Asociația Oamenilor de Afaceri Moldoveni de Pretutindeni (AOAMP), în colaborare cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului din Republica Moldova și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale din România (MADR), a deschis seria de sesiuni regionale pentru sectorul agroalimentar din cadrul proiectului „Parteneriat pentru dezvoltarea durabilă a mediului rural din România și Republica Moldova”.
„Provocările și oportunitățile sectorului agroalimentar din România și Republica Moldova discutate la Cahul. În data de 23 iulie 2019 Alexandru Țachianu, secretar de stat în cadrul MADR, a participat la deschiderea seriei de sesiuni regionale. A fost prezent, de asemenea, Iurie Ușurelu, secretar general de stat al Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului din Republica Moldova”, arată un comunicat transmis miercuri de MADR.
Ce obiective și-au propus moldovenii și românii
Scopul acestui eveniment a fost inițierea și dezvoltarea cooperării dintre fermierii și antreprenorii celor două state vecine, facilitarea schimbului de cunoștințe și crearea de conexiuni pentru parteneriate publice private precum și valorificarea oportunităților de investiții în agricultură, cu sprijinul experților din ministerele de resort.
În urma discuțiilor au fost identificate obiective comune precum: sprijinirea micilor fermieri în crearea de piețe de desfacere pentru valorificarea produselor, necesitatea de a asigura populației produse agroalimentare competitive, garantarea siguranței alimentare, dimensionarea producției în condițiile globalizării.
„În cadrul intervențiilor susținute s-a agreat continuarea dialogului instituțional în beneficiul fermierilor, experiența europeană a României dar și a Republicii Moldova contribuind la punerea bazei pentru o agricultură performantă în regiune”, se mai arată în comunicat.
Despre AOAMP
Asociația Oamenilor de Afaceri Moldoveni de Pretutindeni (AOAMP) este o organizație ne-guvernamentală, non-profit și apolitică, constituită în 2016 ca răspuns la necesitatea formării și consolidării unui mediu de afaceri transparent, prosper și durabil pentru antreprenorii originari din Republica Moldova, care desfășoară activități economice oriunde în lume
Scopul asociației este de a contribui la consolidarea ecosistemului antreprenorial din Republica Moldova și România și de a promova interesele antreprenorilor în general și a membrilor AOAMP în particular.
AOAMP reprezintă o platformă de colaborare, comunicare, informare și promovare pentru comunitatea de antreprenori și potențiali antreprenori moldoveni de pretutindeni și reprezintă o oportunitate inclusiv pentru tinerii antreprenori, prin asigurarea accesului la consiliere, pentru identificarea soluțiilor eficiente și pentru dezvoltarea inițiativelor proprii.




























