În teorie, Guvernul trebuie să poarte un dialog social cu reprezentanții mediului de afaceri, astfel încât proiectele sale 
normative să capete susținere din partea angajatorilor. Dar ce să vezi: România are o multitudine de „medii de afaceri”, astfel încât te întrebi – fără neapărat să ții partea cuiva – câți parteneri de dialog social are, de fapt, Executivul?
Instituțional vorbind, există Legea dialogului social (nr. 62/2011) potrivit căreia Guvernul intră într-un parteneriat direct cu sindicatele și cu patronatele care funcționează pe baza acestui normativ. Pe partea patronală, partenerul de dialog social, este – atenție – segmentul format din organizațiile constituite în acest temei legal. Dialogul social, cel în care Guvernul stă la nogocieri (și) cu partea patronală, are loc, așadar, numai cu asociațiile de angajatori formate pe baza legii 62.
Dar pe lângă aceste patronate mai există și alte grupuri de angajatori care nu fac parte din sistemul patronal, în sensul Legii 62. Pe de-o parte, există sistemul cameral (Camerele de Comerț și Industrie cu umbrela lor națională, CCIR) și, pe de altă parte, sunt diverse coaliții formate de investitori români și/sau străini, mai mici și/sau mai mari.
Cu cine să stea de vorbă Guvernul? Cu patronatele, federațiile și confederațiile constituite pe legea 62? Cu sistemul cameral? Cu celelalte diverse asociații de investitori? Sau cu toți?
Guvernele de până acum s-au comportat strict în litera legii față de „reprezentanții mediului de afaceri” și au discutat instituțional doar cu patronatele constituite pe legea 62. Cu celalte grupuri, guvernele au discutat, dar nu formal și nu, adică, la modul serios.
Mai e o problemă: Dacă iei de bune numai statisticile părții patronale, ar rezulta că acestea sunt reprezentative pentru cel puțin 130% din economie, angajați, cifre de afaceri și alți indicatori ai PIB. Pe de altă parte, vine și grupul investitorilor „nealiniați” legii 62, care revendică o altă pondere masivă în PIB. La rândul său, sitemul cameral revendică și el o anumită pondere în PIB. Altfel spus, dacă pui cap la cap toate revendicările reprezentanților „mediului de afaceri”, ajungi la un PIB de cel puțin două ori mai mare decât cel real – lucru despre care Revista Patronatelor va prezenta în curând un studiu amplu.
Și atunci, întrebăm din nou, cu cine să mai discute Guvernul? Cu patronatele constituite pe legea 62 – care, într-o majoritate covârșitoare, abia dacă își pot pune la punct un site pe internet sau măcar un minim de angajați executivi (dar, de cealaltă parte, revendică ponderi incomensurabile în PIB)? Sau cu celelalte asociații – care sunt nealiniate din punct de vedere patronal/normativ, dar care amenință că vor organiza conferințe de presă pentru a determina Guvernul să le asculte glasul? Despre ce dialog social vorbim?
Așa cum am mai arătat, este limpede că mediul de afaceri trebuie consultat atunci când Guvernul pregătește schimbări legislative și este destructivă lipsa de consistență a mișcării patronale. Dar iată că tocmai Guvernul are de-a face cu mai multe „medii de afaceri”.
