12.2 C
București
vineri, 17 aprilie, 2026

ALERTĂ Taxele pe gunoaie s-ar putea tripla din cauză că România reciclează, de 8 ani, doar 14% din deșeurile municipale

Dată:

Cetățenii care nu colectează în mod corect deșeurile vor trebui să plătească tarife/taxe de 2-3 ori mai mari față de cele stabilite pentru colectarea corectă. Toate acestea se întâmplă din cauză că „România reciclează, de 8 ani, doar 14% din deșeurile municipale”, arată un document de opinie al experților Adrian Teampău, Partener Asociat, Departamentul de Asistență Fiscală și Juridică, și Laura Ciobanu, Manager, Consultanță de Mediu, din cadrul companiei de consultanță financiară EY România.

„Operatorul local de salubritate va avea dreptul reîncadrării deşeurilor reciclabile, respectiv a biodeșeurilor, în deșeuri reziduale cu aplicarea tarifului respectiv, deopotrivă cu sancțiunea amintită, dacă se constată un grad de impurificare a acestora mai mare de 25% pentru reciclabile, respectiv 10% pentru biodeșeuri”, avertizează specialiștii.

REVISTA PATRONATELOR redă în continuare, integral, opinia transmisă de cei doi reprezentanți ai EY România (intertitlurile aparțin autorilor).

„Uniunea Europeană și-a propus să devină lider global în gestionarea și reciclarea deșeurilor, însă România este în continuare unul dintre cele mai slab performante state membre la acest capitol.

De ce România nu a reușit să crească în ultimii 8 ani gradul de reciclare?

Pe scurt, motivul acestei agitații pornește de la țintele impuse de Uniunea Europeană în domeniul reciclării deșeurilor, încă din 2008.

Obiectivul major este ca, până la data de 31 decembrie 2020, statele UE să atingă, cel puțin pentru deșeurile de hârtie, metal, plastic și sticlă provenind din deșeurile municipale, un nivel de pregătire pentru reutilizare și reciclare de minimum 50% din cantitatea totală de deșeuri generate.

Cu toate acestea, conform Eurostat, România a înregistrat în anul 2017 o rată foarte scăzută de reciclare a deșeurilor municipale de doar 14% (7% din reciclarea materialelor și 7% din compostare), cu doar un procent în plus față de anul 2010.

Ținând cont că eliminarea deșeurilor la groapa de gunoi ar trebui să reprezinte ultima alternativă de gestionare a deșeurilor, este alarmant că rata acesteia a ajuns până la 70%, în timp ce rata de reciclare stagnează de mai bine de 8 ani.

Există peste 20 de acte normative în vigoare privind deșeurile, dar încă sunt probleme majore

Legislația de mediu a început să prindă contur încă din 2005, odată cu adoptarea Ordonanţei de urgenţă nr. 195/2005 privind protecţia mediului, care stipulează că autorităţile administraţiei publice locale au obligația să asigure, prin serviciile publice şi prin operatorii economici responsabili, luarea măsurilor de salubrizare a localităţilor.

În 2011 a fost publicată Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, care impunea autorităților locale să asigure colectarea separată cel puţin pentru următoarele tipuri de deşeuri: hârtie, metal, plastic şi sticlă.

Așadar, deși această obligație există de mai bine de 7 ani, făcând abstracție de cunoscutele clopote colorate (care nu și-au dovedit, însă, utilitatea), cu toții am observat că doar de câteva luni au început să răsară la parterul unor blocuri pubelele colorate în albastru și galben, ce permit colectarea separată a deșeurilor de hârtie și plastic.

În vara anului trecut, Guvernul a mai emis o ordonanță de urgență (74/2018), cu scopul de a ușura implementarea legislației europene privind economia circulară, precum și punerea în aplicare a angajamentelor luate în fața Comisiei Europene.

Astfel, s-au stabilit instrumentele economice necesar a fi implementate: plătește pentru cât arunci, răspunderea extinsă a producătorului, sistemul garanție-returnare și contribuția pentru economia circulară.

Totodată, responsabilitatea îndeplinirii condițiilor impuse de UE a fost transferată în seama primăriilor și a asociațiilor de dezvoltare intercomunitară (ADI).

Ținând cont că foarte puține ADI-uri sunt funcționale în acest moment, iar infrastructura este slab dezvoltată, va fi aproape imposibil ca aceștia să dezvolte și să pună în aplicare în mai puțin de doi ani un sistem eficient de gestionare a deșeurilor. Astfel, la aproape un an de la apariția actului normativ care definește modul în care va funcționa întregul mecanism de reciclare/valorificare a deșeurilor de ambalaje, există în continuare foarte multe semne de întrebare, iar piața reciclării deșeurilor de ambalaje este în acest moment blocată în așteptarea unor clarificări din partea autorităților.

În acest context, Ministerul Mediului și-a asumat publicarea unui ghid cu recomandări pentru aplicarea modificărilor legislative introduse prin OUG nr. 74/2018, acesta nefiind însă reglementat printr-un Ordin de ministru pentru a avea putere de aplicare.

Ce recomandări aduce acest Ghidul orientativ

În funcție de sistemul de colectare implementat, numărul de fracții colectate separat de firmele de salubritate poate varia de la 2 fracții (umed și uscat), la 5 fracții (hârtie/carton, plastic/metal, sticlă, deșeuri verzi și deșeuri reziduale).

