25.6 C
București
vineri, 12 septembrie, 2025

Alertă fiscală: Mai sunt două zile de depunere a Declarației Unice și a Cererii pentru donația de 2%/3,5%

Dată:

Agenția Națională de Administrare Fiscală – ANAF – reamintește contribuabililor că termenul limită de depunere a Declarației Unice de impozitare este 31 iulie 2019. De asemenea, 31 iulie este și termenul de depunere a Formularului 230 – Cererea prin care sunt desemnați beneficiarii donației de 2% sau 3,5% din impozitul pe venituri.

Prin Declarația Unică se declară, după caz:
– impozitul pe veniturile realizate din România sau/și din străinătate în anul 2018;
– impozitul pe venitul estimat a se realiza din România în anul 2019 sau impozitul aferent normei de venit;
– venitul estimat pentru încadrarea ca plătitor de contribuții sociale pentru anul 2019 și, după caz, contribuțiile sociale datorate în anul fiscal 2018.

Sunt vizate:
– persoanele fizice care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România sau/și din străinătate, care datorează impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii;
– persoanele fizice care nu realizează venituri și care optează pentru plata contribuției de asigurări sociale de sănătate.

Declarația se depune de către persoanele fizice pentru:
– declararea veniturilor realizate din România sau/și din străinătate în anul 2018;
– declararea impozitului pe venitul estimat/norma de venit a se realiza din România în anul 2019;
– declararea venitului estimat pentru încadrarea ca plătitor de contribuții sociale și, după caz, a declarării contribuțiilor sociale datorate în anul fiscal 2019.

Prevederi legislative relevante pentru Declarația Unică: Legea 227/2015 art.120,1201, art.122, art.123, art. 130 alin. (4) și art. 107 alin. (2), art. 151, art. 174, art. 180, OPANAF nr.49/2019, OUG nr. 15/2019.

Atenție la Formularul 230!

Tot pe 31 iulie 2019 este termen și pentru depunerea Cererii privind destinația sumei reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii și din pensii – Formular 230.

Formularul 230 se completează și se depune de către persoanele fizice care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor și/sau venituri din pensii din România, în următoarele situații, după caz:
a) dispun asupra destinației sumei reprezentând 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii și asimilate salariilor și/sau veniturile din pensii, pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii și a unităților de cult;
b) dispun asupra destinației sumei reprezentând 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii și asimilate salariilor și/sau veniturile din pensii, pentru acordarea de burse private, conform legii;
c) dispun asupra destinației sumei reprezentând 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii și asimilate salariilor și/sau veniturile din pensii, pentru susținerea entităților nonprofit și a unităților de cult, care sunt furnizori de servicii sociale acreditați cu cel puțin un serviciu social licențiat, în condițiile legii.

Formularul se depune și de către persoanele fizice care realizează venituri din salarii și/sau pensii din străinătate, impozabile în România, conform legii.

Prevederi legislative relevante pentru Formularul 230: Legea 227/2015 art. 79, art. 102, OPANAF nr. 50/2019, OUG nr. 15/2019.

Cum se depune Declarația Unică

Declarația unică se poate depune prin serviciul Spațiul Privat Virtual sau poate fi transmisă ANAF prin intermediul serviciului „Depunere declarații”, disponibil pe portalul www.e-guvernare.ro, pe baza unui certificat digital calificat.

De asemenea, „Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice se poate transmite și prin poștă sau se poate depune la sediul unităților fiscale”, precizează ANAF.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI NOI ȘTIRI

EDITORIALE, COMENTARII

BAROMETRUL MEDIULUI DE AFACERI

Articolele din aceeași categorie

Motivul real din spatele anulării alegerilor din decembrie 2024

deși susține că a avut „zero finanțare”, autoritățile – ANAF, AEP, SRI, DIICOT – au găsit suficiente indicii care contrazic această versiune: donații masive în bani cash și prin intermediari (inclusiv peste 1 ml­ € doar pe TikTok), plăți către influenceri, campanii coordonate online și cheltuieli mascate. Georgescu nu a răspuns concret în fața legii, invocând lipsa unei documentații complete, dar investigațiile și probele existente implică atât finanțare ilegală, cât și o deturnare a procesului electoral.

Ghid Practic privind Protecția Informațiilor Clasificate

Introducere Protecția informațiilor clasificate este esențială pentru securitatea națională și integritatea instituțiilor. Acest ghid oferă recomandări și măsuri esențiale pentru gestionarea și protejarea acestor informații...

Piața Muncii în 2025: Provocări și Oportunități

Piața muncii în 2025 este marcată de schimbări profunde. Pe de o parte, anumite sectoare, precum IT-ul, se confruntă cu dificultăți, iar angajații caută soluții alternative. Pe de altă parte, domenii emergente, precum industria verde, oferă noi oportunități de angajare. Cu o competiție crescută și o dinamică în continuă schimbare, atât angajatorii, cât și angajații trebuie să se adapteze pentru a rămâne relevanți pe piața muncii.

IMM-urile din România se confruntă cu provocări majore: inflația, digitalizarea și lipsa forței de muncă

Mediul de afaceri din România traversează o perioadă de transformări semnificative, iar întreprinderile mici și mijlocii (IMM) se află în fața unor provocări importante. Potrivit unui raport recent al Consiliului Național al IMM-urilor, principalele dificultăți cu care se confruntă antreprenorii sunt inflația ridicată, tranziția către digitalizare și deficitul de forță de muncă.

Protecția Fermierilor împotriva Practicilor Comerciale Neloiale

implementarea acestor măsuri reprezintă un pas important în sprijinul fermierilor și al producătorilor mici, reducând dezechilibrele comerciale și creând un lanț de aprovizionare mai corect și mai transparent.

Noile Reglementări privind Ambalajele și Impactul lor asupra Mediului de Afaceri

În contextul noilor politici europene privind sustenabilitatea, Uniunea Europeană a introdus reguli stricte pentru gestionarea ambalajelor și reducerea deșeurilor de ambalaje. Aceste măsuri au...