Apă plată pe viață, excursii de 5 stele la Malta, TVA cadou etc. Acestea sunt câteva dintre ofertele care îi așteaptă pe vizitatorii tIMOn
• 300 de ansambluri rezidențiale cu peste 30.000 unități locative
• Exclusiv la tIMOn : MD Properties Dubai, cea mai mare agenție din Qatar
• Prețuri între 19.000 € si 3.000.000 €
• Cei mai mari dezvoltatori vin doar la tIMOn: GVI Town by Gindi, Nusco, GranVia, Zaccaria, Prohill, Hercesa, precum și agențiile cu cele mai mari portofolii : Coldwell Banker si Imoteca Residential Experts
• Cel mai mare număr de locuințe noi înregistrat de un târg imobiliar vreodată în România
• Apă plată pe viață la achiziția unui apartament la tIMOn
• Cum să plătești zero factura la întreținere: cursuri gratuite de sustenabilitate în timpul târgului
300 de ansambluri rezidențiale românești, cu aproximativ 30.000 de unități locative noi, precum și câteva mii de proprietăți în UK, Scoția, Bulgaria, Spania și Arabia Saudită totalizează această ediție tIMon. Cea mai ieftină locuință din târg este o garsonieră de 19.000 de euro în Pantelimon, iar cea mai scumpă este o casă cu 5 dormitoare și 840 mp, în valoare de 3 milioane de euro, în Dubai.
A XXXII-a ediție tIMOn are o tentă de internaționalizare. Suntem bucuroși că am reușit să reunim atât cei mai mari dezvoltatori din România, cât și dezvoltatori internaționali. Piața românească a atras tot mai mulți investitori, dar de acum înainte considerăm că și românii vor fi interesați de investiții în afara țării, așadar ofertele internaționale sunt bine-venite. Nu e globalizare, ci o evoluție firească
Vlad Vlăsceanu, director tIMOn
Oferte la tIMOn: piscină cadou, excursie în Malta și TVA cadou
Printre cele mai spectaculoase promoții desfășurate în perioada târgului, se numără o excursie de 5 stele oferită de Valetta Residence în orașul Valetta, capitala Maltei. Vizitatorii care își rezervă un apartament în ansamblu, se înscriu automat în tombola pentru un sejur de 7 zile pentru 2 persoane. Pentru iubitorii de liniște, Flamingo Park Corbeanca oferă o piscină cadou, pentru cei care se muta impreuna cu 4 prieteni. Mai mulți expozanți din târg au decis să ofere drept discount pentru perioada târgului valoarea TVA-ului, ofertele acestora rezultând într-un discount între 5 și 19%. Oferta se regăsește la Flamingo Park Corbeanca și North One by Heritage Estates.
15.000 euro reducere la casele din Shine Residence Corbeanca! Primii cumpărători ai acestui ansamblu proaspăt lansat la târg vor beneficia de această reducere iar reducere de 7% la GVI Town dacă aleg parter sau ultimul etaj. Locurile de parcare și boxele incluse în preț sunt oferte valabile pentru 20% dintre expozanții târgului, iar cumpărătorii Joya Residence primesc cadou vouchere de 2000 de euro de la Mobexpert.
În Dubai e mai scump
Exclusiv la tIMOn, agenția MDProperties Dubai, cea mai mare agenție din Qatar va prezenta un ansamblu rezidențial de 92 de vile, fiecare cu o suprafață de 850 mp, 5 dormitoare și 5 băi, grădină privată, lift și piscină. Ansamblul se construiește în cartierul Al Waab, aproape de Ramada Plaza și fiecare dintre case va depăși prețul de 3 milioane de euro. MD Properties vine la tIMon cu un portofoliu impresionant, incluzând locuințe atât în Arabia Saudită cât și în Europa, în special Anglia. MD Properties este cea mai mare agenție imobiliară din Qatar, fondată în 2010 și specializată atât în brokeraj, cât și în property&asset management, consultanță și servicii conexe.
