11 C
București
sâmbătă, 1 aprilie, 2023

Centura Bucureştiului, proiect prioritar al CNAIR

Dată:

Centura Bucureştiului se află în diferite faze de execuţie, fiind parţial recepționată. Secţiunile A1- DN2 , DN 2- A2 şi centura de sud beneficiază de finanţare din fonduri europene nerambursabile pentru care se aplică principiul asigurării durabilităţii proiectelor cu finanţare europeană, respectiv monitorizarea pe parcursul implementării lor și ulterior, pe o perioadă de 5 ani de la finalizarea acestuia.

Monitorizarea va urmări pe această perioadă ca investiţia să nu sufere modificări substanţiale, conform art. 57(1) din Regulamentul Consiliului UE 1083/2006 privind dispoziţiile generale referitoare la FEDR, FSE şi FC, şi anume modificări care rezultă dintr-o schimbare în natura proprietăţii asupra unui obiect din infrastructură sau care rezultă din încetarea activităţii productive. Drept urmare, la acest moment, nu există posibilitatea transferului centurii rutiere a municipiului Bucureşti din administrarea CNAIR S.A.

În prezent, este în derulare faza de actualizare a documentaţiilor pentru promovarea din fonduri nerambursabile a sectorului de sud a centurii, paralel cu derularea de către Banca Europeană de Investiţii (prin fonduri nerambursabile alocate CNAIR în cadrul Acordului de Asistență PASSA încheiat cu Ministerul Fondurilor Europene pentru proiectele cuprinse în portofoliul POIM 2014-2020) a unui studiu privind abordarea optimă a acestui
obiectiv – studiul ,,Drumuri Orbitale Bucureşti”.

Până la momentul stabilirii acestei strategii, CNAIR are în derulare următoarele proiecte pentru realizarea Centurii Bucureştiului:

 

În execuţie: Secţiunea A1- DN7, modernizare la 4 benzi, cu o lungime de 8.6 km (stadiul fizic actual 57%).

În procedură de licitaţie:

  • Centura Bucureşti, Sectorul cuprins între DN2-A2 lungime 11,4 km (termen limită pentru primire oferte 13.06.2017).
    Centura Bucureşti, Sectorul cuprins între DN2-A2 – acest obiectiv prevede execuţia lucrărilor pentru modernizarea a 11,524 km din Centura rutieră a municipiului Bucureşti, sectorul DN2 (km 12+300)- A2 (km 23+750). Principalul scop al acestui obiectiv constă în sporirea capacităţii de circulaţie prin trecerea de la 2 la 4 benzi – câte 2 pe sens, dar constă şi în eliminarea unor intersecţii la nivel prin realizarea unor noduri rutiere, a unor pasaje noi, precum şi reabilitarea pasajelor şi a podurilor existente.
  • Nodurile de la Centura de sud, intersecţie DN4 şi DJ 401 In 2.05.2017 a fost transmisă spre validare la ANAP documentaţia de atribuire pentru procedura de achziţie publică “Lărgire la 4 benzi a Centurii rutiere a municipiului Bucureşti Sud, între A2, km 23+600 şi A1 km 55+520” – Lot I: amenajare nod rutier CB – DN4 (Olteniţa) km 29+500 – km 33+190; Lot II Amenajare nod rutier CB – DJ401 (Berceni) km 33+190 – km 35+600.
    DJ401 (Berceni) – la intersecţia cu DJ 401, spre satul Berceni, şoseaua de centură trece la nivel, în timp ce pe deasupra va fi construit un sens giratoriu suspendat (asemănator cu cel de la Domneşti).
    DN4 – la intersecţie cu DN 4, spre Olteniţa, şoseaua de centură va trece la nivel pe sub un sens giratoriu suspendat pe care se va muta actualul DN4 (vor exista rampe de coborâre de pe giratoriul spuspendat către toate direcţiile şoselei de centură).
  • În perioada imediat următoare se va semna contractul cu antreprenorul pentru realizarea obiectivului Proiectare şi execuție Pasaj Suprateran pe DJ 602, Centura Bucureşti – Domneşti.

Conform Strategiei promovate de CNAIR SA, Ring 0 Bucureşti, zona de sud – va fi realizat la profil de autostrada.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI NOI ȘTIRI

EDITORIALE, COMENTARII

BAROMETRUL MEDIULUI DE AFACERI

Articolele din aceeași categorie

O altfel de dezbatere în România: o televiziune online prezintă adevăruri neştiute despre conflictul din regiune

Scriitorul Calistrat Atudorei a găzduit sâmbătă seara la ROC TV o dezbatere curajoasă care sparge cenzura din România prezentând lucruri de obicei cenzurate şi...

Dezbatere despre energia şi siguranţa României

Emisiunea-dezbatere, intitulată ”Unde se înclină balanța războiului din Ucraina”, a fost dedicată celor mai arzătoare teme ale momentului: rachetele din Polonia, criza energetică și...

În ciuda contextului economic dificil, industria berii continuă să fie un stimul important pentru economia românească

 Marți, 18 octombrie, a avut loc a X-a ediție a evenimentului anual al industriei berii ”Berea Face Cinste României”, derulat sub titlul "Mai mult...

Lansarea proiectului DigiL@b+

Proiectul „DigiL@b+” este implementat în perioada octombrie 2022 – decembrie 2023 de către Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR) în parteneriat cu Blocul Național...

10 milioane de produse vândute și peste 55.000 de clienți în București și Ilfov într-un an de activitate

Lansat în 2021 cu o investiție de peste 5 milioane de euro în tehnologie, operațiuni și depozit propriu frigorific, Freshful a atras într-un an...

Ambasador CSR, echipa Groupama sprijină comunitățile locale

Pentru a avea o contribuție cât mai relevantă la nivelul comunităților și pentru a încuraja voluntariatul, Groupama, liderul pieței de asigurări din România, implementează...