15.8 C
București
marți, 21 martie, 2023

CNAIR: În această noapte s-ar putea întrerupe serviciul Orange de plată a rovinietei și taxei de pod prin SMS

Dată:

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – CNAIR – anunță, într-un comunicat, că în noaptea de 23/24 august, între orele 23.00 și 05.00, „există posibilitatea ca emiterea rovinietelor și a peajelor (taxelor de pod) prin intermediul serviciului de mesagerie scurtă (SMS) să fie întreruptă în rețeaua de telefonie mobilă Orange Romania”.

Întreruprea serviciului ar putea avea loc „ca urmare a unor activități de mentenanță și îmbunătățiri în sistemele Orange”, menționează CNAIR.

În aceste condiții, „pentru a evita aplicarea unor sancțiuni contravenționale, în situația în care nu se reușește achitarea rovinietei/peajului prin SMS, clienții Orange au obligația de a achita tarifele prin intermediul celorlalte modalități puse la dispoziție de către CNAIR”, precizează administratorul rețelei rutiere.

Aceste variante sunt: www.erovinieta.ro (aplicația mobilă etarife), rețelele de telefonie – Vodafone, RCS, Telekom – și punctele de lucru ale distribuitorilor autorizați.

Informații suplimentare se regăsesc la următorul link: http://www.cnadnr.ro/ro/roviniete/cumpara-rovinieta-aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI NOI ȘTIRI

EDITORIALE, COMENTARII

BAROMETRUL MEDIULUI DE AFACERI

Articolele din aceeași categorie

O altfel de dezbatere în România: o televiziune online prezintă adevăruri neştiute despre conflictul din regiune

Scriitorul Calistrat Atudorei a găzduit sâmbătă seara la ROC TV o dezbatere curajoasă care sparge cenzura din România prezentând lucruri de obicei cenzurate şi...

Dezbatere despre energia şi siguranţa României

Emisiunea-dezbatere, intitulată ”Unde se înclină balanța războiului din Ucraina”, a fost dedicată celor mai arzătoare teme ale momentului: rachetele din Polonia, criza energetică și...

În ciuda contextului economic dificil, industria berii continuă să fie un stimul important pentru economia românească

 Marți, 18 octombrie, a avut loc a X-a ediție a evenimentului anual al industriei berii ”Berea Face Cinste României”, derulat sub titlul "Mai mult...

Lansarea proiectului DigiL@b+

Proiectul „DigiL@b+” este implementat în perioada octombrie 2022 – decembrie 2023 de către Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR) în parteneriat cu Blocul Național...

10 milioane de produse vândute și peste 55.000 de clienți în București și Ilfov într-un an de activitate

Lansat în 2021 cu o investiție de peste 5 milioane de euro în tehnologie, operațiuni și depozit propriu frigorific, Freshful a atras într-un an...

Ambasador CSR, echipa Groupama sprijină comunitățile locale

Pentru a avea o contribuție cât mai relevantă la nivelul comunităților și pentru a încuraja voluntariatul, Groupama, liderul pieței de asigurări din România, implementează...