Administratorii marilor fonduri financiare ale țării – Guvernul și sistemul bancar reprezentat de BNR – au intrat de la o vreme intr-un spectaculos conflict care nici măcar nu mai contează dacă este politic, ideologic sau doar declarativ. Un conflict în care săgețile aruncate de-o parte și de cealaltă în loc să-și nimerească țintele, ricoșează exact unde nu trebuie: în economia reală. Patronatele, ca exponente ale economiei reale, se confruntă cu un val de proiectile malefice, înloc să primească, cum ar fi normal, un val de finanțări benefice.

Pe scurt, Guvernul și banca centrală își dispută cauzele pentru care în România cresc prețurile atât la mărfuri (inflația), cât și la valute (cursul de schimb) și la finanțări (dobânzi). Nici nu mai contează cine și câtă dreptate are, în condițiile în care oamenilor li se scumpesc și cumpărăturile, și obligațiile bancare, iar firmelor li se scumpesc și obligațiile bancare, și finanțările. Și așa, fără această nedorită dispută, companiile sunt greu de finanțat, astfel că firmele – cu tot cu asociațiile reprezentative ale acestora – apar ca victime colaterale în războiul banilor.

Pe de-o parte, firmele nu pot fructifica marile oportunități de business ale zilei, pentru că nimeni nu le finanțează; pe de altă parte, băncile nu pot finanța firmele pentru că acestea nu au nici avansurile, nici garanțiile necesare, și – în final – Guvernul luptă împotriva finanțatorilor înloc să se alieze cu aceștia. E ca și cum un pacient în nevoie urgentă de sânge se uită la medici care în loc să-i ofere un tratament se ceartă între ei.

Problema aceasta cu lipsa accesului firmelor la bani e mai veche, nu este de ieri, de azi. Însă acum se acutizează tocmai din cauza conflictului dintre marii potențiali finanțatori – Guvern/BNR/bănci/burse.

Pentru a explica mai plastic ce spuneam mai sus, să apelăm la cunoscutul joc „Trage Sfoara”.
Și în domeniul prețurilor, ca și în acest joc, avem grupuri care trag spre scădere și grupuri care trag spre creștere. La mărfuri, avem cumpărătorii care trag spre ieftinire și producătorii/comercianții care trag spre scumpire, iar la dobânzi avem finanțatorii care trag spre creștere și beneficiarii (firmele și populația) care trag spre scădere.

Aceste rapoarte de forțe sunt, acum, perturbate de intervențiile Guvernului, care ba trage alături de unii, ba alături de ceilalți. Ba trage spre scumpiri, ba spre ieftiniri, derutându-i deopotrivă și pe consumatori, și pe producători, și pe comercianți, și pe firme, și pe finanțatori, și pe beneficiari, și … pe toți.

Rezultatul: relația firească între cerere și ofertă, pe toate palierele, este perturbată tocmai de cel care ar trebui să fie de fapt arbitrul, adică de Guvern.

Cum s-a ajuns aici? Guvernul intervine ca un jucător de maximă forță, în loc să arbitreze și să supravegheze respectarea regulilor jocului, când putea foarte bine să-și joace rolul de arbitru într-un dialog social aplicat și constructiv.

Înainte de o notă de final, haideți să clarificăm de ce lupta finanțatorilor lovește economia reală.
La creditarea în lei, avem un indicator important numit ROBOR, influențat direct de necesarul de bani (lichidități) existent într-o anumită zi pe piața interbancară. Atunci când sunt suficienți bani – și asta se întâmplă în perioada 1-15 a fiecărei luni – băncile pot acoperi necesarul de lichidități, adică nu se împrumută între ele pentru a-și finanța clienții; în perioada 15-30 ale lunii însă, firmele trebuie să-și plătească atât dările către stat, cât și salariații, cerând băncilor semnificativ mai mulți bani (lichiditate) decât înainte.
Pentru a acoperi această cerere suplimentară, băncile încep să se împrumute între ele și astfel ajunge indicatorul ROBOR să ia proporții. Este un ciclu firesc, care se desfășoară în fiecare lună și ia amplitudine în lunile relevante pentru plăți trimestriale.
Așa se face că în luni relevante trimestrial – cum sunt aprilie (pentru trimestrul I), iulie (pentru trimestrul II), octombrie (pentru trimestrul III) și ianuarie (pentru trimestrul IV) – cererea de bani din bănci și, implicit, acest ROBOR, se mărește mai mult decât în celelalte luni. Din nou, o evoluție firească în economia pe care nu o perturbă Guvernul.

Ce s-a întâmplat în ultimele 6 luni?
Guvernul a schimbat ritmul fiscal, deci cererea aceasta suplimentară (bani pentru taxe) a împins în sus ROBOR-ul în perioade în care acest indicator nu trebuia să urce. Noiembrie 2017 și februarie 2018 sunt exemple relevante din acest punct de vedere: în aceste luni trebuia să fie liniște totală pe piața interbancară, dar așa-numita revoluție fiscală a destabilizat lucrurile.

Iată, așadar, cum firmele și reprezentantele acestora – patronatele – apar ca victime colaterale în acest război fără rost al banilor. În care părțile se luptă între ele în loc să dialogheze civilizat și să se alieze pentru dezvoltarea pe baze sănătoase a economiei reale.

Sună, probabil, pompos la prima vedere, dar REVISTA PATRONATELOR este creată exact pentru găzduirea acestor forme de dialog social. N-o ocoliți!