Și pentru că din ce în ce mai mulți străini par să își croiască drum spre România, Imoteca The Residential Experts a creat un serviciu complex, dedicat exclusiv expaților. MD Properties oferă deasemenea servicii de relocare, în cazul în care există vizitatori ai târgului care vor să se mute în Dubai.
România este o țară fascinantă, surprinzătoare, plină de contraste și de frumuseți ascunse. Uneori poate fi derutant și frustrant, în special dacă este vorba de celebra birocrație. Sunt oferte multiple de locuințe, de școli și de locuri de relaxare, dar e greu pentru cineva din altă țară să aleagă. Știu prea bine, chiar eu am fost în situația aceasta. De aceea, Imoteca vine la această primă ediție internațională tIMOn cu serviciul Well Come Expats: un serviciu complet și complex, care oferă expaților asistență completă și personalizată atât pentru alegerea locuinței, cât și pentru școli, grădinițe, bone și menajere, locuri de petrecere a timpului liber sau cabinete medicale. În plus, consultanții Imoteca sunt alături de expați explicând obiceiuri, practici locale, istorie și cultură românească și punându-le la dispoziție chiar și un helpline permanent
Rafaela Nebreda, Imoteca
Variația de prețuri la această ediție este spectaculoasă. Dacă o garsonieră în Pantelimon costă 19.000 de euro + Tva, un apartament cu 4 camere în celebrele ansambluri – boutique promovate de Imoteca The Residential Experts, situat în zone exclusiviste precum Dorobanți sau Kisselef, a ajuns să depășească prețul de 700.000 de euro + Tva.
Cumperi o locuință, primești apă plată pe viață și economisești prețul unei garsoniere
În premieră la un târg imobiliar, organizatorii au reușit să facă o ofertă comună tuturor vizitatorilor târgului : cei care își achiziționează o locuință în perioada târgului primesc de la fiecare dezvoltator în parte cel mai performant filtru de apă al companiei Aquaphor, de montat în locuința aleasă.
Apa ce trece prin filtrul Aquaphor cu osmoză inversă și mineralizare, confecționat pe baza tehnologiei „carbon-bloc” din cărbune activ de cocos, argint și aqualen, este îmbogățită cu ioni de magneziu, fiind recomandată chiar și alergicilor și bebelușilor
Diana Lupasciuc, Managing Director Aquaphor
Cumpărătorii vor beneficia de apă minerală plată direct de la robinetul de acasă, fiind scutiți de costurile achiziției de apă plată îmbuteliată, costuri ce, în 35 de ani, ajung la 20.000 de euro, adică prețul unei garsoniere într-un cartier periferic.
EFdeN susține cursuri gratuite de sustenabilitate: cum să-ți alegi o casă cu costuri 0 la întreținere
Voluntarii din cadrul programului EFdeN vor fi prezenți exclusiv la tIMOn – Târgul Imobiliar Național, unde vor susține 2 cursuri pe zi – unul de la ora 12 și altul de la ora 17, la care pot participa gratuit toți vizitatorii târgului. Oamenii vor învăța la ce trebuie să fie atenți și ce întrebări trebuie să pună astfel încât locuința pe care o cumpără să aibă costuri de întreținere 0 sau cât mai aproape de 0. De asemenea, cursul are ca scop informarea și educarea privind impactul energetic asupra mediului, asupra consumului, evaluarea corectă a unui produs, a unor surse, a vechilor/noilor tehnologii. EFdeN este o echipă interdisciplinară cu peste 70 de tineri pasionaţi, studenţi la arhitectură, inginerie, comunicare sau management. În prezent, locuința EFdeN este Primul Centru de Cercetare a Condițiilor de Confort din România și poate fi vizitată la București.
Târgul Imobiliar Național tIMOn se va desfăsura în perioada 25-28 mai 2017, la Arena Națională, intrarea VIP dinspre Maior Coravu, între orele 10.00 și 20.00. Prețul unui bilet este 10 lei, dar vizitatorii pot downloada invitația gratuită de pe site-ul www.timon.ro.