18.5 C
București
duminică, 19 aprilie, 2026

Securitatea alimentară a UE, în atenția Camerelor Agricole din mai multe țări europene, inclusiv România

Dată:

Reprezentanții a nouă țări din centrul și estul Europei susțin cu putere menținerea actualului volum de pesticide, pentru a nu diminua recoltele în acest an foarte dificil, din cauza războiului din Ucraina.

Securitatea alimentară devine o politică importantă de securitate a Uniunii Europene. Aceasta este principala concluzie a întâlnirii reprezentanților Camerei Agricole și organizațiilor din Grupul Visegrad (Republica Cehă, Ungaria, Polonia, Slovacia), pe de o parte și cele din Estonia, Lituania, Croația, România și Bulgaria pe de alta, desfășurată la Bratislava în perioada 31 martie – 1 aprilie 2022.

Potrivit Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), întâlnirea de la Bratislava s-a concentrat pe descoperirea modalităților privind consolidarea contribuției regiunii centrale și de sud-est europene la securitatea alimentară în Uniunea Europeană și la nivel global.

Datorită implicațiilor macroeconomice și de securitate ale războiului din Ucraina, părțile au convenit că asigurarea securității alimentare globale și a accesibilității alimentelor, trebuie plasată în prim-planul agendei guvernelor și instituțiilor UE.

Participanții au apreciat răspunsul Comisiei Europene la această provocare, sub forma unor măsuri pe termen scurt și mediu publicate în „Comunicarea privind protejarea securității alimentare și consolidarea rezilienței sistemelor alimentare”.

„Subliniem faptul că povara crizei trebuie împărțită în întreaga UE, deoarece – ca și în timpul pandemiei de Covid-19 – statele membre sunt afectate foarte diferit de consecințele economice negative ale războiului, întrucât țările din regiunea celor Trei Mări sunt deosebit de vulnerabile față de o serie de factori (comerțul direct cu Rusia și Ucraina, dependența energetică). Întrucât invazia Ucrainei de către Rusia a destabilizat și mai mult piețele agroalimentare deja fragile, în această situație extraordinară recomandăm cu tărie mobilizarea surselor suplimentare de la bugetul UE, cu scopul de a consolida alocarea actuală a PAC, în special Pilonul II, care va sprijini obiectivele de durabilitate, îndeplinind funcții importante de mediu, climă și dezvoltare rurală și, în același timp, va oferi instrumente de sprijin pentru investiții și inovare”, se arată în comunicatul final al întâlnirii, citat de cei de la LAPAR.

Nu în ultimul, pentru a asigura funcționarea eficientă a lanțurilor de aprovizionare cu alimente, precum și pentru creșterea sustenabilitații resurselor naturale, „este necesară monitorizarea pieței comune în ceea ce privește concurența loială între producătorii din diferite state membre”.

Pe de altă parte, reprezentanții tuturor statelor amintite mai sus au adăugat că deși sprijină reducerea utilizării și a riscului produselor de protecție a plantelor, este necesar să se țină seama de specificitățile geografice, climatice, economice și de diferitele puncte de plecare ale fiecărui stat membru.

„Subliniem că intensitatea medie a vânzărilor de pesticide pe hectar de teren agricol în țările noastre este mult mai mică decât media UE. Țintele de reducere ar trebui să țină cont de necesitatea protecției plantelor pentru a menține un nivel de producție agricolă care să garanteze securitatea alimentară. De asemenea, ar trebui să se ia în considerare disponibilitatea metodelor alternative nechimice. Potrivit majorității studiilor de impact, o reducere a volumului de pesticide utilizate va duce la o scădere a producției și, în situația actuală, nu este posibilă periclitarea producției agricole din UE”, se mai arată în comunicatul final al întâlnirii de la Bratislava, citat și de cei de la LAPAR.

Despre LAPAR
Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România – LAPAR este o federație la nivel național, constituită prin asocierea, liber consimțită, a asociațiilor profesionale teritoriale, din agricultură și a producătorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI NOI ȘTIRI

EDITORIALE, COMENTARII

BAROMETRUL MEDIULUI DE AFACERI

Articolele din aceeași categorie

Ghid Practic privind Protecția Informațiilor Clasificate

Introducere Protecția informațiilor clasificate este esențială pentru securitatea națională și integritatea instituțiilor. Acest ghid oferă recomandări și măsuri esențiale pentru gestionarea și protejarea acestor informații...

Piața Muncii în 2025: Provocări și Oportunități

Piața muncii în 2025 este marcată de schimbări profunde. Pe de o parte, anumite sectoare, precum IT-ul, se confruntă cu dificultăți, iar angajații caută soluții alternative. Pe de altă parte, domenii emergente, precum industria verde, oferă noi oportunități de angajare. Cu o competiție crescută și o dinamică în continuă schimbare, atât angajatorii, cât și angajații trebuie să se adapteze pentru a rămâne relevanți pe piața muncii.

IMM-urile din România se confruntă cu provocări majore: inflația, digitalizarea și lipsa forței de muncă

Mediul de afaceri din România traversează o perioadă de transformări semnificative, iar întreprinderile mici și mijlocii (IMM) se află în fața unor provocări importante. Potrivit unui raport recent al Consiliului Național al IMM-urilor, principalele dificultăți cu care se confruntă antreprenorii sunt inflația ridicată, tranziția către digitalizare și deficitul de forță de muncă.

Protecția Fermierilor împotriva Practicilor Comerciale Neloiale

implementarea acestor măsuri reprezintă un pas important în sprijinul fermierilor și al producătorilor mici, reducând dezechilibrele comerciale și creând un lanț de aprovizionare mai corect și mai transparent.

Noile Reglementări privind Ambalajele și Impactul lor asupra Mediului de Afaceri

În contextul noilor politici europene privind sustenabilitatea, Uniunea Europeană a introdus reguli stricte pentru gestionarea ambalajelor și reducerea deșeurilor de ambalaje. Aceste măsuri au...

Impactul Ordonanței de Urgență nr. 156/2024 asupra mediului de afaceri din România

Ordonanța de Urgență nr. 156/2024 reprezintă o schimbare majoră în peisajul fiscal românesc. Deși scopul său este de a alinia regimul fiscal intern cu cerințele bugetare și europene, efectele asupra companiilor pot fi semnificative. Este esențial ca antreprenorii și managerii să analizeze atent impactul acestor modificări și să își ajusteze strategiile financiare pentru a rămâne competitivi în acest nou context legislativ.