3.2 C
București
vineri, 1 mai, 2026

Rețeaua Dentară Clinicile Dr. Leahu deschide încă o clinică în București și anunță concluziile cercetării comportamentului a 50.000 de pacienți la stomatolog

Dată:

Clinicile Dentare Dr. Leahu inaugurează astăzi cel de-al nouăsprezecelea centru stomatologic din rețea, în București, în urma unei investiții de 800.000 de euro. Clinica se situează în Piața Alba-Iulia și e a doua ca mărime dintre cele opt clinici stomatologice ale rețelei din capitală. Spațiul are 740 de metri pătrați și găzduiește douăsprezece cabinete, bloc operator, radiologie și zonă dedicată serviciilor pentru copii, care integrează tehnologia de tip gamification, conform conceptului “Academia Spațială” Dr. Leahu. 

Ne pregătim pentru un aflux de pacienți cu cazuri simple și investim în cât mai multe cabinete care să le trateze; continuăm să facem și lobby pentru decontarea serviciilor de către Stat sau angajator, prin abonamentele stomatologice. Mutăm deci accentul de pe tratare pe prevenție în modelul de business, fiindcă peste jumătate dintre copiii și tinerii sub 17 ani nu accesează tratamentul recomandat de stomatolog și se văd consecințele în viața de adult, când în cele mai multe cazuri se impun implanturile dentare. Chiar dacă am construit reteaua cu cea mai mare experiență în tratarea cazurilor complexe, credem că leadership-ul de industrie se manifestă și în sensul investițiilor în tratamentele cazurilor necostisitoare, dar care asigură sănătatea dentară pe termen lung.

Dr. Ionuț Leahu

CEO și fondator Clinicile Dentare Dr. Leahu

Majoritatea pacienților de peste 50 de ani solicită cel mai des tratamente cu implanturi dentare (15%) și proteze (14%), arată cea mai amplă analiză a companiei, care a interpretat datele a aproximativ 50.000 de pacienți care au accesat, în ultimele 18 luni, circa 500.000 de servicii în clinicile Dr. Leahu din toată țara. Chiar și tinerii sub 30 de ani vin la stomatolog cu afecțiuni care necesită deja tratamente de canal (18%), din cauză că nu au fost tratați la vârste mai fragede, consideră medicul.

Dacă nu te duci la stomatolog începând cu primul dinte, ajungi să ai la 35 de ani problemele care apar, în mod obișnuit, după 65. Asta arată și analiza noastră, tineri adulți cărora suntem nevoiți să le facem extracții la 20 de ani, fiindcă până atunci, cel puțin jumătate dintre ei au stat cu carii. E vital să avem un program național pentru sănătatea copiilor
Dr. Ionuț Leahu
CEO și fondator Clinicile Dentare Dr. Leahu

Cel mai recent studiu Kantar, comandat de Clinicile Dentare Dr. Leahu au confirmat pentru al patrulea an la rând că o treime din părinți nu-și duc nici acum copiii la dentist, majoritatea din cauza lipsei banilor. Nici cei care își duc, totuși, micuții la stomatolog nu respectă opinia specialistului: 57% dintre serviciile stomatologice necesare copiiilor nu au fost accesate de părinți. Diferența cea mai mare apare în rândul tratamentelor cu aparate dentare (77,69%), sigilări (65,55%) și obturații dentare (61,30%).

Datele pacienților care s-au tratat în clinicile companiei arată că incidența cariilor dentare la copiii sub 10 ani este încă extrem de ridicată, jumătate dintre ei suferind de această afecțiune.

Despre Clinicile Dentare Dr. Leahu
Clinicile Dentare Dr. Leahu reprezintă cea mai extinsă rețea din industria românească de stomatologie, cu prezență în 13 orașe din România (București, Pitești, Timișoara, Turda, Constanța, Oradea, Iași, Sibiu, Galați, Ploiești, Cluj-Napoca,  Craiova și Brașov); are 169 de cabinete dentare și un laborator de tehnică dentară complet digitalizat, extinse pe o suprafață totală de peste 8750 de metri pătrați și o echipă de peste 650 de angajați, dintre care 200 medici și cinci specialiști în anestezie generală. Fiecare clinică integrează cel puțin un centru de radiologie dentară digitală. Rețeaua dispune și de propriul centru de instruire – Centrul de Perfecționare Dr. Leahu. Rețeaua Clinicile Dentare Dr. Leahu este prima entitate din industria healthcare cu obligațiuni corporative tranzacționate pe sistemul multilateral al Bursei de Valori București. www.cliniciledrleahu.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI NOI ȘTIRI

EDITORIALE, COMENTARII

BAROMETRUL MEDIULUI DE AFACERI

Articolele din aceeași categorie

Ghid Practic privind Protecția Informațiilor Clasificate

Introducere Protecția informațiilor clasificate este esențială pentru securitatea națională și integritatea instituțiilor. Acest ghid oferă recomandări și măsuri esențiale pentru gestionarea și protejarea acestor informații...

Piața Muncii în 2025: Provocări și Oportunități

Piața muncii în 2025 este marcată de schimbări profunde. Pe de o parte, anumite sectoare, precum IT-ul, se confruntă cu dificultăți, iar angajații caută soluții alternative. Pe de altă parte, domenii emergente, precum industria verde, oferă noi oportunități de angajare. Cu o competiție crescută și o dinamică în continuă schimbare, atât angajatorii, cât și angajații trebuie să se adapteze pentru a rămâne relevanți pe piața muncii.

IMM-urile din România se confruntă cu provocări majore: inflația, digitalizarea și lipsa forței de muncă

Mediul de afaceri din România traversează o perioadă de transformări semnificative, iar întreprinderile mici și mijlocii (IMM) se află în fața unor provocări importante. Potrivit unui raport recent al Consiliului Național al IMM-urilor, principalele dificultăți cu care se confruntă antreprenorii sunt inflația ridicată, tranziția către digitalizare și deficitul de forță de muncă.

Protecția Fermierilor împotriva Practicilor Comerciale Neloiale

implementarea acestor măsuri reprezintă un pas important în sprijinul fermierilor și al producătorilor mici, reducând dezechilibrele comerciale și creând un lanț de aprovizionare mai corect și mai transparent.

Noile Reglementări privind Ambalajele și Impactul lor asupra Mediului de Afaceri

În contextul noilor politici europene privind sustenabilitatea, Uniunea Europeană a introdus reguli stricte pentru gestionarea ambalajelor și reducerea deșeurilor de ambalaje. Aceste măsuri au...

Impactul Ordonanței de Urgență nr. 156/2024 asupra mediului de afaceri din România

Ordonanța de Urgență nr. 156/2024 reprezintă o schimbare majoră în peisajul fiscal românesc. Deși scopul său este de a alinia regimul fiscal intern cu cerințele bugetare și europene, efectele asupra companiilor pot fi semnificative. Este esențial ca antreprenorii și managerii să analizeze atent impactul acestor modificări și să își ajusteze strategiile financiare pentru a rămâne competitivi în acest nou context legislativ.