4.2 C
București
miercuri, 29 martie, 2023

VÂRF DE PLATĂ! În primele 11 luni din 2019, plățile la datoria publică vor însuma 6,2 miliarde de euro. Cât vom plăti în noiembrie

Dată:

Ca urmare a unor plăți de rate și dobânzi aferente datoriei externe în luna octombrie 2019, rezervele valutare au avut ieșiri de peste un miliard de euro, arată datele transmise vineri de Banca Națională a României – BNR. În noiembrie avem un nou vârf de plată – 1,6 miliarde de euro -, astfel că la 11 luni se vor cumula 6,2 miliarde de euro achitate în 2019 în contul datoriei externe.

„Plăţile scadente în luna noiembrie 2019 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, însumează circa 1,64 miliarde de euro”, a comunicat banca centrală.

Potrivit BNR, la 31 octombrie 2019, rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la nivelul de 34,9 miliarde de euro, față de 35,4 miliarde de euro la 30 septembrie 2019.

În cursul lunii octombrie au avut loc următoarele operaţiuni:
Intrări de 559 de milioane de euro, reprezentând „modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice, alimentarea contului Comisiei Europene și altele;
Ieşiri de 1,07 miliarde de euro, reprezentând „modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută şi altele”.

Nivelul rezervei de aur s-a menţinut la 103,6 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 4,49 miliarde de euro.

Astfel că, potrivit BNR, „rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 octombrie 2019 au fost de 39.400 milioane euro, faţă de 39.963 milioane euro la 30 septembrie 2019”.

În noiembrie vom depăși pragul de 6 miliarde de euro la plățile pentru datoria externă

Însumând plățile efectuate în 2019, ajungem la suma de 6,2 miliarde de euro achitată în total în primele 11 luni din acest an.

Reamintim că soldul datoriei externe a României a urcat la aproape 100 de miliarde de euro după fix 30 de ani din momentul (12 aprilie 1989) în care datoria externă era zero. Adică în luna martie 2019. Fapt care a determinat REVISTA PATRONATELOR să lanseze întrebarea „Ce-ați făcut, hoților, cu O SUTĂ DE MILIARDE DE EURO?”.

În august 2019 (ultima raportare), totalul  datoriei externe se apropia de 110 miliarde de euro.

„Creșterea datoriei publice directe în primele opt luni ale anului 2019 a provenit în principal din emisiunile de euroobligațiuni ale Ministerului Finanțelor Publice în valoare nominală de 5 miliarde de euro și din influența variației prețurilor titlurilor de valoare emise de administrația publică în valoare de 2,6 miliarde de euro, diminuate cu rambursările efectuate în contul împrumuturilor contractate de la organismele internaționale în valoare de 1,5 miliarde de euro”, a mai comunicat Banca Națională.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI NOI ȘTIRI

EDITORIALE, COMENTARII

BAROMETRUL MEDIULUI DE AFACERI

Articolele din aceeași categorie

O altfel de dezbatere în România: o televiziune online prezintă adevăruri neştiute despre conflictul din regiune

Scriitorul Calistrat Atudorei a găzduit sâmbătă seara la ROC TV o dezbatere curajoasă care sparge cenzura din România prezentând lucruri de obicei cenzurate şi...

Dezbatere despre energia şi siguranţa României

Emisiunea-dezbatere, intitulată ”Unde se înclină balanța războiului din Ucraina”, a fost dedicată celor mai arzătoare teme ale momentului: rachetele din Polonia, criza energetică și...

În ciuda contextului economic dificil, industria berii continuă să fie un stimul important pentru economia românească

 Marți, 18 octombrie, a avut loc a X-a ediție a evenimentului anual al industriei berii ”Berea Face Cinste României”, derulat sub titlul "Mai mult...

Lansarea proiectului DigiL@b+

Proiectul „DigiL@b+” este implementat în perioada octombrie 2022 – decembrie 2023 de către Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR) în parteneriat cu Blocul Național...

10 milioane de produse vândute și peste 55.000 de clienți în București și Ilfov într-un an de activitate

Lansat în 2021 cu o investiție de peste 5 milioane de euro în tehnologie, operațiuni și depozit propriu frigorific, Freshful a atras într-un an...

Ambasador CSR, echipa Groupama sprijină comunitățile locale

Pentru a avea o contribuție cât mai relevantă la nivelul comunităților și pentru a încuraja voluntariatul, Groupama, liderul pieței de asigurări din România, implementează...