15.5 C
București
duminică, 12 octombrie, 2025

Safetech Innovations raportează o cifră de afaceri de 13,5 milioane de lei la nivel individual și un profit net de 3,9 milioane de lei în primul semestru din 2023

Dată:

Safetech Innovations (BVB: SAFE), companie românească de securitate cibernetică listată la Bursa de Valori București, cu birouri în București, Londra și Abu Dhabi, raportează, la nivel individual, o cifră de afaceri de 13,5 milioane de lei, o creștere cu 26% față de aceeași perioadă a anului trecut, și un profit net de 3,9 milioane de lei, o apreciere cu 49% comparativ cu primele șase luni din 2022.

La nivel consolidat, unde sunt incluse rezultatele aferente entității din Marea Britanie, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 13,5 milioane de lei și un profit net de 1,5 milioane de lei, scăderea profitului net fiind rezultatul investițiilor realizate pentru demararea activității pe piețele externe.

În primele șase luni ale anului, am constatat o cerere ridicată pentru serviciile și soluțiile noastre de securitate cibernetică. În România, multe companii încă au nevoie de conștientizare în ceea ce privește pericolele din mediul digital. De aceea, echipele noastre derulează campanii de informare și educare în cadrul acestor organizații, iar parteneriatul încheiat recent cu Directoratul Național de Securitate Cibernetică va juca un rol esențial în sprijinirea acestor eforturi. Privind activitatea noastră din Marea Britanie, premisele sunt încurajatoare, având la acest moment proiecte în pipeline în valoare de 15,1 milioane de lire sterline, cu o valoare medie de aproximativ 140.000 de lire sterline per proiect.

Victor Gânsac, Președinte Consiliu de Administrație și CEO al Safetech Innovations

În ceea ce privește cifra de afaceri la nivel individual, în primul semestru din 2023, serviciile de securitate cibernetică au contribuit cu 35% la cifra de afaceri totală, iar implementarea soluțiilor de securitate cibernetică cu 65%. În primele șase luni din 2023, compania a introdus în portofoliu șapte clienți noi în România. În cadrul entității din Marea Britanie, unde Safetech Innovations deține o participație de 67%, prima jumătate a anului a fost caracterizată de o activitate intensă de promovare și vânzare a serviciilor companiei pe plan local și semnare de parteneriate. Compania locală a semnat parteneriate cu 25 de potențiali reselleri, doi distribuitori pentru Marea Britanie și Emiratele Arabe Unite, precum și cu aproximativ 15 vendori. Începând cu luna septembrie, această entitate va începe să furnizeze „proof of concept” (POC) pentru servicii de tip Centru Operațional de Securitate (SOC) și soluția de securitate pentru mobil în Marea Britanie și Orientul Mijlociu.  

La mijlocul lunii august a acestui an, Morgan Stanley Capital International (MSCI) a anunțat că acțiunile SAFE vor fi incluse în indicele MSCI Frontier Markets Small Cap și în indicele MSCI Romania Small Cap, începând cu data de 31 august 2023. Includerea acțiunilor companiei în acești indici reprezintă un moment important pentru Safetech Innovations și reflectă ascensiunea companiei pe scena internațională. Indicele MSCI Frontier Markets Small Cap reprezintă un reper la nivelul acțiunilor companiilor cu capitalizare mică din piețele frontiere, în timp ce indicele MSCI Romania Small Cap reprezintă un reper pentru acțiunile companiilor cu capitalizare mică de dimensiuni mici din România. Safetech Innovations este listată pe Piața Principală a Bursei de Valori București începând cu data de 6 februarie 2023 și se tranzacționează sub simbolul SAFE. În prezent, compania are o capitalizare de piață de aproximativ 202 milioane de lei.

