12.3 C
București
marți, 25 martie, 2025

VIDEO Telekom lansează un nou proiect-pilot de tip Smart City, în Constanța

Dată:

Telekom Romania lansează un nou proiect-pilot de tip Smart City, în Constanța, după cel din București, în 2016. Proiectul include soluții pentru parcare și iluminat inteligent, stâlp de iluminat multifuncțional (cu componentă de supraveghere video, stație de încărcare electrică pentru autovehicule, senzori pentru mediu, display LED), precum și wi-fi gratuit

Telekom Romania a lansat astăzi, 16 iunie 2017, în Constanţa, un nou proiect-pilot de tip Smart City, în linie cu obiectivul strategic al Grupului Deutsche Telekom de a-și extinde operațiunile în această zonă de inovaţie.

Alături de Primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, şi de reprezentanţi ai top management-ului Telekom Romania, invitaţilor la eveniment le-au fost prezentate soluțiile de tip Smart City de care va beneficia Primăria Constanța. Acestea constau în soluții de parcare inteligentă şi de iluminat stradal, având la bază tehnologia LED, un stâlp dotat cu multiple componente, printre care se numără o priză pentru încărcarea autovehiculelor electrice și senzori pentru monitorizarea mediului, dar și internet wi-fi gratuit.

Proiectele de tip Smart City sunt dovada că sectorul public răspunde cu deschidere nevoii de noi servicii de interes public, care aduc noi beneficii cetățenilor și reduc costurile de operare pentru Primărie. Telekom Romania, în calitate de integrator de sistem, acționează ca interfață între nevoile specifice ale administrației locale și ale cetățenilor, pe de o parte, și soluțiile tehnologice care pot fi integrate pentru a le satisface, pe de altă parte. Astfel, împreună, reușim să generăm mai multă valoare adăugată pentru cetățeni.
Ovidiu Ghiman, Director Executiv Comercial, segment business, Telekom Romania

Soluțiile implementate de Telekom Romania în zona Sălii Sporturilor din Constanța constau în echiparea unei parcări – capacitate de 50 de locuri – cu senzori conectați la o platformă care procesează în timp real informațiile privind disponibilitatea locurilor, cinci stâlpi de iluminat care au la bază tehologia LED, un pilon multifuncțional care integrează nouă funcționalități și conectivitate wi-fi gratuită pentru persoanele aflate în zonă. Soluțiile se subordonează conceptului de „Stradă Inteligentă”, care adresează nevoi urbane precum: găsirea rapidă a unui loc de parcare, iluminat eficient, siguranță publică, acces la internet, încărcare electrică pentru mașini, calitatea mediului înconjurător, afișarea, în timp real, de informații utile pentru cetățeni etc.

Soluția de parcare inteligentă vizează, în primul rând, șoferii care pot vedea locurile de parcare disponibile în timp real prin intermediul aplicațiilor disponibile pentru telefoanele mobile, reducând astfel timpul petrecut în căutarea unui loc de parcare și, implicit, reducerea traficului.

Municipalitatea va putea urmări, de asemenea, în timp real, prin intermediul unei platforme dedicate, gradul de ocupare și, în funcție de statisticile generate, poate decide eficient unde trebuie suplimentate locurile de parcare. La cererea administrației locale, soluția poate integra și componenta de plată a parcării, ceea ce ar ușura modul de taxare și ar duce la creșterea gradului de colectare a plăților. Soluția de smart lighting, controlabilă de la distanță, eficientizează consumul de energie mulțumită tehnologiei LED, intensitatea luminoasă a becurilor putând fi reglată în funcție de profilul sau cerințele zonei deservite.

Pilonul multifuncțional asigură componenta de securitate urbană, dispunând de camere de supraveghere cu un unghi de 360 grade. În plus, este dotat cu senzori de temperatură, de vânt, de presiune și de zgomot, punând la dispoziție, în timp real, informații relevante despre calitatea mediului din oraş. Pe baza acestora, primăria poate lua decizii privind îmbunătățirea vieții cetățenilor. Astfel, este încurajat transportul ecologic, iar atractivitatea zonei poate crește atât pentru cetățenii orașului, cât și pentru turiștii aflați pe litoral, care adoptă un mod sustenabil de transport propriu.

Soluțiile au la bază conceptul tehnologic IoT (Internet of Things), conform căruia senzorii cu care sunt dotate soluțiile comunică online, prin intermediul unor interfețe inteligente. Acest concept, care ia amploare şi la nivel local, aduce îmbunătățiri semnificative în domenii precum transportul, utilitățile, siguranța publică și monitorizarea mediului, fără a adăuga un număr semnificativ de echipamente la infrastructura deja existentă. În același timp, noile echipamente realizează rapoarte ale gradului de economisire și rapoarte de mentenanță în timp real.

Proiectul a fost implementat împreună cu furnizorul de tehnologie ZTE. Prin acest tip de proiecte, Telekom Romania propune soluții pentru un oraș digitalizat, care va face viața cetățenilor mai ușoară și mai sigură. În același timp, ajută administrațiile locale să devină mai eficiente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI NOI ȘTIRI

EDITORIALE, COMENTARII

BAROMETRUL MEDIULUI DE AFACERI

Articolele din aceeași categorie

Ghid Practic privind Protecția Informațiilor Clasificate

Introducere Protecția informațiilor clasificate este esențială pentru securitatea națională și integritatea instituțiilor. Acest ghid oferă recomandări și măsuri esențiale pentru gestionarea și protejarea acestor informații...

Piața Muncii în 2025: Provocări și Oportunități

Piața muncii în 2025 este marcată de schimbări profunde. Pe de o parte, anumite sectoare, precum IT-ul, se confruntă cu dificultăți, iar angajații caută soluții alternative. Pe de altă parte, domenii emergente, precum industria verde, oferă noi oportunități de angajare. Cu o competiție crescută și o dinamică în continuă schimbare, atât angajatorii, cât și angajații trebuie să se adapteze pentru a rămâne relevanți pe piața muncii.

IMM-urile din România se confruntă cu provocări majore: inflația, digitalizarea și lipsa forței de muncă

Mediul de afaceri din România traversează o perioadă de transformări semnificative, iar întreprinderile mici și mijlocii (IMM) se află în fața unor provocări importante. Potrivit unui raport recent al Consiliului Național al IMM-urilor, principalele dificultăți cu care se confruntă antreprenorii sunt inflația ridicată, tranziția către digitalizare și deficitul de forță de muncă.

Protecția Fermierilor împotriva Practicilor Comerciale Neloiale

implementarea acestor măsuri reprezintă un pas important în sprijinul fermierilor și al producătorilor mici, reducând dezechilibrele comerciale și creând un lanț de aprovizionare mai corect și mai transparent.

Noile Reglementări privind Ambalajele și Impactul lor asupra Mediului de Afaceri

În contextul noilor politici europene privind sustenabilitatea, Uniunea Europeană a introdus reguli stricte pentru gestionarea ambalajelor și reducerea deșeurilor de ambalaje. Aceste măsuri au...

Impactul Ordonanței de Urgență nr. 156/2024 asupra mediului de afaceri din România

Ordonanța de Urgență nr. 156/2024 reprezintă o schimbare majoră în peisajul fiscal românesc. Deși scopul său este de a alinia regimul fiscal intern cu cerințele bugetare și europene, efectele asupra companiilor pot fi semnificative. Este esențial ca antreprenorii și managerii să analizeze atent impactul acestor modificări și să își ajusteze strategiile financiare pentru a rămâne competitivi în acest nou context legislativ.