16 C
București
luni, 24 martie, 2025

Măsuri de urgență: BNR a redus dobânda-cheie la 2% și dobânda facilității de creditare la 2,5%. Atenție la evoluția ROBOR!

Dată:

În data de 20 martie 2020, Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) s-a întrunit într-o şedinţă de urgență și a adoptat un pachet de măsuri menit să atenueze impactul situației generate de epidemia de coronavirus asupra populației și companiilor românești.

Întrunirea conducerii BNR a avut loc „în actualul context intern și internațional și în baza informațiilor și analizelor privind evoluțiile macroeconomice și financiare în continuă schimbare”, arată un comunicat al băncii centrale.

Consiliul de administrație al BNR a hotărât următoarele:
– Reducerea ratei dobânzii de politică monetară cu 0,50 puncte procentuale, de la 2,5 la sută, la 2,0 la sută începând cu data de 23 martie 2020;
– Îngustarea coridorului simetric format de ratele dobânzilor facilităților permanente în jurul ratei dobânzii de politică monetară la ±0,5 puncte procentuale de la ±1 punct procentual. Astfel, începând cu 23 martie 2020, rata dobânzii pentru facilitatea de depozit se menține la 1,50 la sută, iar rata dobânzii aferente facilității de creditare (Lombard) se reduce la 2,50 la sută, de la 3,50 la sută. „Pe acest fond, este de așteptat ca principalele cotații ROBOR să cunoască o ajustare descendentă semnificativă”, precizează BNR;
Furnizarea de lichiditate instituțiilor de credit prin intermediul operațiunilor repo (operațiuni revesibile cu titluri de stat) în vederea asigurării funcționării fluente a pieței monetare și a altor segmente ale pieței financiare;
Cumpărarea de titluri de stat în lei de pe piața secundară în vederea consolidării lichidității structurale din sistemul bancar care să contribuie la finanțarea în bune condiții a economiei reale și a sectorului public.

Calendarul ședințelor de politică monetară se suspendă

„În funcție de evoluția situației, Consiliul de administrație este pregătit să decidă și reducerea ratei rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și a celei aplicabile pasivelor în valută ale instituțiilor de credit”, menționează BNR.

„Având în vedere gradul ridicat de incertitudine al evoluțiilor economice și financiare, Consiliul de administrație al BNR a hotărât, totodată, suspendarea calendarului ședințelor de politică monetară anunţat anterior, urmând ca ședințele pe probleme de politică monetară să aibă loc ori de câte ori va fi necesar”, a mai comunicat banca centrală.

Conducerea BNR precizează, totodată, că urmărește cu atenție evoluția situației, deciziile sale având ca obiectiv asigurarea stabilității macroeconomice și buna funcționare a sistemului bancar, a piețelor financiare în folosul populației și companiilor românești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI NOI ȘTIRI

EDITORIALE, COMENTARII

BAROMETRUL MEDIULUI DE AFACERI

Articolele din aceeași categorie

Ghid Practic privind Protecția Informațiilor Clasificate

Introducere Protecția informațiilor clasificate este esențială pentru securitatea națională și integritatea instituțiilor. Acest ghid oferă recomandări și măsuri esențiale pentru gestionarea și protejarea acestor informații...

Piața Muncii în 2025: Provocări și Oportunități

Piața muncii în 2025 este marcată de schimbări profunde. Pe de o parte, anumite sectoare, precum IT-ul, se confruntă cu dificultăți, iar angajații caută soluții alternative. Pe de altă parte, domenii emergente, precum industria verde, oferă noi oportunități de angajare. Cu o competiție crescută și o dinamică în continuă schimbare, atât angajatorii, cât și angajații trebuie să se adapteze pentru a rămâne relevanți pe piața muncii.

IMM-urile din România se confruntă cu provocări majore: inflația, digitalizarea și lipsa forței de muncă

Mediul de afaceri din România traversează o perioadă de transformări semnificative, iar întreprinderile mici și mijlocii (IMM) se află în fața unor provocări importante. Potrivit unui raport recent al Consiliului Național al IMM-urilor, principalele dificultăți cu care se confruntă antreprenorii sunt inflația ridicată, tranziția către digitalizare și deficitul de forță de muncă.

Protecția Fermierilor împotriva Practicilor Comerciale Neloiale

implementarea acestor măsuri reprezintă un pas important în sprijinul fermierilor și al producătorilor mici, reducând dezechilibrele comerciale și creând un lanț de aprovizionare mai corect și mai transparent.

Noile Reglementări privind Ambalajele și Impactul lor asupra Mediului de Afaceri

În contextul noilor politici europene privind sustenabilitatea, Uniunea Europeană a introdus reguli stricte pentru gestionarea ambalajelor și reducerea deșeurilor de ambalaje. Aceste măsuri au...

Impactul Ordonanței de Urgență nr. 156/2024 asupra mediului de afaceri din România

Ordonanța de Urgență nr. 156/2024 reprezintă o schimbare majoră în peisajul fiscal românesc. Deși scopul său este de a alinia regimul fiscal intern cu cerințele bugetare și europene, efectele asupra companiilor pot fi semnificative. Este esențial ca antreprenorii și managerii să analizeze atent impactul acestor modificări și să își ajusteze strategiile financiare pentru a rămâne competitivi în acest nou context legislativ.