5.1 C
București
duminică, 3 martie, 2024

Vă trimiteți copiii în tabără în străinătate? Iată câteva sfaturi de la IntegralEdu – la ce să fiți atenți, cum să faceți pregătirile

Dată:

Sezonul taberelor școlare este în plină desfășurare, iar interesul pentru acestea se află pe o pantă ascendentă în ultimii ani. În acest context, consultanții de la IntegralEdu transmit o serie de sfaturi pentru părinții care își trimit copiii în tabere, mai ales pentru cei care pleacă în străinătate.

„Firesc, se nasc mai multe întrebări, dar uneori nu sunt puse în ordinea corectă. De ce să trimit copilul în tabără? S-a răspuns pe larg și este evident că taberele specializate pentru o anumită activitate sunt mult mai folositoare. Ce să-i pun în bagaj? De cele mai multe ori copilul este încărcat mai mult decât trebuie. Cu cine să-l trimit? Aceasta este o întrebare care s-a pus mai puțin, deși ar trebui să fie prima. Dacă nu împrumutăm mașina oricui, nu oferim cheile de la casă unui străin, atunci este clar că, mai ales în ceea ce privește vacanța copilului, atenția trebuie să fie la cele mai ridicate cote”, menționează consultanții.

Cum alegem furnizorul de tabere în străinătate

Pentru a ajunge la un partener serios, este bine să fie urmați câțiva pași simpli pentru a evita durerile de cap ulterioare. Primul pas, important și simplu de făcut, căutarea pe internet.

Există o ofertă și un ofertant. Aflăm astfel cine este, cât de prezent este în mediul online, care sunt părerile celor care au colaborat cu respectivul, ce nemulțumiri există, dacă există.

De asemenea, este foarte important de aflat de cât timp organizează tabere instituția respectivă. O companie care se află de mai mulți ani pe piață oferă un plus de încredere.

Cine sunt partenerii acesteia, de asemenea reprezintă o chestiune foarte importantă. După ce informațiile se acumulează, se poate face inclusiv o comparație cu alte oferte, iar abia apoi e cazul să facem pasul următor, contactarea organizatorului.

Viteza de răspuns reprezintă un alt indicator important, câte amănunte oferă, ce sfaturi. O tabără focusată pentru o anumită activitate, mai ales în zona educațională, nu poate fi organizată de oricine, și aici trebuie atenție sporită.

Cel mai indicat ar fi pentru părinte ca, împreună cu copilul, să aleagă o astfel de edutabără, pentru că acest tip combină cel mai eficient activitățile recreative cu cele de învățare, fie că vorbim de limbi străine sau de alte materii.

În final, după ce este aleasă tabăra și după ce am primit toate asigurările necesare, datele contractului trebuie parcurse cu atenție – pentru a fi evitată orice capcană sau nemulțumire ulterioară.

Pregătirea pentru o EduTabără

Pregătirea pentru plecarea copilului într-o EduTabără în străinătate implică un grad ridicat de emoţii.

Cu siguranţă, o edutabără contribuie mult la dezvoltarea copilului, pe toate planurile. Se va întoarce mai independent, mai sigur pe el, cu orizonturile larg deschise şi cu multă lejeritate în utilizarea limbii străine studiate, mulţi prieteni noi şi cu foarte multe poveşti.

Ca totul să meargă strună, un consultant educațional rămâne alături de părinți pe întreg parcursul edutaberei, fiind alături pentru orice situație și punând la dispoziție un contact pentru urgențe, disponibil 24/7.

În plus, fiecare familie trebuie să primească un ghid cu sfaturi, care are la bazș experiența acumulată de-a lungul anilor de către organizator în relația cu părinții, copiii și instituțiile cu care colaborează.

Enumerăm, în continuare, câteva răspunsuri la întrebările părinților, primite de la consultanții educaționali IntegralEdu:

– Copilul meu va fi în siguranţă acolo unde va merge?

Siguranţa copilului trebuie pusă mai presus de orice. Regulile de călătorie în cazul minorilor care părăsesc singuri teritoriul României sunt foarte clar stabilite, aceştia fiind însoţiţi pe toată durata călătoriei, de la check-in până la punctul de întâlnire cu persoana responsabilă de efectuarea transferului de la aeroport la campus/familia-gazdă (inclusiv pe perioada escalelor, dacă este cazul).
Toată călătoria este programată din timp, iar un consultant educațional alocat are toate informaţiile necesare şi vă poate descrie detaliat cum va decurge aceasta. În campusuri şi şcoli există personal responsabil de bunăstarea copiilor pe perioada activităţilor şi excursiilor şi de bunul mers al lucrurilor.

– Ce să adaug în bagajul copilului meu?
Tendinţa este că părinţii să îşi imagineze toate scenariile posibile – de la vreme la diverse împrejurări – şi să facă bagajul în consecinţă. Însă, pentru a fi uşor de transportat şi gestionat de către copil, este bine să fie urmate indicaţiile organizatorului din ghidul elaborat de acesta, oferit de organizator, împreună cu kit-ul de călătorie (bilete de avion, documente necesare pentru perioada călătoriei, contacte necesare în caz de orice). Un lucru esenţial de adăugat în bagaj este o listă cu tot ce conţine bagajul.

