10 C
București
marți, 21 aprilie, 2026

Campioana mondială a turbosuflantelor auto, Garrett, împlinește 20 de ani de producție în România

Dată:

Garrett, liderul global în producția de turbosuflante auto, aniversează 20 de ani de tehnologie la cel mai înalt nivel, fabrica de la București fiind cea mai mare din cele 13 unități de producție din lume deținute de producătorul cu capital american.

„Garrett Motion Inc. (NYSE: GTX) este furnizorul de tehnologie de vârf care permite vehiculelor să devină mai sigure, mai conectate, mai eficiente şi mai prietenoase cu mediul”, au declarat miercuri reprezentanții companiei, la conferința ocazionată de împlinirea a 20 de ani de producţie în cadrul fabricii sale de turbosuflante din Bucureşti.

Olivier Rabiller, preşedinte și CEO Garrett Motion, şi Ovidiu Mazilu, directorul fabricii, au fost gazdele mai multor demnitari în cadrul unui tur al facilităţii de producţie, printre care și Hans Klemm, ambasadorul Statelor Unite în România.

Hans Klemm: „Sunteți la frontierele tehnologiei”

Ambasadorul american s-a arătat impresionat de cele văzute în turul fabricii și a declarat că Garrett București este la frontierele tehnologiei.

„Tehnologia de vârf ține de esența Garrett. Putem spune că operați chiar pe frontiera tehnologiei. Îmi pare bine că funcționați chiar aici, în România – țară care este partenerul nostru strategic”, le-a spus Hans Klemm oficialilor fabricii, după care le-a urat „La Mulți Ani” în limba română.

„Electrificarea” mașinilor, oportunitate pentru Garrett

Tendința pieței auto de a se îndrepta către mașinile hibrid și electrice reprezintă o oportunitate pentru Garrett, întrucât aceste autovehicule vor trebui să utilizeze nu una, ci două turbosuflante.

„În prezent, 46% din autovehicule sunt dotate cu turbosuflante, iar această pondere va urca la peste 60% până în 2025”, au explicat reprezentanții producătorului.

Garret dotează cu turbosuflante atât autoturismele obișnuite, cât și vehiculele comerciale, camioanele, utilajele agricole și pe cele din construcții.

Pe scurt, ca principiu de funcționare, o turbosuflantă Garrett preia forța motrică a curenților de aer din eșapament și o transferă unui ventilator care introduce aer (curat) în camera de ardere a motorului, potențând forța acestuia și simultan reducând emisiile de noxe.

Echipează mai mult de 25 de mărci auto

Fabrica Garrett din Bucureşti are în prezent aproape 900 de angajaţi care susțin activitatea a 14 module de fabricație având ca rezultat producția de turbosuflante ce echipează mai mult de 25 de mărci din sectorul auto din Europa, cele două Americi şi Asia.

Brandul Garrett – Advancing Motion este cunoscut în întreaga lume pentru tehnologia diferenţiatoare care ajută producătorii de autovehicule să-și îmbunătăţească performanţele motoarelor şi manevrabilitatea vehiculelor, în combinaţie cu o mai mare eficienţă a consumului de combustibil şi reducerea emisiilor poluante. Fabrica din Bucureşti este un reper de marcă al succesului nostru global, oferind clienţilor noştri soluţii inovatoare, de clasă mondială, care să le satisfacă nevoile. Pe măsură ce cererea pentru produsele noastre continuă să crească la nivel global, operaţiunile noastre din România vor continua să joace un rol important în atingerea succesului nostru global.
Olivier Rabiller, preşedinte și CEO Garrett Motion

Garrett, fostă Honeywell Transportation Systems, a devenit o companie independentă, tranzacţionată public, la data de 1 octombrie 2018, în urma procesului de desprindere din Honeywell a unei companii cu peste 60 de ani de activitate, care a pionierat utilizarea turbosuflantei în industria auto în anii 1950.

Fabrica din Bucureşti a fost mai mult decât un contribuitor esenţial la creşterea noastră globală din ultimele două decenii, a ajuns să însemne un model al succesului. Evoluţia acestei unităţi, de la scopul ei iniţial de producător specializat de componente la statutul ei actual de mare producător de clasă mondială vorbeşte de la sine despre talentele locale şi despre mândria cu care angajaţii Garrett de aici, din România, fac tot ceea ce fac.
Olivier Rabiller, Preşedinte și CEO Garrett Motion

Cel mai mare sediu pentru funcții suport la nivel global e în România

Pe lângă fabrica din Bucureşti, Garrett are în România și cel mai mare sediu pentru funcții suport la nivel global precum achiziții, producție, rețea de furnizori, lanț de distribuție, tehnologia informaţiei, resurse umane, financiar, marketing şi comunicare.

