11 C
București
sâmbătă, 1 aprilie, 2023

UNSICAR amenință că va notifica Executivul european asupra legislației RCA din România

Dată:

Uniunea Națională a Societăților de Intermediere și Consultanță în Asigurări – UNSICAR – transmite un comunicat în care avertizează că va notifica Executivul european, în cazul în care legea RCA va fi promulgată, întrucât consideră că prevederile acesteia sunt anticoncurențiale.

REVISTA PATRONATELOR redă în continuare integral comunicatul UNSICAR:

UNSICAR a făcut demersuri constante, în ultimii 15 ani, pentru legiferarea pieței RCA, dar într-o formă care să protejeze interesele păgubiților RCA, cei cărora le este dedicată această formă de asigurare.

UNSICAR solicită, totodată, instituțiilor statului ca dezbterea publică a unui proiect de lege să reprezinte mai mult decât o bifă procedurală și să ia în calcul și argumentele legitime propuse de toate părțile interesate, așa cum nu s-a întâmplat în cazul proiectului de lege RCA.

În ultimele două săptămâni, în cadrul comisiilor parlamentare cu drept decizional pe proiectul legii RCA au fost cinci dezbateri, întâlniri la care au fost invitate la discuții doar asociațiile din afara pieței de asigurare – transportatori și service-uri auto.

UNSICAR consideră că numai o concurență consistentă în piața RCA va regla cu adevărat tarifele acestui tip de asigurare și orice formă artificială de plafonare poate avea ca efect principal o protecție inadecvată a celor care trebuie să beneficieze de acoperirile incluse în polița RCA. În plus, orice tip de plafonare, fie de tarife sau de elemente care intră în calculul tarifelor, nu poate promova și atrage investiții serioase în această piață, ci doar limitează concurența și modelele de business ale brokerilor și asigurătorilor. De altfel, s-a constatat că după expirarea perioadei de plafonare, nu au fost înregistrate creșteri ale tarifelor RCA, ceea ce demonstrează că piața se poate autoregla, fără a fi necesare limitările menționate în lege”.

Considerăm că noua lege reprezintă o continuare a reglementărilor neconcurențiale care, pe termen mediu și lung, vor avea un efect contrar intențiilor legiuitorului. Condițiile de oligiopol ale pieței RCA se vor accentua, ceea ce înseamnă că vom avea o calitate redusă a serviciilor și, pe cale de consecință, cei care vor avea de suferit vor fi tocmai aceia care trebuie să fie despăgubiți ca urmare a unui eveniment rutier. Noua lege este una organică, care ar trebui să reglementeze echilibrat, pe termen mediu și lung, toate categoriile de actori implicați în piața RCA. Din păcate, această lege reglementează, pe termen scurt, o problemă punctuală, în favoarea unui segment foarte îngust de clienți, cu o rată a daunei foarte mare, și defavorizează cea mai mare parte a consumatorilor de polițe RCA, în principal persoanele fizice
Bogdan Andriescu, președinte UNSICAR

Despre UNSICAR
Uniunea Naţională a Societăţilor de Intermediere și Consultanță în Asigurări (UNSICAR), organizație înființată în anul 2000, reprezintă 80 de companii – de brokeraj de asigurare, de regularizare daune, de pregătire profesională. UNSICAR reprezintă interesele colective ale membrilor săi și colaborează cu instituţiile publice pe aspecte care privesc piaţa de brokeraj de asigurare și consumatorul de produse de asigurare. UNSICAR este membru cu drepturi depline a BIPAR (Bureau International des Producteurs d’Assurances et de Reassurances), organizație internationala înființată in 1937 care reunește asociațiile profesionale naționale ale intermediarilor în asigurări, precum și a POI (Partners of Intermediaries).

UNSICAR

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI NOI ȘTIRI

EDITORIALE, COMENTARII

BAROMETRUL MEDIULUI DE AFACERI

Articolele din aceeași categorie

O altfel de dezbatere în România: o televiziune online prezintă adevăruri neştiute despre conflictul din regiune

Scriitorul Calistrat Atudorei a găzduit sâmbătă seara la ROC TV o dezbatere curajoasă care sparge cenzura din România prezentând lucruri de obicei cenzurate şi...

Dezbatere despre energia şi siguranţa României

Emisiunea-dezbatere, intitulată ”Unde se înclină balanța războiului din Ucraina”, a fost dedicată celor mai arzătoare teme ale momentului: rachetele din Polonia, criza energetică și...

În ciuda contextului economic dificil, industria berii continuă să fie un stimul important pentru economia românească

 Marți, 18 octombrie, a avut loc a X-a ediție a evenimentului anual al industriei berii ”Berea Face Cinste României”, derulat sub titlul "Mai mult...

Lansarea proiectului DigiL@b+

Proiectul „DigiL@b+” este implementat în perioada octombrie 2022 – decembrie 2023 de către Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR) în parteneriat cu Blocul Național...

10 milioane de produse vândute și peste 55.000 de clienți în București și Ilfov într-un an de activitate

Lansat în 2021 cu o investiție de peste 5 milioane de euro în tehnologie, operațiuni și depozit propriu frigorific, Freshful a atras într-un an...

Ambasador CSR, echipa Groupama sprijină comunitățile locale

Pentru a avea o contribuție cât mai relevantă la nivelul comunităților și pentru a încuraja voluntariatul, Groupama, liderul pieței de asigurări din România, implementează...