– Cum se va desfăşura călătoria?
În general, înainte de plecare, sunt organizate instructaje de grup (travel kit meetings), în birourile organizatorului. Consultanții educaționali vor clarifica toate aspectele cu privire la călătorie şi desfăşurarea taberei.
În cazul programelor organizate de IntegralEdu, toţi copiii vor primi tricoul verde IntegralEdu (pe care îl vor purta pe perioada zborurilor pentru a fi uşor reperaţi în aeroport), kit-ul de călătorie cu documentele necesare, cu etichete pentru bagaje şi multe altele.

– Ce se întâmplă în cazul în care copilului i se face dor de părinţi?
Tuturor copiilor li se face dor de părinţi şi îşi manifestă dorul mai ales în primele zile ale unei tabere. Totul până se integrează, îşi fac prieteni şi ajung să se implice cu totul în activităţile desfăşurate.
De-a lungul celor 27 de ani de experiență intrernațională a IntegralEdu, consultanţii au observat că frecvența apelurilor telefonice ale copiilor către părinţi scade semnificativ pe parcursul taberei, iar acesta este un semn bun întotdeauna. Aşa cum spune proverbul englezesc, No News is Good News

Desigur întrebările sunt multe, dar foarte multe răspunsuri se găsesc în ghidul „Sfaturi pentru părinţi”, pe care organizatorul ar trebui să îl ofere tuturor părinţilor ai căror copii pleacă într-o tabără în străinătate.

Aceste ghiduri conțin inclusiv informaţii practice şi punctuale cu privire la conţinutul bagajului, bani şi valori, experienţa călătoriei, desfăşurarea taberei, dar și despre mersul lucrurilor în campus şi familia-gazdă, reguli interne, comunicarea cu familia, informaţii de ordin medical şi multe altele.

„O vacanță liniștită, fără evenimente neplăcute, se construiește migălos, cu toate detaliile puse la punct. Iar un partener serios este întotdeauna atent la detalii”, menționează consultanții.

Despre IntegralEdu
IntegralEdu este cel mai important consultant educațional pentru studii în străinătate și pentru programele Work and Travel în SUA, cu birouri de consultanță în București, Constanța, Craiova, Galați, Iași și Timișoara.
Grupul de firme INTEGRAL are o experiență internațională de peste 27 de ani în oferirea de informații elevilor, părinților și a tuturor celor interesați de alegerea celor mai bune programe educaționale și instituții de învățământ din străinătate, studii gimnaziale, liceale, universitare și centre de limbi străine.
Prezentă în România din anul 2008, IntegralEdu este cea mai mare companie de consultanță în educație la nivel local și reprezintă peste 500 de instituții de învățământ de top din întreaga lume.
IntegralEdu organizează cele mai mari târguri de consultanță educațională pentru studii in străinătate în cadrul cărora elevii, studenții și părinții acestora au ocazia sa întâlnească reprezentanții unor școli și universități de prestigiu din întreaga lume.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI NOI ȘTIRI

EDITORIALE, COMENTARII

BAROMETRUL MEDIULUI DE AFACERI

Articolele din aceeași categorie

VIDEO | O altă dezbatere pe tema crizei din Ucraina

În cadrul unei dezbateri de miercuri seara de la televiziunea Global News, intitulată ”Mai este Ucraina sprijinită de Occident”, moderatorul Calistrat Atudorei a pus...

Globalworth o numește pe Ema Iftimie Managing Director pentru România

Globalworth, cel mai mare investitor de birouri din Europa Centrală și de Est (CEE), anunță numirea Emei Iftimie în funcția de Managing Director pentru...

Safetech Innovations raportează o cifră de afaceri de 20,1 milioane de lei la nivel individual și un profit net de 5,9 milioane de lei...

Safetech Innovations (BVB: SAFE), companie românească de securitate cibernetică listată la Bursa de Valori București, cu birouri în București, Londra și Abu Dhabi, raportează,...

Grupul eMAG își consolidează echipa de management și îl numește pe Cosmin Dodoc Vicepreședinte People & Organisation

Grupul eMAG își consolidează echipa de management și îl numește pe Cosmin Dodoc în poziția de Vicepreședinte People & Organisation, în contextul în care...

Mureș City Logistics atinge un grad de ocupare de 100% după semnarea cu gigantul din industria auto EKR

Elektrokontakt România (EKR), subsidiară a ELEKTROKONTAKT GMBH, este noul chiriaș în Mureș City Logistics, cel mai modern proiect industrial din zona Mureș. Această tranzacție...

Mediul privat și reprezentanți ai statului au dezbătut despre viitorul comerțului electronic din România

Miercuri, 18 octombrie 2023, reprezentanți ai Guvernului, lideri și specialiști din industrie au abordat tema impactului pozitiv adus de sectorul de comerț electronic în...