-3 C
București
sâmbătă, 17 ianuarie, 2026

Simplu Credit IFN deschide cea de-a 12-a agenție, în Constanța

Dată:

Persoanele și companiile din județul Constanța care au nevoie de un împrumut rapid, pot beneficia, începând de luna aceasta, de noi oportunități de finanțare. Simplu Credit instituție financiară nebancară (IFN) aflată în top 10 din punct de vedere al activelor, a deschis o agenție în Constanța, unde întâmpină clienții cu produse de creditare simple și rapide pentru nevoile personale și de afaceri. Odată cu lansarea noului sediu, rețeaua de agenții Simplu Credit ajunge la 12 unități prezente în 6 orașe. 

Cu peste 15 ani de activitate pe piața românească și expertiză acumulată prin finanțarea a peste 11.000 de clienți, Simplu Credit furnizează soluții de creditare personalizate pentru persoane fizice și companii, numărul împrumuturilor acordate depășind 12.500. Obiectivul Simplu Credit este să ofere produse cât mai simplu de accesat și mai convenabile celor care, din diverse motive, nu pot apela la un credit bancar (istoric negativ de creditare, fără istoric, scor Fico scăzut etc.). Clienții pot obține finanțări cu un minim de documente, fără garanțiile clasice solicitate de bănci și cu aprobare rapidă, în doar câteva zile sau ore. 

Ne bucurăm să inaugurăm cea de-a 12-a agenție Simplu Credit, pe litoralul românesc. Am decis să deschidem un sediu în Constanța deoarece este un oraș cu un potențial ridicat de business și un centru de importanță strategică la nivel național. Ne dorim să contribuim la creșterea bunăstării comunității și la dezvoltarea antreprenoriatului local, prin alternative de finanțare, care vor susține planurile personale sau de afaceri ale clienților noștri. Soluțiile de creditare sunt concepute împreună cu echipa de consultanți, în funcție de nevoile specifice,  întreaga colaborare bazându-se pe corectitudine și transparență.

Mircea Lupu

General Manager Simplu Credit

Persoanele cu vârsta de minim 18 ani și cu un venit lunar stabil pot accesa, la sediul Simplu Credit din Constanța, atât credite pentru nevoi esențiale și urgente, cât și refinanțări ale creditelor acumulate, beneficiind de o perioadă de rambursare de până la 5 ani. Împrumuturile pot ajunge până la valoarea de 25.000 de lei, iar sumele vor fi restituite în rate fixe, care nu vor fi afectate de cursul valutar. Pe lângă oferta din agenție, clienții fizici au la dispoziție și canalul online, prin care pot obține direct în cont până la 5.000 de lei, în doar câteva minute după completarea cererii de creditare.

De asemenea, Simplu Credit vine în întâmpinarea nevoilor de finanțare ale afacerilor locale, cu împrumuturi rapide și flexibile. Companiile pot accesa sume care pornesc de la 30.000 lei și pot ajunge până la 500.000 EUR (echivalent în lei), iar banii pot fi utilizați pentru nevoi diverse (exp. capital de lucru, investiții, încasarea în avans a facturilor). Creditele pentru IMM-uri se adresează societăților comerciale din orice domeniu de activitate (servicii, turism, alimentație, producție și nu numai), fără limite legate de cifra de afaceri, profit, anul înființării etc. Agenția Simplu Credit Constanța este amplasată într-o locație convenabilă și ușor de accesat, pe Strada Mihai Viteazu nr. 15, vizavi de Tomis Mall.

Despre Simplu Credit
Simplu Credit este o instituție financiară nebancară aflată în top 10 jucători pe piața IFN-urilor independente din România, specializate în credite de consum, din punct de vedere al activelor. Compania a fost înființată în 2007 și este înscrisă în Registrul Special al Băncii Naționale a României, fiind reglementată și supravegheată de către aceasta. În cei 15 ani de activitate, Simplu Credit a finanțat peste 11.000 de clienți, persoane fizice și juridice deopotrivă, numărul de credite acordate depășind 12.500. Rețeaua de agenții a companiei include 11 unități în 5 orașe: București, Ploiești, Brașov, Pitești si Sibiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI NOI ȘTIRI

EDITORIALE, COMENTARII

BAROMETRUL MEDIULUI DE AFACERI

Articolele din aceeași categorie

Motivul real din spatele anulării alegerilor din decembrie 2024

deși susține că a avut „zero finanțare”, autoritățile – ANAF, AEP, SRI, DIICOT – au găsit suficiente indicii care contrazic această versiune: donații masive în bani cash și prin intermediari (inclusiv peste 1 ml­ € doar pe TikTok), plăți către influenceri, campanii coordonate online și cheltuieli mascate. Georgescu nu a răspuns concret în fața legii, invocând lipsa unei documentații complete, dar investigațiile și probele existente implică atât finanțare ilegală, cât și o deturnare a procesului electoral.

Ghid Practic privind Protecția Informațiilor Clasificate

Introducere Protecția informațiilor clasificate este esențială pentru securitatea națională și integritatea instituțiilor. Acest ghid oferă recomandări și măsuri esențiale pentru gestionarea și protejarea acestor informații...

Piața Muncii în 2025: Provocări și Oportunități

Piața muncii în 2025 este marcată de schimbări profunde. Pe de o parte, anumite sectoare, precum IT-ul, se confruntă cu dificultăți, iar angajații caută soluții alternative. Pe de altă parte, domenii emergente, precum industria verde, oferă noi oportunități de angajare. Cu o competiție crescută și o dinamică în continuă schimbare, atât angajatorii, cât și angajații trebuie să se adapteze pentru a rămâne relevanți pe piața muncii.

IMM-urile din România se confruntă cu provocări majore: inflația, digitalizarea și lipsa forței de muncă

Mediul de afaceri din România traversează o perioadă de transformări semnificative, iar întreprinderile mici și mijlocii (IMM) se află în fața unor provocări importante. Potrivit unui raport recent al Consiliului Național al IMM-urilor, principalele dificultăți cu care se confruntă antreprenorii sunt inflația ridicată, tranziția către digitalizare și deficitul de forță de muncă.

Protecția Fermierilor împotriva Practicilor Comerciale Neloiale

implementarea acestor măsuri reprezintă un pas important în sprijinul fermierilor și al producătorilor mici, reducând dezechilibrele comerciale și creând un lanț de aprovizionare mai corect și mai transparent.

Noile Reglementări privind Ambalajele și Impactul lor asupra Mediului de Afaceri

În contextul noilor politici europene privind sustenabilitatea, Uniunea Europeană a introdus reguli stricte pentru gestionarea ambalajelor și reducerea deșeurilor de ambalaje. Aceste măsuri au...