12.3 C
București
marți, 25 martie, 2025

ŠKODA KODIAQ a obţinut punctajul maxim de 5 stele la testele de siguranţă Euro NCAP

Dată:

ŠKODA KODIAQ a obţinut punctajul maxim la testele de siguranţă. Euro NCAP (European New Car Assessment Programme – Programul European de Evaluare a Autovehiculelor Noi) a acordat SUV-ului de talie mare al producătorului auto ceh numărul maxim de puncte, adică 5 stele, certificând astfel faptul că ŠKODA KODIAQ oferă protecție optimă pentru toţi cei aflaţi la bord. Testele Euro NCAP evaluează protecția ocupanţilor adulţi şi copii, protecţia pietonilor şi sistemele de asistenţă pentru siguranţă. Urmând modelelor ŠKODA OCTAVIA, FABIA, RAPID, CITIGO, YETI şi SUPERB, acum modelul KODIAQ este al şaptelea model al producătorului auto ceh de tradiţie care a primit punctajul maxim pentru siguranță. Cele 5 stele reflectă standardul ridicat al sistemelor de siguranţă dezvoltate de ŠKODA

Euro NCAP impune unele dintre cele mai stricte teste de siguranţă. De aceea suntem deosebit de mândri că am obţinut punctajul maxim, ŠKODA KODIAQ are la bord numeroase tehnologii inovatoare şi soluţii inteligente. Am ridicat şi nivelul siguranţei pasive, suplimentar faţă de siguranţa oferită de forma caroseriei, care în sine asigură un nivel ridicat de siguranţă. Adiţional, am lărgit gama de sisteme avansate de asistenţă, astfel încât poate fi evitat acum un număr şi mai mare de accidente.
Christian Strube, membru al Consiliului de Administraţie ŠKODA, responsabil pentru Dezvoltare Tehnică

Euro NCAP a acordat un punctaj excelent, de 92% pentru protecția ocupanţilor adulți. La testul de impact lateral cu bariera, ŠKODA KODIAQ a primit punctaj maxim pentru protecția optimă a tuturor zonelor vulnerabile ale caroseriei din punctul de vedere al riscului de rănire. A fost confirmat, de asemenea, şi cel mai ridicat nivel de protecție a coloanei cervicale în cazul unei coliziuni în partea din spate a automobilului. Euro NCAP a apreciat în mod deosebit buna operabilitate a sistemului de frânare de urgență, care funcționează foarte bine atât la viteze reduse, specifice deplasării în mediul urban, cât şi la viteze mari, prevenind cele mai multe coliziuni la viteze de autostradă. Dar ŠKODA KODIAQ nu îţi protejează doar ocupanţii, ci protejează, de asemenea, pietonii. Euro NCAP a acordat punctajul maxim şi pentru protecția picioarelor pietonilor, asigurată de bara de protecţie a maşinii. Punctaje bune au fost acordate şi pentru protecția zonei pelviene şi a capului.

Dotările de siguranţă ale modelului ŠKODA KODIAQ satisfac toate cerinţele. Caroseria extraordinar de rigidă a maşinii şi cele până la 9 airbag-uri (pentru şofer şi pasagerul din faţă, laterale față, cortină, pentru genunchii şoferului, laterale spate) asigură protecție excelentă în cazul unui accident. Din dotarea standard fac parte centurile de siguranță cu prindere în trei puncte şi cu sistem de tensionare, precum şi sistemul ISOFIX pentru montarea în spate a scaunelor pentru copii. Printre funcții se numără, de asemenea, activarea automată a luminilor de avarie la frânarea de urgenţă, deblocarea automată a uşilor, activarea automată a luminilor de avarie şi întreruperea alimentării cu combustibil în cazul unei coliziuni. Dacă este detectată iminenţa unei coliziuni, este activat sistemul de protecţie proactivă a ocupanţilor, Crew Protect Assist. Acesta închide geamurile şi plafonul panoramic, iar centurile de siguranţă ale şoferului şi pasagerului din faţă sunt pretensionate automat. După un accident, sistemul de frânare Multi Collision Brake previne continuarea deplasării necontrolate a maşinii.

Adiţional, ŠKODA KODIAQ este echipată cu numeroase camere video, precum şi cu sisteme pe bază de radar şi senzori. Sistemul Front Assist inclusiv funcţia City de frânare de urgenţă ş funcţia de monitorizare a pietonilor ajută la prevenirea accidentelor cu pietonii. Cele 4 camere video ale sistemului Area View arată ce anume se întâmplă în zona din apropierea SUV-ului. Sistemele Manoeuvre Assist şi Rear Traffic Alert oferă asistență când vizibilitatea este redusă şi avertizează în caz de pericole ascunse.

