20.7 C
București
luni, 27 martie, 2023

Atenție, întreprinzători! Luni, 18 martie, expiră termenul de actualizare a obiectului de activitate al PFA și al întreprinderilor individuale la Registrul Comerțului

Dată:

Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) a avertizat în repetate rânduri că la data de 18 martie 2019  începe radierea din registrul comerțului a persoanelor fizice autorizate (PFA) și a întreprinderilor individuale (II) care nu și-au actualizat obiectul de activitate conform Legii nr. 182/2016.

 „Potrivit prevederilor art. II alin. (6) din Legea nr. 182/2016 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, ONRC radiază din oficiu, în termen de 60 de zile de la  împlinirea celor 2 ani de la data intrării în vigoare a legii, persoanele fizice autorizate şi întreprinderile individuale al căror număr de clase de activităţi prevăzute de codul CAEN incluse în obiectul de activitate este mai mare decât cel impus de actul normativ menționat”, a atenționat instituția.

Iar termenul de 60 de zile, indicat mai sus, se împlinește la data de 18 martie 2019.

Ce întreprinzători sunt vizați

Potrivit art. II alin. (1) din Legea nr. 182/2016, în termen de 2 ani de la intrarea în vigoare, persoanele fizice autorizate şi întreprinderile individuale al căror număr de clase de activităţi prevăzute de codul CAEN incluse în obiectul de activitate este mai mare decât cel prevăzut de prevederile legale în vigoare (5 clase de activități prevăzute de codul CAEN pentru PFA și 10 clase de activități prevăzute de codul CAEN pentru II) „au obligația de a solicita oficiului registrului comerţului competent modificarea, în mod corespunzător, a menţiunilor din registrul comerţului referitoare la obiectul de activitate”.

În acest context, „vă facem cunoscut că cererile (formulare-tip) având ca obiect înregistrări în registrul comerțului, inclusiv cele privind modificarea obiectului de activitate al PFA/II și, după caz, înscrisurile doveditoare pot fi transmise/depuse de solicitanți prin: poștă, mijloace electronice, utilizând portalul de servicii online al Oficiului Național al Registrului Comerțului, https://portal.onrc.ro (cu semnătură electronică extinsă), respectiv direct la sediul oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunalul în raza căruia PFA/II și-a stabilit sediul profesional”, a menționat ONRC.

Situația persoanelor fizice autorizate şi a întreprinderilor individuale care nu şi-au îndeplinit
obligaţia de modificare a obiectului de activitate la data de 23.01.2019
ALBA

PFA
II

ARAD

PFA
II

ARGES

PFA
II

BACAU

PFA
II

BIHOR

PFA
II

BISTRITA-NASAUD

PFA
II

BOTOSANI

PFA
II

BRASOV

PFA
II

BRAILA

PFA
II

BUCURESTI

PFA
II

BUZAU

PFA
II

CALARASI

PFA
II

CARAS-SEVERIN

PFA
II

CLUJ

PFA
II

CONSTANTA

PFA
II

COVASNA

PFA
II

DIMBOVITA

PFA
II

DOLJ

PFA
II

GALATI

PFA
II

GIURGIU

PFA
II

GORJ

PFA
II

HARGHITA

PFA
II

HUNEDOARA

PFA
II

IALOMITA

PFA
II

IASI

PFA
II

ILFOV

PFA
II

MARAMURES

PFA
II

MEHEDINTI

PFA
II

MURES

PFA
II

NEAMT

PFA
II

OLT

PFA
II

PRAHOVA

PFA
II

SATU MARE

PFA
II

SALAJ

PFA
II

SIBIU

PFA
II

SUCEAVA

PFA
II

TELEORMAN

PFA
II

TIMIS

PFA
II

TULCEA

PFA
II

VASLUI

PFA
II

VALCEA

PFA
II

VRANCEA

PFA
II

Lista persoanelor fizice autorizate şi a întreprinderilor individuale care nu şi-au îndeplinit obligaţia de modificare a obiectului de activitate este publicată pe pagina de internet a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI NOI ȘTIRI

EDITORIALE, COMENTARII

BAROMETRUL MEDIULUI DE AFACERI

Articolele din aceeași categorie

O altfel de dezbatere în România: o televiziune online prezintă adevăruri neştiute despre conflictul din regiune

Scriitorul Calistrat Atudorei a găzduit sâmbătă seara la ROC TV o dezbatere curajoasă care sparge cenzura din România prezentând lucruri de obicei cenzurate şi...

Dezbatere despre energia şi siguranţa României

Emisiunea-dezbatere, intitulată ”Unde se înclină balanța războiului din Ucraina”, a fost dedicată celor mai arzătoare teme ale momentului: rachetele din Polonia, criza energetică și...

În ciuda contextului economic dificil, industria berii continuă să fie un stimul important pentru economia românească

 Marți, 18 octombrie, a avut loc a X-a ediție a evenimentului anual al industriei berii ”Berea Face Cinste României”, derulat sub titlul "Mai mult...

Lansarea proiectului DigiL@b+

Proiectul „DigiL@b+” este implementat în perioada octombrie 2022 – decembrie 2023 de către Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR) în parteneriat cu Blocul Național...

10 milioane de produse vândute și peste 55.000 de clienți în București și Ilfov într-un an de activitate

Lansat în 2021 cu o investiție de peste 5 milioane de euro în tehnologie, operațiuni și depozit propriu frigorific, Freshful a atras într-un an...

Ambasador CSR, echipa Groupama sprijină comunitățile locale

Pentru a avea o contribuție cât mai relevantă la nivelul comunităților și pentru a încuraja voluntariatul, Groupama, liderul pieței de asigurări din România, implementează...