6.3 C
București
luni, 17 martie, 2025

Crucea Roșie Română lansează campania națională de strângere de fonduri „România salvează România”

Dată:

Crucea Roșie Română lansează campania națională de strângere de fonduri „România salvează România” în cadrul căreia se pot dona 2 euro prin numărul special de SMS 8827, valabil în toate rețelele de telefonie mobilă din țară, fără costuri suplimentare, arată un comunicat transmis marți de organizație.

Donații pot fi făcute și prin intermediul site-ului Crucii Roșii Române – www.crucearosie.ro – sau direct în contul campaniei RO59BRDE410SV24517324100 (Lei), deschis la BRD Agenția Piața Romană.

În aceste vremuri incerte, știm sigur un lucru: bunătatea și solidaritatea ne fac mai puternici. Pandemia COVID19 este o urgență de sănătate globală care afectează viața și programul zilnic al fiecărei persoane. Am credința că fiecare dintre noi poate ajuta la înfrângerea acestui virus. Este timpul să fim uniți, este timpul să ne implicăm. Salvarea vine de la noi. România salvează România!
Iuliana Tudor, ambasador al Crucii Roșii Române

La ce vor folosi donațiile

Crucea Roșie precizează că donațiile colectate vor fi utilizate pentru:
– dotarea unităților sanitare de pe întreg teritoriul României cu aparatură medicală și materiale de strictă necesitate în tratarea persoanelor infectate COVID-19
– ajutor cu materiale de protecție pentru personalul angajat din instituțiile care asigură permanență  în cadrul instituțiilor din subordinea MAI, MApN, MS
– ajutor cu pachete alimentare și pachete igienice pentru persoanele vulnerabile aflate în izolare la domiciliu, în limita resurselor disponibile, și în strânsă legătură cu autoritățile locale
– ajutor pentru centrele de carantină din țară, în limita resurselor disponibile, și în strânsă legătură cu autoritățile locale.

Încă de la începutul acestei perioade de criză, Crucea Roșie Română s-a aflat, conform mandatului său, în colaborare permanentă cu autoritățile naționale și locale și a oferit sprijin logistic, uman și material pentru a consolida răspunsul acestora în pandemia COVID-19.

Prin contribuția tuturor, vom putea ajuta unitățile sanitare și vom sprijini cât mai multe persoane vulnerabile care se confruntă cu dificultăți materiale severe și fac față cu greu acestei perioade de stres. Este momentul să ne implicăm și să fim responsabili pentru viitorul acestei țări. România salvează România.
Ioan Silviu Lefter, director general Crucea Roșie Română

Crucea Roșie în sprijunul luptei cu coronavirus

Până în prezent Crucea Roșie Română:
– a primit de la persoane juridice donații în bani în valoare de 2.600.000 de euro și a achiziționat 375.000 de mănuși de protecție, 300 de combinezoane, 1.130 de litri de dezinfectanți care s-au distribuit la nivel național prin intermediul filialelor sale
– a demarat achiziții pentru: 10 aparate de testare rapidă COVID19, 300 de kituri pentru aparatele de testare rapidă cu care se pot testa 7.000 de persoane, 5 ventilatoare mecanice, 1.000.000 de măști de protecție
– a primit materiale de igienă în valoare de 72.000 de euro, pe care le-a distribuit, prin intermediul filialelor sale, la centrele de carantină, unități medicale, persoane vulnerabile aflate in izolare/autoizolare, însumând peste 5.500 de pachete cu produse de igienă
– pentru 5 centre de carantină (județele Timiș, Satu-Mare, Sălaj, Vrancea și în București), a asigurat din depozitele proprii produse de igienă, apă, lenjerii, produse de curățenie, paturi, pături, și alte materiale de strictă necesitate
– prin intermediul programului Banca de Alimente și al donațiilor de la furnizori, au fost colectate și  distribuite persoanelor vulnerabile aflate în carantină și/sau autoizolare, peste 300 de pachete cu alimente de bază de 12 kg în valoare de  90 de lei fiecare și 200.000 de iaurturi.

