Patronii și managerii chestionați în cadrul unui sondaj al Institutului Național de Statistică (INS), publicat vineri, prognozează pentru perioada septembrie-noiembrie 2018 o creștere a activității economice, majorări de prețuri și păstrarea numărului de salariați în comerțul cu amănuntul, industrie și sevicii.
Respondenții prevăd „o relativă stabilitate a numărului de salariați în industrie, construcții și servicii” și „creșterea prețurilor în comerțul cu amănuntul, industrie și construcții”, arată un comunicat al INS.
Industria prelucrătoare: crește volumul producției
În cadrul anchetei de conjunctură din luna septembrie 2018, patronii și managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru următoarele trei luni, creștere moderată a volumului producţiei.
Pentru activitatea de fabricare a produselor din tutun se va înregistra tendinţă de creștere, urmată activitatea de fabricare a produselor farmaceutice de bază și a preparatelor farmaceutice și de activitatea de fabricare a altor mijloace de transport.
Referitor la numărul de salariaţi, industriașii estimează o relativă stabilitate, iar pentru preţurile produselor industriale se prognozează creștere moderată în următoarele trei luni.
Construcţii: volumul lucrărilor stagnează
Potrivit estimărilor din luna septembrie 2018, în activitatea de construcţii se va înregistra pentru următoarele trei luni, o relativă stabilitate a volumului producţiei.
Constructorii estimează, de asemenea, o relativă stabilitate a numărului de salariaţi, iar în ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii se preconizează creștere moderată a acestora.
Comerţ: angajări noi și creșteri de prețuri
În sectorul comerţ cu amănuntul, patronii și managerii au estimat, pentru următoarele trei luni, o tendinţă de creștere a activităţii economice: „volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra o creștere moderată”, arată INS.
Angajatorii din comerț prognozează pentru următoarele trei luni o creștere moderată a numărului de salariaţi și o creștere a preţurilor de vânzare cu amănuntul.
Servicii: afacerile cresc, prețurile stagnează
Conform estimărilor din luna septembrie 2018, cererea de servicii (cifra de afaceri) va cunoaşte creștere moderată în următoarele trei luni.
Prestatorii de de servicii estimează o relativă stabilitate a numărului de salariaţi, în timp ce preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de relativă stabilitate, a mai comunicat INS.




























