12.2 C
București
vineri, 17 aprilie, 2026

Turismul ar putea atinge în viitor un procent de 10% din PIB-ul României

Dată:

Daniel Mischie, președintele APT, susține că ultmii ani au adus cele mai mari provocări din domeniu, depășite însă cu bine până în prezent
Președintele Alianței pentru Turism (APT), Daniel Mischie, a anunțat la finele lunii martie, cu ocazia unei conferințe de presă dedicată sectorului Turismului din România, că această industrie a reușit să treacă cu bine peste cele mai mari provocări din istoria sa contemporană.

În ultimii ani ne-am provocat cu câteva crize majore. Am avut mai întâi criza de resursă umană. Încă din 2019 ne-am confruntat cu lipsa oamenilor interesați să lucreze în domeniu. Au urmat cei doi ani de pandemie, în care măsurile luate pentru a evita răspândirea îmbolnăvirilor ne-a afectat în mod direct. Au existat segmente din Industria Ospitalității care au fost pur și simplu devastate de restricțiile luate în acea perioadă. Am reușit să depășim cu bine toate aceste crize și iată că după încetarea stării de alertă, din 9 martie, există un val optimism din partea oamenilor, concretizat în numărul mare de rezervări și de ieșiri la masă.
Daniel Mischie, președintele APT

El spune că bucuria celor ce activează în domeniu nu a durat prea mult fiindcă foarte curând au apărut noi probleme. „Criza inflației, criza energetică, majorările foarte mari la prețul gazelor și al curentului electric, dar și criza războiului din Ucraina, ce ne afectează deja, chiar dacă indirect, sunt noi provocări ce ne stau în față”, a adăugat șeful APT.
Daniel Mischie a realizat și un scurt bilanț al ultimimlor doi ani, cei ce au stat sub semnul COVID-19: „În primul an de pandemie, din cauza restricțiilor, încasările în turism au scăzut cu 35%, iar în cel de-al doilea an, cu 25%”.

Potrivit afirmațiilor sale, turismul reprezintă 5,3% din PIB-ul actual al României și se bazează pe eforturile a circa 200.000 de angajați direcți și încă 150.000 de angajați indirecți, ceea ce s-ar traduce prin aproape 7% din totalul forței de muncă angajate în România.

Daniel Mischie susține că românii pot avea încredere în toți cei ce lucrează în domeniu și că zona în totalitatea ei este una „sigură”. „Îmi place să cred că vom atinge curând un procent de zece la sută din PIB-ul României! Putem face asta!”, a conchis președintele APT, alianță ce reunește 25 organizații și patronate reprezentative din turismul românesc.

Despre APT
APT este construită ca o platforma formală de colaborare între membrii ei, organizații care au ca scop dezvoltarea sectorului turistic din România și care respectă principii legale și etice în afaceri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI NOI ȘTIRI

EDITORIALE, COMENTARII

BAROMETRUL MEDIULUI DE AFACERI

Articolele din aceeași categorie

Ghid Practic privind Protecția Informațiilor Clasificate

Introducere Protecția informațiilor clasificate este esențială pentru securitatea națională și integritatea instituțiilor. Acest ghid oferă recomandări și măsuri esențiale pentru gestionarea și protejarea acestor informații...

Piața Muncii în 2025: Provocări și Oportunități

Piața muncii în 2025 este marcată de schimbări profunde. Pe de o parte, anumite sectoare, precum IT-ul, se confruntă cu dificultăți, iar angajații caută soluții alternative. Pe de altă parte, domenii emergente, precum industria verde, oferă noi oportunități de angajare. Cu o competiție crescută și o dinamică în continuă schimbare, atât angajatorii, cât și angajații trebuie să se adapteze pentru a rămâne relevanți pe piața muncii.

IMM-urile din România se confruntă cu provocări majore: inflația, digitalizarea și lipsa forței de muncă

Mediul de afaceri din România traversează o perioadă de transformări semnificative, iar întreprinderile mici și mijlocii (IMM) se află în fața unor provocări importante. Potrivit unui raport recent al Consiliului Național al IMM-urilor, principalele dificultăți cu care se confruntă antreprenorii sunt inflația ridicată, tranziția către digitalizare și deficitul de forță de muncă.

Protecția Fermierilor împotriva Practicilor Comerciale Neloiale

implementarea acestor măsuri reprezintă un pas important în sprijinul fermierilor și al producătorilor mici, reducând dezechilibrele comerciale și creând un lanț de aprovizionare mai corect și mai transparent.

Noile Reglementări privind Ambalajele și Impactul lor asupra Mediului de Afaceri

În contextul noilor politici europene privind sustenabilitatea, Uniunea Europeană a introdus reguli stricte pentru gestionarea ambalajelor și reducerea deșeurilor de ambalaje. Aceste măsuri au...

Impactul Ordonanței de Urgență nr. 156/2024 asupra mediului de afaceri din România

Ordonanța de Urgență nr. 156/2024 reprezintă o schimbare majoră în peisajul fiscal românesc. Deși scopul său este de a alinia regimul fiscal intern cu cerințele bugetare și europene, efectele asupra companiilor pot fi semnificative. Este esențial ca antreprenorii și managerii să analizeze atent impactul acestor modificări și să își ajusteze strategiile financiare pentru a rămâne competitivi în acest nou context legislativ.