În urma parteneriatului încheiat cu SelfPay, lider al pieței de terminale de tip self-service, în unitățile CEC Bank din toată țara vor fi instalate 382 stații de plată care vor prelua o parte dintre atribuțiile casierilor. Astfel, clienții băncii vor putea efectua operațiuni precum servicii de plată de tip reîncărcare electronică a cartelelor de telefon mobil, încasări contravaloare facturi, rate, taxe și alte servicii.
„O preocupare majoră a CEC Bank o reprezintă, în acest moment, adaptarea activității la cerințele tehnice și organizatorice impuse de competiția pe linia digitalizării. Prin parteneriatul cu SelfPay, banca noastră face un nou pas în această direcție și își automatizează casieriile, oferind clienților posibilitatea de a efectua plățile într-un mod simplu și rapid”, a declarat Radu Grațian Ghețea, Președinte – Director General CEC Bank.
„Parteneriatul încheiat cu CEC Bank face parte din strategia de dezvoltare pe termen mediu și lung a SelfPay. În mod obișnuit, băncile din România fac investiții masive în automatizarea proceselor, instalând, printre altele, roboței sub diverse denumiri și forme care preiau atribuțiile casieriilor. CEC Bank a ales să automatizeze casieriile folosind cea mai bună tehnologie self-service de pe piață, printr-un parteneriat cu SelfPay. Astfel, celor deja peste 3.000 de stații de plată SelfPay de pe teritoriul întregii țări se vor adăuga și stațiile de plată CEC Bank, la care clienții băncii vor putea efectua cu ușurință plățile obișnuite într-o manieră cu adevărat simplă și rapidă”, a declarat Adrian Badea, CEO al SelfPay.
Primele stații de plată sunt deja instalate și disponibile în rețeaua CEC Bank din București, urmând ca procesul de extindere să continue rapid la nivel național. CEC Bank dispune de cea mai extinsă rețea teritorială, ce include 1.022 unități, din care 480 sunt situate în mediul rural.
Stațiile de plată SelfPay adună într-un singur loc plățile de facturi și achiziționarea de servicii, toate acestea prin doar câteva atingeri de ecran. Indiferent de metoda de plată, clienții SelfPay au acces 24/7 la tehnologie modernă și servicii de cea mai bună calitate. Rețeaua SelfPay cuprinde în prezent 3.000 de stații de plată, amplasate în peste 750 de localități din țară, iar la finalul anului 2018 va ajunge la 4.000, în crestere cu 38% față de anul 2017.
Compania pune la dispoziția clienților mai mult de 100 de servicii, printre care se numără: plăți facturi, rovinieta, rate credit, plăți întreținere, reîncărcare eletronică, plați online, e-money, donații, bilete de tren și bilete la spectacole.
Despre CEC Bank
CEC Bank este o banca comercială universală competitivă, cu un portofoliu variat de produse și servicii de calitate: credite pentru persoane juridice și persoane fizice, depozite, carduri, scrisori de garanție, produse de trezorerie, programe finanțate extern, fonduri europene, servicii de Internet Banking, Phone Banking și Mobile Banking. În conformitate cu misiunea CEC Bank, finanțarea IMM-urilor, agriculturii și autorităților administrațiilor publice locale reprezintă principala preocupare a băncii, fără a neglija însă relația cu populația din România. Mai multe detalii despre produsele CEC Bank se pot obține în orice unitate a băncii, apelând gratuit numărul de telefon 0.800.800.848 sau accesând site-ul www.cec.ro.
Despre SelfPay
SelfPay detine cea mai mare retea de statii de plata de tip self-service, acestea fiind amplasate in peste 750 de localitati din tara. Statiile de plata SelfPay pot fi gasite in marile retele de retail, universitati, centre comerciale, piete, benzinarii si magazine de proximitate. Prin statiile de plata SelfPay pot fi efectuate plati cu numerar pentru o gama larga de produse si servicii: plati facturi, rovinieta, reincarcare cartele prepaid, plati online, moneda virtuala, bilete de tren, bilete la spectacole si multe altele. Pentru mai multe informatii despre SelfPay, accesați www.selfpay.ro.