14.1 C
București
vineri, 31 martie, 2023

Finanțări agricole nerambursabile: AFIR are bani pentru pomicultură, procesare, infrastructură rurală și cooperare

Dată:

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale – AFIR –  reamintește solicitanților de fonduri europene nerambursabile că în această perioadă sunt deschise mai multe sesiuni de primire a cererilor de finanțare prin intermediul unor submăsuri (sM) din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2020).

Potrivit AFIR, o primă oportunitate o reprezintă investițiile în sectorul pomicol, prin sM 4.1a.

„Până în prezent, s-au depus 28 de proiecte de investiții în valoare de aproximativ 23,7 milioane de euro. Fondurile disponibile pentru depunere sunt în valoare de peste 74,4 milioane de euro și pot fi solicitate până la data de 15 august 2019, dacă nu se epuizează până atunci ca urmare a cererilor de finanțare primite”, arată un comunicat transmis luni de AFIR.

În această perioadă sunt deschise mai multe sesiuni de primire a cererilor de finanțare prin intermediul PNDR 2020. Cei care doresc să investească în agricultură și în dezvoltarea mediului rural mai au la dispoziție fonduri pentru sectorul pomicol, pentru procesare, pentru cooperare, pentru infrastructura de irigații, iar în arealul ITI Delta Dunării fonduri pentru infrastructura de bază și pentru investiții asociate patrimoniului cultural. Recomand solicitanților să întocmească cu atenție întreaga documentație de depunere și, dacă au nevoie de informații suplimentare, să se adreseze experților Agenției pentru clarificări, astfel încât să depună proiecte bune, cu șanse mari de a se concretiza în investiții utile mediului rural.
Adrian Chesnoiu, directorul general al AFIR

Sesiune deschisă pentru modernizarea unităților de procesare

Investițiile în modernizarea unităților de procesare sunt finanțate, în această perioadă, prin intermediul schemei GBER aferentă submăsurii 4.2.

Fondurile disponibile pentru depunerea proiectelor, până la data de 30 iunie 2019, sunt în valoare de aproximativ 29,6 milioane de euro.

Infrastructura de irigații, până cel târziu pe 31 august

O altă linie de finanțare prin intermediul căreia AFIR primește cereri de finanțare este sM 4.3, componenta de infrastructură de irigații, pentru care s-au depus, până în acest moment, 12 proiecte în valoare de 11,8 milioane de euro.

Solicitanții interesați pot depune proiecte în limita plafonului de 288 de milioane de euro, până în data de 31 august 2019, în limita fondurilor disponibile.

Sunt bani și pentru investițiile în Delta Dunării

AFIR mai precizează că, începând cu 21 ianuarie și până la 30 aprilie 2019 (sau până la epuizarea fondurilor alocate), primește solicitări de finanțare pentru investiții în infrastructura de bază și patrimoniu cultural din arealul ITI Delta Dunării. Astfel, prin intermediul sM 7.2 Investiţii în crearea şi modernizarea infrastructurii de bază la scară mică s-a depus un proiect pentru infrastructura educațională, în valoare de 277.174 euro. Plafonul disponibil pentru finanțarea investițiilor prin sM 7.2 ITI – Delta Dunării se ridică la aproximativ 25 de milioane de euro.

Totodată, se pot depune cereri de finanțare în limita plafonului de 7,4 milioane de euro pentru investiții asociate cu protejarea patrimoniului cultural din zona ITI – Delta Dunării, prin intermediul sM 7.6.

Fonduri pentru grupurile operaționale

Cei interesați pot depune cereri de finanțare prin intermediul submăsurilor 16.1 și 16.1a Sprijin pentru înființarea și funcționarea grupurilor operaționale, dezvoltarea de proiecte pilot, produse și procese în sectorul agricol și în cel pomicol.

Alocarea financiară aferentă celor două linii de finanțare este de aproximativ 12,5 milioane de euro și este disponibilă până la data de 10 aprilie 2019 pentru 16.1 și 15 martie 2019 pentru 16.1a.

„Precizăm că până acum au fost depuse 12 proiecte în valoare de peste 4 milioane de euro prin sM 16.1”, menționează AFIR.

Sprijin pentru lanțurile de aprovizionare

Până la 30 aprilie 2019, AFIR acordă sprijin financiar din fonduri europene pentru cooperarea orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectorul agricol și cel pomicol, prin sM 16.4 și 16.4a.

Alocarea financiară cumulată pentru cele două sectoare este de peste 11,4 milioane de euro.

Cererile de finanțare se depun online

Cererile de finanțare se depun online pe pagina de internet a Agenției, www.afir.info până la data limită stabilită în anunțul de lansare aferent fiecărei sesiuni sau până la epuizarea fondurilor disponibile.

Pentru întocmirea documentației necesare obținerii finanțării, solicitanții de fonduri europene, nerambursabile au la dispoziție Ghidul solicitantului, care poate fi consultat gratuit pe site-ul Agenției, la secțiunea „Investiții PNDR” în pagina dedicată fiecărei submăsuri în parte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI NOI ȘTIRI

EDITORIALE, COMENTARII

BAROMETRUL MEDIULUI DE AFACERI

Articolele din aceeași categorie

O altfel de dezbatere în România: o televiziune online prezintă adevăruri neştiute despre conflictul din regiune

Scriitorul Calistrat Atudorei a găzduit sâmbătă seara la ROC TV o dezbatere curajoasă care sparge cenzura din România prezentând lucruri de obicei cenzurate şi...

Dezbatere despre energia şi siguranţa României

Emisiunea-dezbatere, intitulată ”Unde se înclină balanța războiului din Ucraina”, a fost dedicată celor mai arzătoare teme ale momentului: rachetele din Polonia, criza energetică și...

În ciuda contextului economic dificil, industria berii continuă să fie un stimul important pentru economia românească

 Marți, 18 octombrie, a avut loc a X-a ediție a evenimentului anual al industriei berii ”Berea Face Cinste României”, derulat sub titlul "Mai mult...

Lansarea proiectului DigiL@b+

Proiectul „DigiL@b+” este implementat în perioada octombrie 2022 – decembrie 2023 de către Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR) în parteneriat cu Blocul Național...

10 milioane de produse vândute și peste 55.000 de clienți în București și Ilfov într-un an de activitate

Lansat în 2021 cu o investiție de peste 5 milioane de euro în tehnologie, operațiuni și depozit propriu frigorific, Freshful a atras într-un an...

Ambasador CSR, echipa Groupama sprijină comunitățile locale

Pentru a avea o contribuție cât mai relevantă la nivelul comunităților și pentru a încuraja voluntariatul, Groupama, liderul pieței de asigurări din România, implementează...