Garrett se bucură de relaţii de colaborare de lungă durată cu producători globali de vehicule de marcă şi are un istoric dovedit în excelenţă operaţională. În prezent, deserveşte aproximativ 40 de producători auto la nivel mondial prin intermediul a 13 fabrici poziționate strategic şi a cinci centre de cercetare-dezvoltare pentru a acoperi cererea globală.

Fabrica Garrett din Bucureşti a început ca producător de componente în 1998, înainte de a începe producţia de turbosuflante în anul 2003. Astăzi, aceasta este cea mai mare unitate de producţie de turbosuflante din lume şi continuă să caute noi oportunităţi de îmbunătăţire a operaţiunilor. Aici, în Bucureşti, am adoptat Industrial Internet of Things (IIoT), digitizarea şi automatizarea pentru a ne îmbunătăţi eficienţa şi creşterea productivității în anii care urmează.
Ovidiu Mazilu, Directorul fabricii Garrett București

Garrett are peste 7.500 de angajaţi la nivel mondial, incluzând circa 1.200 de ingineri care au contribuit sau contribuie la cele 1.400 de patente emise sau aflate în aşteptare. Pentru anul 2017, veniturile Garrett au atins aproximativ 3,1 miliarde de dolari SUA

Despre Garrett
Garrett este un lider tehnologic diferenţiat, deservind clienţi la nivel mondial de mai bine de 65 de ani. Tehnologia de ultimă oră Garrett permite ca vehiculele să devină mai sigure, mai conectate, mai eficiente şi mai prietenoase cu mediul. Portofoliul nostru de soluţii de turbocompresare, alimentare electrică şi software auto facilitează industriei auto progresul și redefinirea noţiunii de mişcare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI NOI ȘTIRI

EDITORIALE, COMENTARII

BAROMETRUL MEDIULUI DE AFACERI

Articolele din aceeași categorie

Ghid Practic privind Protecția Informațiilor Clasificate

Introducere Protecția informațiilor clasificate este esențială pentru securitatea națională și integritatea instituțiilor. Acest ghid oferă recomandări și măsuri esențiale pentru gestionarea și protejarea acestor informații...

Piața Muncii în 2025: Provocări și Oportunități

Piața muncii în 2025 este marcată de schimbări profunde. Pe de o parte, anumite sectoare, precum IT-ul, se confruntă cu dificultăți, iar angajații caută soluții alternative. Pe de altă parte, domenii emergente, precum industria verde, oferă noi oportunități de angajare. Cu o competiție crescută și o dinamică în continuă schimbare, atât angajatorii, cât și angajații trebuie să se adapteze pentru a rămâne relevanți pe piața muncii.

IMM-urile din România se confruntă cu provocări majore: inflația, digitalizarea și lipsa forței de muncă

Mediul de afaceri din România traversează o perioadă de transformări semnificative, iar întreprinderile mici și mijlocii (IMM) se află în fața unor provocări importante. Potrivit unui raport recent al Consiliului Național al IMM-urilor, principalele dificultăți cu care se confruntă antreprenorii sunt inflația ridicată, tranziția către digitalizare și deficitul de forță de muncă.

Protecția Fermierilor împotriva Practicilor Comerciale Neloiale

implementarea acestor măsuri reprezintă un pas important în sprijinul fermierilor și al producătorilor mici, reducând dezechilibrele comerciale și creând un lanț de aprovizionare mai corect și mai transparent.

Noile Reglementări privind Ambalajele și Impactul lor asupra Mediului de Afaceri

În contextul noilor politici europene privind sustenabilitatea, Uniunea Europeană a introdus reguli stricte pentru gestionarea ambalajelor și reducerea deșeurilor de ambalaje. Aceste măsuri au...

Impactul Ordonanței de Urgență nr. 156/2024 asupra mediului de afaceri din România

Ordonanța de Urgență nr. 156/2024 reprezintă o schimbare majoră în peisajul fiscal românesc. Deși scopul său este de a alinia regimul fiscal intern cu cerințele bugetare și europene, efectele asupra companiilor pot fi semnificative. Este esențial ca antreprenorii și managerii să analizeze atent impactul acestor modificări și să își ajusteze strategiile financiare pentru a rămâne competitivi în acest nou context legislativ.