Cu sprijinul Guvernului României, Crucea Roșie Română implementează o campanie națională de informare și conștientizare a populației pentru limitarea răspândirii pe teritoriul României a noului coronavirus.
Au fost astfel tipărite 250.000 de broșuri informative, 20.000 de afișe care au fost distribuite la nivel național în mediul urban și rural cu sprijinul voluntarilor.

În colaborare cu UNICEF România, Crucea Roșie a elaborat materiale de informare pentru copii și părinți cu privire la COVID19, care au fost postate pe site-urile www.crucearosie.ro și www.unicef.org/romania.

Crucea Roșie Română îndeamnă populația să respecte indicațiile autorităților și să se informeze din surse sigure:
www.stirioficiale.ro
www.crucearosie.ro
www.ms.ro
www.dsu.mai.gov.ro
www.insp.gov.ro

„De 144 de ani, Crucea Roșie Română a fost alături de populație, în prima linie a asistenței umanitare, în cele mai dificile perioade – inclusiv două războaie mondiale. Pandemia coronavirus de acum nu face excepție. Încercăm prin toate mijloacele să venim în ajutorul tuturor categoriilor sociale afectate de pandemie. Avem nevoie de ajutorul tuturor celor care pot susține acțiunile noastre umanitare”, a mai transmis Crucea Roșie Română.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI NOI ȘTIRI

EDITORIALE, COMENTARII

BAROMETRUL MEDIULUI DE AFACERI

Articolele din aceeași categorie

Ghid Practic privind Protecția Informațiilor Clasificate

Introducere Protecția informațiilor clasificate este esențială pentru securitatea națională și integritatea instituțiilor. Acest ghid oferă recomandări și măsuri esențiale pentru gestionarea și protejarea acestor informații...

Piața Muncii în 2025: Provocări și Oportunități

Piața muncii în 2025 este marcată de schimbări profunde. Pe de o parte, anumite sectoare, precum IT-ul, se confruntă cu dificultăți, iar angajații caută soluții alternative. Pe de altă parte, domenii emergente, precum industria verde, oferă noi oportunități de angajare. Cu o competiție crescută și o dinamică în continuă schimbare, atât angajatorii, cât și angajații trebuie să se adapteze pentru a rămâne relevanți pe piața muncii.

IMM-urile din România se confruntă cu provocări majore: inflația, digitalizarea și lipsa forței de muncă

Mediul de afaceri din România traversează o perioadă de transformări semnificative, iar întreprinderile mici și mijlocii (IMM) se află în fața unor provocări importante. Potrivit unui raport recent al Consiliului Național al IMM-urilor, principalele dificultăți cu care se confruntă antreprenorii sunt inflația ridicată, tranziția către digitalizare și deficitul de forță de muncă.

Protecția Fermierilor împotriva Practicilor Comerciale Neloiale

implementarea acestor măsuri reprezintă un pas important în sprijinul fermierilor și al producătorilor mici, reducând dezechilibrele comerciale și creând un lanț de aprovizionare mai corect și mai transparent.

Noile Reglementări privind Ambalajele și Impactul lor asupra Mediului de Afaceri

În contextul noilor politici europene privind sustenabilitatea, Uniunea Europeană a introdus reguli stricte pentru gestionarea ambalajelor și reducerea deșeurilor de ambalaje. Aceste măsuri au...

Impactul Ordonanței de Urgență nr. 156/2024 asupra mediului de afaceri din România

Ordonanța de Urgență nr. 156/2024 reprezintă o schimbare majoră în peisajul fiscal românesc. Deși scopul său este de a alinia regimul fiscal intern cu cerințele bugetare și europene, efectele asupra companiilor pot fi semnificative. Este esențial ca antreprenorii și managerii să analizeze atent impactul acestor modificări și să își ajusteze strategiile financiare pentru a rămâne competitivi în acest nou context legislativ.