16.2 C
București
luni, 13 aprilie, 2026

25,6 milioane lei – valoarea despăgubirilor achitate anul trecut în urma incendiilor, în baza asigurărilor facultative de locuințe

Dată:

În 2021, asigurătorii Membri ai UNSAR au plătit despăgubiri de peste 25,6 milioane lei în vederea acoperirii daunelor cauzate de incendii, în baza polițelor de asigurare facultative pentru locuințe. Totodată, conform analizei efectuate la nivelul asociației, numărul total de dosare de daună plătite anul trecut ca urmare a producerii incendiilor a fost de 884.

În condițiile în care anul trecut companiile de asigurări Membre UNSAR au acordat despăgubiri persoanelor păgubite în peste 20.300 de dosare de daună deschise ca urmare a avizării unor evenimente asigurate în baza asigurărilor facultative de locuințe, rezultă că puțin peste 4% au fost plătite ca urmare a producerii riscului de incendiu. Cu toate acestea, impactul financiar pe care l-ar fi putut avea asupra bugetului unei familii nu este de neglijat.

De altfel, amintim faptul că incendiul este riscul care a produs cele mai mari daune în România, având în vedere că 40 din primele cele mai mari 50 de despăgubiri achitate anul trecut de asigurătorii Membri ai UNSAR în baza asigurărilor facultative de locuințe au fost ca urmare a pagubelor provocate  de incendii. Valoarea acestora se ridică la 9,5 milioane de lei, în creștere cu 3,7% față de 2020.

În țara noastră se produc nu mai puțin de 19 incendii/zi care afectează locuințele, potrivit celui mai nou raport al Inspectoratului pentru Situații de Urgență. Aceste cifre ne arată că incendiile rămân o amenințare importantă pentru locuințele și implicit, pentru bugetele noastre. Dar o asigurare potrivită pentru locuința noastră ne oferă protecție financiară în cazul producerii unor evenimente neprevăzute, cum ar fi: incendii, explozii, furtuni, inundații, furturi, avarierea instalațiilor interioare de apă, daunele produse vecinilor și multe altele.

Adrian Marin

Președinte UNSAR

De altfel, incendiul rămâne, totodată, riscul de care românii se tem cel mai mult. 56% dintre respondenții unui studiu sociologic realizat de UNSAR împreună cu IRES clasează incendiul pe primul loc în ierarhia riscurilor care le-ar putea afecta locuințele.

Pentru a fi protejați în cazul unui incendiu, proprietarii locuințelor pot achiziționa o asigurare facultativă, cu condiția ca, în prealabil, să aibă încheiată o asigurare obligatorie, PAD, conform legii. Polița PAD acoperă riscurile catastrofale de cutremur, inundație și alunecare de teren, până la limita de 20.000 EUR / 10.000 EUR (în funcție de tipul construcției).

În schimb, o asigurare facultativă oferă o protecție mai extinsă deoarece acoperă, în plus, riscuri precum incendiul, explozia, furtuna, vijelia, furtul sau vandalismul – la sume asigurate care corespund valorii reale a locuinței. Acesteia i se pot atașa si clauze suplimentare, cum ar fi pentru: avariile instalațiilor interioare ale clădirii, daunele bunurilor electronice/electrocasnice, ale bunurilor casabile, servicii de asistență la domiciliu pentru evenimente accidentale, daunele produse terțelor persoane (vecinilor) etc.

Despre UNSAR
Înființată în 1994, UNSAR – Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România reprezintă 20 de companii de profil. Acestea dețin o pondere de aproximativ 90% din piața locală de asigurări. Activitatea UNSAR are drept obiectiv apărarea și reprezentarea intereselor asigurătorilor și reasigurătorilor din România, participarea la îmbunătățirea cadrului legislativ în domeniul asigurărilor, promovarea activității de asigurări în România și a dezvoltării durabile a industriei de profil pe plan intern și internațional. Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al Federației Asigurătorilor și Reasigurătorilor Europeni – Insurance Europe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI NOI ȘTIRI

EDITORIALE, COMENTARII

BAROMETRUL MEDIULUI DE AFACERI

Articolele din aceeași categorie

Ghid Practic privind Protecția Informațiilor Clasificate

Introducere Protecția informațiilor clasificate este esențială pentru securitatea națională și integritatea instituțiilor. Acest ghid oferă recomandări și măsuri esențiale pentru gestionarea și protejarea acestor informații...

Piața Muncii în 2025: Provocări și Oportunități

Piața muncii în 2025 este marcată de schimbări profunde. Pe de o parte, anumite sectoare, precum IT-ul, se confruntă cu dificultăți, iar angajații caută soluții alternative. Pe de altă parte, domenii emergente, precum industria verde, oferă noi oportunități de angajare. Cu o competiție crescută și o dinamică în continuă schimbare, atât angajatorii, cât și angajații trebuie să se adapteze pentru a rămâne relevanți pe piața muncii.

IMM-urile din România se confruntă cu provocări majore: inflația, digitalizarea și lipsa forței de muncă

Mediul de afaceri din România traversează o perioadă de transformări semnificative, iar întreprinderile mici și mijlocii (IMM) se află în fața unor provocări importante. Potrivit unui raport recent al Consiliului Național al IMM-urilor, principalele dificultăți cu care se confruntă antreprenorii sunt inflația ridicată, tranziția către digitalizare și deficitul de forță de muncă.

Protecția Fermierilor împotriva Practicilor Comerciale Neloiale

implementarea acestor măsuri reprezintă un pas important în sprijinul fermierilor și al producătorilor mici, reducând dezechilibrele comerciale și creând un lanț de aprovizionare mai corect și mai transparent.

Noile Reglementări privind Ambalajele și Impactul lor asupra Mediului de Afaceri

În contextul noilor politici europene privind sustenabilitatea, Uniunea Europeană a introdus reguli stricte pentru gestionarea ambalajelor și reducerea deșeurilor de ambalaje. Aceste măsuri au...

Impactul Ordonanței de Urgență nr. 156/2024 asupra mediului de afaceri din România

Ordonanța de Urgență nr. 156/2024 reprezintă o schimbare majoră în peisajul fiscal românesc. Deși scopul său este de a alinia regimul fiscal intern cu cerințele bugetare și europene, efectele asupra companiilor pot fi semnificative. Este esențial ca antreprenorii și managerii să analizeze atent impactul acestor modificări și să își ajusteze strategiile financiare pentru a rămâne competitivi în acest nou context legislativ.