Primăriile, care sunt responsabile cu asigurarea salubrizării localităților, ar trebui să asigure investițiile necesare pentru colectarea separată a deșeurilor reziduale și a celor reciclabile și actualizarea tarifelor în vederea integrării costurilor suplimentare apărute.

Tarifele/taxele distincte defalcate trebuie comunicate beneficiarilor (populației și agenților economici) în vederea conștientizării importanței colectării separate a deșeurilor reciclabile.

Reguli și sancțiuni pentru populație și agenții economici

Cetățenii care nu colectează în mod corect deșeurile vor trebui să plătească tarife/taxe de 1,5 sau de 2-3 ori mai mari față de cele stabilite pentru colectarea corectă.

Operatorul de salubritate va avea dreptul reîncadrării deşeurilor reciclabile, respectiv a biodeșeurilor, în deșeuri reziduale cu aplicarea tarifului respectiv, deopotrivă cu sancțiunea mai sus amintită, dacă se constată un grad de impurificare a acestora mai mare de 25% pentru reciclabile, respectiv 10% pentru biodeșeuri.

Suntem curioși cum va proceda firma de salubritate pentru a determina procentul respectiv, având în vedere că nu s-a stabilit o metodologie de calcul unitară la nivel național.

În concluzie, putem spune că deja există majoritatea ingredientelor necesare evoluției sistemului de colectare și reciclare a deșeurilor în România.

Cadrul legal a fost completat cu instrumentele necesare, rămâne de văzut dacă aceste ultime clarificări sunt suficiente pentru ca România să pornească pe o traiectorie ascendentă în domeniul reciclării.

Doar printr-o implicare și cooperare activă între sectorul public și cel privat, împreună cu o educare constantă a cetățenilor, vom putea progresa către o economie circulară. În cazul nerespectării obligațiilor asumate, Curtea de Justiție a Uniunii Europene poate impune României plata unei sume forfetare ce depășește 1 milion euro plus penalități pentru fiecare zi de întârziere.”

Despre EY România
EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 260.000 de angajaţi în peste 700 de birouri din 150 de ţări şi venituri de aproximativ 34,8 miliarde de dolari SUA în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2018.
În România, EY este liderul de pe piaţa serviciilor profesionale încă de la înfiinţare, în anul 1992. Cei 800 de angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale, cu birouri în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Chişinău.
EY România s-a afiliat în 2014 singurei competiții de nivel mondial dedicată antreprenoriatului, EY Entrepreneur Of The Year. Câștigătorul ediției locale reprezintă România în finala mondială ce are loc în fiecare an în luna iunie la Monte Carlo. În finala mondială se acordă titlul World Entrepreneur Of The Year.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI NOI ȘTIRI

EDITORIALE, COMENTARII

BAROMETRUL MEDIULUI DE AFACERI

Articolele din aceeași categorie

Ghid Practic privind Protecția Informațiilor Clasificate

Introducere Protecția informațiilor clasificate este esențială pentru securitatea națională și integritatea instituțiilor. Acest ghid oferă recomandări și măsuri esențiale pentru gestionarea și protejarea acestor informații...

Piața Muncii în 2025: Provocări și Oportunități

Piața muncii în 2025 este marcată de schimbări profunde. Pe de o parte, anumite sectoare, precum IT-ul, se confruntă cu dificultăți, iar angajații caută soluții alternative. Pe de altă parte, domenii emergente, precum industria verde, oferă noi oportunități de angajare. Cu o competiție crescută și o dinamică în continuă schimbare, atât angajatorii, cât și angajații trebuie să se adapteze pentru a rămâne relevanți pe piața muncii.

IMM-urile din România se confruntă cu provocări majore: inflația, digitalizarea și lipsa forței de muncă

Mediul de afaceri din România traversează o perioadă de transformări semnificative, iar întreprinderile mici și mijlocii (IMM) se află în fața unor provocări importante. Potrivit unui raport recent al Consiliului Național al IMM-urilor, principalele dificultăți cu care se confruntă antreprenorii sunt inflația ridicată, tranziția către digitalizare și deficitul de forță de muncă.

Protecția Fermierilor împotriva Practicilor Comerciale Neloiale

implementarea acestor măsuri reprezintă un pas important în sprijinul fermierilor și al producătorilor mici, reducând dezechilibrele comerciale și creând un lanț de aprovizionare mai corect și mai transparent.

Noile Reglementări privind Ambalajele și Impactul lor asupra Mediului de Afaceri

În contextul noilor politici europene privind sustenabilitatea, Uniunea Europeană a introdus reguli stricte pentru gestionarea ambalajelor și reducerea deșeurilor de ambalaje. Aceste măsuri au...

Impactul Ordonanței de Urgență nr. 156/2024 asupra mediului de afaceri din România

Ordonanța de Urgență nr. 156/2024 reprezintă o schimbare majoră în peisajul fiscal românesc. Deși scopul său este de a alinia regimul fiscal intern cu cerințele bugetare și europene, efectele asupra companiilor pot fi semnificative. Este esențial ca antreprenorii și managerii să analizeze atent impactul acestor modificări și să își ajusteze strategiile financiare pentru a rămâne competitivi în acest nou context legislativ.