Despre Safetech Innovations
Safetech Innovations S.A. furnizează, din 2011, servicii și soluții de securitate cibernetică adaptate nevoilor fiecărei organizații. Portofoliul de servicii și soluții al companiei include consultanță pentru guvernanța, managementul riscului și conformitate (GRC) în securitate, testare de securitate și managementul vulnerabilităților, soluții de securitate, servicii profesionale, servicii externalizate de securitate, aplicații software proprii pentru securitate cibernetică. Safetech Innovations are relații de parteneriat cu o serie de companii cu rol determinant în domeniul securității cibernetice, precum CheckPoint, DarkTrace, Microsoft, Splunk, Fidelis, HID, Cynet. Numărând în prezent peste 50 de angajați, compania are echipe dedicate de cercetare și dezvoltare de produse software de securitate cibernetică, de implementare și suport de soluții de securitate și, respectiv, de tip Computer Emergency Response Team (CERT). Compania are clienți din domeniile utilități, sănătate, asigurări, producție industrială, retail, sector public. De asemenea, șapte din cele mai mari zece bănci din România au ales Safetech ca furnizorul lor de servicii de securitate cibernetică. Safetech Innovations a fost implicată în peste o sută de proiecte pentru securizarea infrastructurilor critice derulate în Statele Unite, Canada, Brazilia, Maroc, Uniunea Europeană, Singapore, Filipine, India, China și Noua Zeelandă. Safetech Innovations (SAFE) este listată pe Piața Principală a Bursei de Valori București începând cu data de 6 februarie 2023.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI NOI ȘTIRI

EDITORIALE, COMENTARII

BAROMETRUL MEDIULUI DE AFACERI

Articolele din aceeași categorie

Motivul real din spatele anulării alegerilor din decembrie 2024

deși susține că a avut „zero finanțare”, autoritățile – ANAF, AEP, SRI, DIICOT – au găsit suficiente indicii care contrazic această versiune: donații masive în bani cash și prin intermediari (inclusiv peste 1 ml­ € doar pe TikTok), plăți către influenceri, campanii coordonate online și cheltuieli mascate. Georgescu nu a răspuns concret în fața legii, invocând lipsa unei documentații complete, dar investigațiile și probele existente implică atât finanțare ilegală, cât și o deturnare a procesului electoral.

Ghid Practic privind Protecția Informațiilor Clasificate

Introducere Protecția informațiilor clasificate este esențială pentru securitatea națională și integritatea instituțiilor. Acest ghid oferă recomandări și măsuri esențiale pentru gestionarea și protejarea acestor informații...

Piața Muncii în 2025: Provocări și Oportunități

Piața muncii în 2025 este marcată de schimbări profunde. Pe de o parte, anumite sectoare, precum IT-ul, se confruntă cu dificultăți, iar angajații caută soluții alternative. Pe de altă parte, domenii emergente, precum industria verde, oferă noi oportunități de angajare. Cu o competiție crescută și o dinamică în continuă schimbare, atât angajatorii, cât și angajații trebuie să se adapteze pentru a rămâne relevanți pe piața muncii.

IMM-urile din România se confruntă cu provocări majore: inflația, digitalizarea și lipsa forței de muncă

Mediul de afaceri din România traversează o perioadă de transformări semnificative, iar întreprinderile mici și mijlocii (IMM) se află în fața unor provocări importante. Potrivit unui raport recent al Consiliului Național al IMM-urilor, principalele dificultăți cu care se confruntă antreprenorii sunt inflația ridicată, tranziția către digitalizare și deficitul de forță de muncă.

Protecția Fermierilor împotriva Practicilor Comerciale Neloiale

implementarea acestor măsuri reprezintă un pas important în sprijinul fermierilor și al producătorilor mici, reducând dezechilibrele comerciale și creând un lanț de aprovizionare mai corect și mai transparent.

Noile Reglementări privind Ambalajele și Impactul lor asupra Mediului de Afaceri

În contextul noilor politici europene privind sustenabilitatea, Uniunea Europeană a introdus reguli stricte pentru gestionarea ambalajelor și reducerea deșeurilor de ambalaje. Aceste măsuri au...