm un SUV clasic, grație roților sale mari, cu diametrul de 720 mm, designului său robust și gărzii la sol ridicate, de 230 mm.Modelul are o lungime de 4,50 m și o lățime de 1,86 m, inspiră putere, are un design frontal masiv și impunător, o capotă mare, linii fluide accentuate prin elemente grafice puternice, cu inserții colorate, cu elemente de protecție în partea inferioară a caroseriei și bare de pe acoperiș în două nuanțe.
Motorizarea de vârf a modelului testat oferă un cuplu de 400 Nm, iar fișa tehnică ne-a promis un consum mediu de 4,7 litri / 100 km, de care ne putem apropia prin utilizarea butonului pentru trecerea la modul Eco.
În schimb, pentru a ne bucura de viteze mari pe autostradă si a vedea comportamentul și dinamismul mașinii în diverse condiții și situații am „reușit” și un consum mediu de 7 litri / 100 km.
Tehnologii de toate felurile
Nu în cele din urmă, menționăm cel 20 de tehnologii de asistare a șoferului și șase tehnologii de conectivitate.
Un display de 12,3 inchi înlocuiește ceasurile de bord, iar printre dotări se numără și un ecran tactil de 8 inchi care permite utilizatorilor să ajusteze setările automobilului, să acceseze sistemul multimedia, telefonul, sistemul de aer condiţionat şi sistemul de navigaţie, alături de o cameră amplasată sub oglindă, care înregistrează traficul.
Sunt disponibile și aplicațiile pentru iOS și Android, care conectează smartphone-ul la display-ul mașinii.
Tehnologia Highway Driver Assist reprezintă un prim pas spre rularea autonomă, deoarece permite mașinii să regleze fără ajutorul șoferului viteza, traiectoria și poziția între benzile de circulație. Aceasta combină sistemul de control al vitezei de croazieră cu funcția Stop&Go, permițând autovehiculului să se oprească și să se repornească automat în funcție de mișcarea automobilului în fața acestuia.
Sistemele care te relaxează și îți protejează viața la volan includ frânarea automată de urgență, menținerea benzii de rulare, monitorizarea unghiului mort sau cruise controlul. Alături de ele, tehnologia Grip Control îmbunătățește tracțiunea în funcție de suprafața de rulare.
Prețurile pentru gama de modele Citroen C5 Aircross încep de la 21.600 de euro (cu TVA inclus) pentru versiunea de intrare – nivel de echipare Live cu motor pe benzină de 1,2 litri și 130 CP, cu transmisie manuală cu 6 trepte, și ajung la 33.700 de euro (cu TVA inclus) pentru versiunea cu cele mai multe dotări – nivelul de echipare Shine și motor Diesel de 2,0 litri și 180 de CP, combinat cu o cutie de viteze automată cu 8 rapoarte.
În primul semestru din 2019, Citroën – prin Trust Motors, importatorul oficial în România – a înregistrat o creștere de 47% a vânzărilor într-o piață auto ce a crescut cu 17,16% față de anul 2018.
Vânzările pe piața locală au atins 1.800 de unități Citroën, susținute de modelele Citroën C3, Citroën C3 Aircross, Citroën CElysee și Citroën C4 Cactus. Toate cele patru modele au avut creștere de peste 50% in 2019 față de 2018.
Cu o tradiție îndelungată în industria auto, Citroën a împlinit anul acesta 100 de ani de existență. În 2018, Citroën a vândut 825.000 de unități în Europa, un record în ultimii 7 ani și o creștere pentru al cincilea an consecutiv.