ŠKODA oferă şi alte sisteme de asistenţă importante, precum Adaptive Cruise Control (tempomat adaptiv), Lane Assist (menținere bandă), Blind Spot Detect (monitorizare unghi mort), Emergency Assist (asistenţă în cazuri de urgenţă medicală), Traffic Jam Assist (asistență în ambuteiaj) şi Traffic Sign Recognition (identificare indicatoare de circulație). Aici se adaugă şi detectorul de oboseală. Acest sistem monitorizează comportamentul şoferului şi îl avertizează în cazul în care detectează o conduită care trădează oboseala.

Euro NCAP este o asociaţie a ministerelor de transport europene, cluburilor auto şi federaţiilor companiilor de asigurări şi are sediul în Belgia. Asociația efectuează teste de impact cu modele auto actual. În urma acestora şi în baza sistemelor de siguranţă disponibile, asociația evaluează siguranţa respectivelor modele. Euro NCAP a fost înfiinţată în anul 1997. În perioada de început, asociația a evaluat doar testele de impact. Acum, în evaluarea totală sunt incluse şi sistemele active de siguranţă.

ŠKODA AUTO
› este unul dintre producătorii auto cu cea mai îndelungată istorie din lume. Compania a fost înfiinţată în anul 1895, în perioada de început a industriei auto. Până în ziua de azi, sediul companiei a rămas la Mladá Boleslav.
› în prezent oferă următoarele game de modele: CITIGO, FABIA, RAPID, OCTAVIA, YETI, KODIAQ şi SUPERB.
› în 2016 a livrat clienţilor din întreaga lume peste 1 milion de automobile.
› aparține din 1991 de Volkswagen, unul dintre cele mai de succes grupuri auto din lume. În plus față de automobile, ŠKODA produce și dezvoltă, independent, în asociere cu Grupul, componente precum motoare și transmisii.
› operează în trei locații din Republica Cehă; produce în China, Rusia, Slovacia și India, în principal prin intermediul unor parteneriate încheiate în cadrul Grupului, precum și în Ucraina și Kazahstan cu parteneri locali.
› are la nivel mondial peste 30.000 de angajați și activează în peste 100 de piețe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI NOI ȘTIRI

EDITORIALE, COMENTARII

BAROMETRUL MEDIULUI DE AFACERI

Articolele din aceeași categorie

Ghid Practic privind Protecția Informațiilor Clasificate

Introducere Protecția informațiilor clasificate este esențială pentru securitatea națională și integritatea instituțiilor. Acest ghid oferă recomandări și măsuri esențiale pentru gestionarea și protejarea acestor informații...

Piața Muncii în 2025: Provocări și Oportunități

Piața muncii în 2025 este marcată de schimbări profunde. Pe de o parte, anumite sectoare, precum IT-ul, se confruntă cu dificultăți, iar angajații caută soluții alternative. Pe de altă parte, domenii emergente, precum industria verde, oferă noi oportunități de angajare. Cu o competiție crescută și o dinamică în continuă schimbare, atât angajatorii, cât și angajații trebuie să se adapteze pentru a rămâne relevanți pe piața muncii.

IMM-urile din România se confruntă cu provocări majore: inflația, digitalizarea și lipsa forței de muncă

Mediul de afaceri din România traversează o perioadă de transformări semnificative, iar întreprinderile mici și mijlocii (IMM) se află în fața unor provocări importante. Potrivit unui raport recent al Consiliului Național al IMM-urilor, principalele dificultăți cu care se confruntă antreprenorii sunt inflația ridicată, tranziția către digitalizare și deficitul de forță de muncă.

Protecția Fermierilor împotriva Practicilor Comerciale Neloiale

implementarea acestor măsuri reprezintă un pas important în sprijinul fermierilor și al producătorilor mici, reducând dezechilibrele comerciale și creând un lanț de aprovizionare mai corect și mai transparent.

Noile Reglementări privind Ambalajele și Impactul lor asupra Mediului de Afaceri

În contextul noilor politici europene privind sustenabilitatea, Uniunea Europeană a introdus reguli stricte pentru gestionarea ambalajelor și reducerea deșeurilor de ambalaje. Aceste măsuri au...

Impactul Ordonanței de Urgență nr. 156/2024 asupra mediului de afaceri din România

Ordonanța de Urgență nr. 156/2024 reprezintă o schimbare majoră în peisajul fiscal românesc. Deși scopul său este de a alinia regimul fiscal intern cu cerințele bugetare și europene, efectele asupra companiilor pot fi semnificative. Este esențial ca antreprenorii și managerii să analizeze atent impactul acestor modificări și să își ajusteze strategiile financiare pentru a rămâne competitivi în acest nou context legislativ.