Deși mai mult de 80% dintre români susțin că știu ce trebuie să facă pentru a se proteja în cazul producerii unui seism, doar 28% dețin un kit de prim-ajutor pentru cutremur, arată cea mai recentă cercetare sociologică realizată de UNSAR împreună cu IRES.
Potrivit sondajului, cutremurul reprezintă unul dintre principalele riscuri pe care românii le percep drept posibile în cazul locuințelor lor. Astfel, într-un clasament al riscurilor de care populația se teme cel mai mult, incendiile se situează pe primul loc (55%), urmate de cutremur (50%), furtună/vijelie (35%), explozie (27%), inundații (24%), furt din locuințe (20%) și alunecări de teren (14%). Toate aceste riscuri pot fi acoperite de către asigurările facultative de locuințe. Tocmai de aceea este în interesul oricărui proprietar să-și protejeze căminul și familia, alegând cele mai potrivite soluții de asigurare.
România este unul dintre statele europene cele mai expuse la riscul de cutremur. În contextul în care luna viitoare se împlinesc 82 de ani de la primul mare cutremur produs în România modernă, 10 noiembrie 1940, este cu atât mai important pentru fiecare dintre noi să știe cum poate fi mai bine protejat financiar, încheind o poliță de asigurare a locuinței.
Alexandru Ciuncan
Președinte și Director General al UNSAR
În mod paradoxal, deși suntem țara europeană cu cei mai mulți proprietari de locuințe, doar 20% din fondul locativ este protejat printr-o asigurare obligatorie PAD, care acoperă cele 3 riscuri catastrofale: cutremur, inundații și alunecări de teren. Totodată, doar 17% din locuințele din România sunt asigurate facultativ. Aceste polițe protejează împotriva mai multor riscuri, suplimentar față de PAD, cum ar fi incendiu, explozie, căderi de corpuri, vandalism, inundații de la vecini etc.
În acest context, asigurătorii din România vor continua să fie din ce în ce mai aproape de proprietarii de locuințe, oferindu-le mai multe informații utile care să-i ajute să ia decizii informate cu privire la protejarea bunurilor și a bugetului familiei, printr-un nou demers de comunicare: #sigurACASĂ.
Despre UNSAR
Înființată în 1994, UNSAR – Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România reprezintă 20 de companii de profil. Acestea dețin o pondere de aproximativ 90% din piața locală de asigurări. Activitatea UNSAR are drept obiectiv apărarea și reprezentarea intereselor asigurătorilor și reasigurătorilor din România, participarea la îmbunătățirea cadrului legislativ în domeniul asigurărilor, promovarea activității de asigurări în România și a dezvoltării durabile a industriei de profil pe plan intern și internațional. Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al Federației Asigurătorilor și Reasigurătorilor Europeni – Insurance Europe.
Despre IRES
Înființat în 2009, Institutul Român pentru Evaluare și Strategie– IRES activează pe piața de cercetare din România și funcționează ca un think tank independent, o parte dintre studiile și proiectele pe care le dezvoltăm fiind dedicate optimizării politicilor publice în diferite domenii ale societății românești. „Suntem una dintre cele mai mari companii românești de cercetare de piață și oferim soluții integrate pentru clienții noștri – organizații multinaționale, naționale și locale, instituții și organizații din România, dar și din străinătate– care înțeleg valoarea cercetării în evoluția lor pe termen lung. IRES este membru al ESOMAR (European Society for Opinion and Marketing Research) și ne realizăm activitatea la cele mai înalte standarde profesionale, respectând practicile internaționale în acest domeniu.